1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Schimbare tactică: marea operaţiune de la Kandahar se amână

Anunţata operaţiune de amploare a trupelor ISAF în regiunea Kandahar din sudul ţării, bastion al talibanilor, se amână. În schimb, NATO vorbeşte, acum, despre o ofensivă de antrenare a forţelor afgane.

default

Generalul american Stanley McChrystal, comandantul trupelor din Afganistan

De la începutul anului se fac pregătiri pentru o mare operaţiune militară împotriva insurgenţilor din Kandahar. Preluând controlul în această provincie din sudul Afganistanului, forţele internaţionale ar slăbi puternic capacitatea de operare a talibanilor. Totuşi, startul acestei ofensive, prevăzut iniţial pentru iunie, a fost amânat.

Comandantul trupelor ISAF din Afganistan, generalul american Stanley McChristal, explică:

„Lupta cu insurgenţii este grea şi necesită un timp îndelungat." Aceasta înseamnă că operaţiunea se va desfăşura mai lent, pentru a permite câştigarea sprijinului populaţiei, o iniţiativă care ar mai putea dura multe luni.

Generalul de brigadă Josef Blotz, purtător de cuvânt al ISAF, adaugă:

„Sudul Afganistanului este, din punctul de vedere al ISAF, o zonă de maxim interes pentru că, la fel ca în est, provocările sunt enorme şi deosebit de complexe, nu este vorba doar despre asigurarea securităţii."

Lipsa de sprijin din partea Guvernului afgan şi a populaţiei trebuie depăşită. De mai multe luni, talibanii organizează atentate asupra funcţionarilor publici de rang mai mic, care nu se bucură de protecţie. Sunt subminate, astfel, eforturile de consolidare a administraţiei afgane, unul din obiectivele strategice ale luptei împotriva insurgenţilor.

Ahmed Wali Karzai Bruder des afghanischen Präsidenten Hamid Karzai

Ahmed Wali Karzai (dreapta), fratele vitreg al preşedintelui afgan, guvernator al provinciei Kandahar, dar şi o sursă de probleme pentru aliaţi

Ofensiva ISAF din provincia vecină Helmand înregistrează succese, dar şi eşecuri. În Kandahar, situaţia este chiar mai complicată, pentru că fratele vitreg al preşedintelui Hamid Karzai, care este guvernator, duce o luptă pentru putere cu rivali locali.

În nordul ţării, unde sunt staţionate trupele germane, combaterea talibanilor decurge mai bine. Trupele speciale americane şi-au intensificat prezenţa în zonă, acum sunt 4000 de militari americani în regiune iar coaliţia se va concentra şi mai puternic asupra nordului, din această vară.

Purtătorul de cuvânt al ISAF, Joseph Blotz, precizează:

„Vom asista în această vară la o ofensivă de antrenare a forţelor afgane de poliţie. Pregătirea va fi făcută la Kunduz de către unităţi speciale americane şi germane."

Comandantul regional Frank Leidenberger este convins că insurgenţa din nord poate fi învinsă. Întrebarea este, cât de repede:

„Timpul în care vom încheia misiunea depinde de amploarea forţei, concentrării şi mijloacelor pe care le vom utiliza în acest sens. Antrenarea forţelor locale joacă, în acest context, un rol crucial. Acestea vor deveni capabile de acţiune abia în 2011-2012. De abia atunci va fi posibilţ o combatere masivă a insurgenţei."

Autori: Sabina Matthay / Ovidiu Suciu
Redactor: Cristian Ştefănescu