1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Schimbările de profunzime nu se fac dintr-o dată!

Să nu fim dezamăgiţi: plictisitoare sunt şi calculele matematice menite să asigure rezistenţa podurilor, şi contabilitatea afacerilor, şi inventarul bibliotecilor, dar fără ele nu se poate.

Amatorii de spectacol politic facil vor fi probabil dezamăgiţi, căci preşedintele Iohannis a vorbit în discursul său de învestire despre reconstrucţia instituţiilor politice şi revizuirea Constituţiei, anunţând reluarea procesului încă din 2015. Cel mai plictisitor subiect, care nu face rating şi care alungă toţi cititorii de pe platformele online.

Şi totuşi, e un subiect extrem de important, aşa cum ne-am străduit noi înşine să arătăm în mai multe rânduri. Unii susţin că oamenii sunt mai importanţi decât instituţiile şi că nu ar mai trebui modificată Constituţia deloc. Că ar fi destul să pui oameni potriviţi la locul potrivit. Experienţa ne arată că nu e deloc suficient şi că oamenii cei mai dotaţi rătăcesc uşor fără o clară încadrare instituţională. De asemenea, oameni cu înzestrare modestă pot funcţiona foarte bine într-un cadru cu norme bine trasate. Oamenii, cu discernământul lor personal, sunt desigur cei mai importanţi, dar ei au nevoie de instituţii puternice, care joacă în viaţa statului rolul pe care ideile generale îl joacă în viaţa intelectuală.

Încă nu ştim cum gândeşte preşedintele Klaus Iohannis revizuirea Constituţiei, dar unele defecţiuni sunt pentru toţi evidente şi nu ar putea fi ignorate. Le enumerăm rapid şi oarecum la întâmplare: Curtea Constituţională a fost aşezată separat de puterile statului, într-o poziţie neclară. E un fel de a patra putere în stat, care exercită o funcţiune tulbure de actor politic disimulat. Ar fi, poate, mai potrivit să fie reintrodusă în cadrul puterii judecătoreşti. De asemenea, recursul la Curte este prea restrictiv, ceea ce îi consolidează rolul ilegitim de actor politic. Cetăţenii nu pot sesiza Curtea în mod direct, ci numai indirect, prin intermediul unei instanţe de judecată sau al Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului a devenit însă o aberaţie. Câtă vreme este numit de majoritatea guvernamentală, el nu are cum să nu se transforme într-un „avocat al guvernului“. Prin monopolul pe care îl deţine în ce priveşte contestarea ordonanţelor guvernului, Avocatul Poporului asigură puterii executive o poziţie privilegiată faţă de puterea legislativă. Cu alte cuvinte, Executivul taie şi spânzură nestingherit.

În plus, Executivul e bicefal, aşa încât „tiranul“ este uneori scindat şi se autosubminează. Unii consideră că această scindare a Executivului e bună, căci moderează excesele. Uneori poate fi aşa, dar, de cele mai multe ori, am asistat la o teribilă cacofonie şi la conflicte distructive.

Dar Parlamentul, după ce că este minimalizat, suferă şi de o gravă redundanţă, căci Senatul şi Camera Deputaţilor fac acelaşi lucru. Cele două Camere ar trebui să fie în mod clar diferenţiate.

S-a mai arătat pe bună dreptate şi faptul că, cel puţin prin aşezarea în pagină, actuala Constituţie plasează statul deasupra cetăţenului, ale cărui drepturi nu dobândesc întreaga importanţă pe care ar trebui să o aibă. Cetăţeanul pare a exista pentru a servi statul şi nu invers. În fine, reiese din toate textele o gândire minoră care priveşte drepturile şi demnitatea omului într-un sens limitat şi local.

Din păcate, modificarea Constituţiei a fost grevată de faptul că partidele au gândit conjunctural, iar din clipa în care „conjunctura“ a dispărut, procesul de revizuire a fost abandonat. De data aceasta împrejurările par, mai curând, să-i invite pe actorii politici să lase lucrurile aşa cum sunt şi se vede cu ochiul liber că tentaţia este mare. Preşedintele, Klaus Iohannis, a remarcat foarte bine acest fapt: „Marea capcană în reforma instituţiilor politice este să o gândim pentru noi astăzi. Absenţa abordării pe termen lung este la fel de păguboasă ca şi absenţa schimbării”. Ar fi cazul, într-adevăr, ca politica românească să înveţe să lucreze dacă nu împotriva conjuncturii, cel puţin dincolo de ea.