1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Schengen: reformă da, dar în ce formă?

La reuniunea miniştrilor de interne de joi, Danemarca a încercat să aplaneze conflictele stârnite de anunţul guvernului privind reintroducerea controalele de frontieră. Libera circulaţie a persoanelor rămâne prioritară.

)

Consiliul miniştrilor de interne ai statelor membre ale Uniunii Europene de joi, 12 mai, a avut un început turbulent. Cu puţin înaintea reuniunii, executivul Danemarcei a anunţat că intenţionează să reia controalele la frontiere, pentru a împiedica imigrarea ilegală şi răspândirea crimei organizate pe teritoriul danez. La Consiliul de la Bruxelles, ministrul de resort al Danemarcei, Sören Pind, a încercat să potolească spiritele, asigurând că ţara sa va respecta şi în continuare principiul liberei circulaţii în Europa.

"Intensificăm controalele vamale, decizie care a fost prezentată opiniei pubice ca şi cum am fi anunţat că reintroducem controlul paşapoartelor şi al persoanelor la graniţă. Ceea ce nu este cazul. Vom intensifica doar controlul vamal", a spus Pind.

Ceilalţi miniştri de interne europeni doresc să aştepte şi să observe ce măsuri concrete vor rezulta din anunţul ambiguu al guvernului de la Copenhaga. Ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich, speră că presiunile statelor comunitare asupra Danemarcei vor da roade în acest sens.

Hans-Peter Friedrich

Hans-Peter Friedrich

"Cred că este de înţeles că nu am reacţionat cu entuziasm la anunţul că Danemarca va reintroduce staţii permanente de control la frontieră. Sper că vom fi înţeleşi şi în Danemarca. Nicio ţară nu îşi poate dori izolarea în comunitatea europeană", a declarat Hans-Peter Friedrich.

Danemarca însă, nu este nici pe departe atât de izolată precum pare. Statele membre ale Uniunii Europene anunţă că doresc să menţină libera circulaţie dar, în acelaşi timp, solicitările privind reintroducerea controalelor de frontieră în anumite condiţii - cum ar fi creşterea bruscă a numărului de imigranţi - se înteţesc cu fiecare zi.

Dezbaterile actuale pe această temă au fost declanşate de recentul val de refugiaţi din Africa de Nord. Comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström vede situaţia refugiaţilor din Europa ca fiind mai puţin gravă decât este receptată în Italia, fără să respingă însă decisiv ideea reintroducerii controalelor de frontieră.

Cecilia Malmström

Cecilia Malmström

"Ca o ultimă soluţie şi în condiţii clar delimitate trebuie să existe posibilitatea reintroducerii temporare a controalelor la graniţe. Condiţiile în care o astfel de măsură este permisă trebuie să fie bine definite iar Comisia Europeană consideră că instrumentul trebuie decis la nivel comunitar."

Oficialul european se confruntă mai ales în ultimul punct al solicitărilor cu rezistenţă din partea statelor membre.

"Cred că încercarea de a îngrădi suveranitatea unui stat în îndatorirea sa de a proteja proprii cetăţeni este semnalul greşit", consideră ministrul german de interne, Friedrich.

Oficialul german respinge de asemenea şi propunerea de a forţa ţările comunitare să accepte refugiaţi. O astfel de decizie trebuie să rămână în continuare la latitudinea guvernelor naţionale.

Autori: Christoph Hasselbach/ Maria Pascu
Redactor: Ioachim Alexandru

Vă mai recomandăm