1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Schengen: o prioritate neînţeleasă

Asistăm la un recul al integrării europene care înainte de a fi deplâns în mod demagogic ar trebui privit cu realism şi înţeles în toate semnificaţiile sale.

default

Integrarea europeană a fost un proces poate prea optimist, care nu a putut prevedea toate consecinţele şi evoluţiile negative şi prin urmare nu îşi mai poate ţine toate promisiunile. Crearea spaţiului de liberă circulaţie presupunea respectarea unor performanţe tehnice privind ermetizarea frontierelor, dar acordul acesta a conţinut iniţial presupoziţii comune care nu aveau nevoie să fie explicitate. Erau lucruri de la sine înţelese, reprezentând de fapt chiar esenţa încrederii reciproce pe care se întemeia construcţia europeană. Astăzi însă, evoluţii care păreau cu 10 ani în urmă improbabile, au pus vestul european în faţa unor situaţii de contrarietate, provocând un curent eurosceptic fără precedent. Dacă în sud provoacă revoltă rigorile legate de menţinerea monedei comune, în nord euroscepticismul este alimentat mai cu seamă de migraţia intracomunitară.

La fel ca odinioară bufonul regelui, britanicul Nigel Farage, spune astăzi la ”curtea” de la Bruxelles un adevăr lipsit de tact şi intolerabil pentru politicienii „serioşi„ şi ”responsabili”: ”Când Comunitatea Europeană era formată din ţări ca Germania, Olanda sau noi, puteam merge să lucrăm acolo, ei puteau veni să lucreze aici. Ceea ce niciunul dintre noi nu a făcut vreodată a fost să se mute într-o altă ţară pentru ajutoare sociale. Acum, cu intrarea României şi Bulgariei (....) ne confruntăm cu o evidentă atracţie a acestor persoane faţă de această ţară”, a spus Nigel Farage într-un interviu la Sky News.

Migraţia nu e singura problemă a României şi Bulgariei, dar ea reprezintă acel ingredient care radicalizează poziţiile. Diplomaţia românească a greşit refuzând să vadă că între starea de drept şi cea de fapt se crease o distanţă foarte greu de acoperit. Românii şi bulgarii nu pot fi numiţi migranţi de vreme ce provin din ţările membre şi cu toate acestea cercetări sociologice obiective ne arată că ei sunt îndeobşte investiţi, în societăţile de destinaţie, cu aceleaşi trăsături pe care le au migranţii non-europeni. Deunăzi ministrul de externe Titus Corlăţean, a reluat refuzul statornic al diplomaţiei de la Bucureşti de a accepta ”decăderea” resortisanţilor români la statutul de migranţi, dar chiar dacă este o atitudine de înţeles, ea este neproductivă. Să repeţi la nesfârşit că din punct de vedere juridic cetăţenii români nu sunt migranţi nu foloseseşte cu adevărat nimănui.

E adevărat, pe de altă parte, că niciun guvern nu poate stopa migraţia şi că nu îi stă pe termen scurt în putere decât să facă declaraţii încurajatoare. Preşedintele Băsescu spusese nu demult că britanicii nu au se teme căci ”România e o ţară frumoasă”, iar premierul Ponta dăduse asigurări că guvernul său are în vedere programe de creştere economică.

Dincolo însă de aceste declaraţii făcute cu faţa întoarsă pe jumătate către publicul propriu, ar trebui în prealabil ca situaţia să fie înţeleasă în dimensiunea sa reală. Politicienii occidentali sunt puşi ei înşişi în situaţia de a admite că presupoziţiile care au guvernat crearea spaţiului Schengen au fost dezminţite. Chiar dacă politicienii din mainstream continuă să se delimiteze de ”populism”, a cărui definiţie rămâne oricum neclară, ei nu mai pot închide ochii la temerile şi iritările crescânde ale societăţilor occidentale. Extinderea pripită a Uniunii Europene a aşezat laolaltă realităţi sociale puternic contrastante care nu pot fi exprimate mai clar decât de natura cu totul diferită faţă de chestiunea alimentară. Dacă UE şi-a făcut un titlu de glorie din a se ocupa de ”siguranţa alimentelor” în ţări ca România şi Bulgaria accesul însuşi la alimente de calitate a continuat să rămână o problemă. Este semnificativ şi faptul că în România o familie cu venituri medii consumă mai mult de jumătate din bugetul ei pe alimente.

Asistăm aşadar la un recul al integrării europene care, înainte de a fi deplâns în mod demagogic, ar trebui privit cu realism. România şi Bulgaria nu sunt ceea ce au părut să fie în clipa admiterii, iar, aşa cum vedem, Vestul nu îşi mai poate ţine nici el integral promisiunile. Schengen a fost gândit la origine ca un spaţiu în care libertatea nu ar trebui să fie grevată de necesităţi economice imperioase, de acele urgenţe vitale care nu au nicio legătură cu nevoia de cunoaştere sau de exprimare personală. Schengen este (şi aspiră poate iluzoriu să rămână) în primul rând un spaţiu de cultură şi civilizaţie împărtăşită. De aceea admiterea în spaţiul de liberă circulaţie ar trebui, cu siguranţă, să rămână o prioritate a politicii româneşti, dar într-un sens mai amplu şi mai subtil decât a dat de înţeles preşedintele.