1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Schengen şi adevărata barieră dintre Vest şi Est

Impresia creată după un deceniu de dispute este că adevărata problemă Schengen a constat nu atât în dificultatea de a formula soluţii şi de a rezolva probleme, cât în aceea de a găsi un limbaj comun.

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat subiectul Schengen atât la Paris cât şi la Bruxelles în cursul reuniunii Consiliului European. Dacă la Bruxelles altele erau subiectele la ordinea zilei, preşedintele Franţei a dat o replică uimitoare prin aparenta ei lipsă de sens. Evocând, printre alte teme de discuţie, problematica Schengen, François Hollande a spus că România „este pregătită să asume anumite angajamente“. Replica aceasta, care poate avea un anumit înţeles la Paris, este complet ininteligibilă la Bucureşti.

Divergenţele asupra subiectului Schengen se păstrează, aşadar, şi este foarte posibil ca în următorii 3-4 ani să nu se producă evoluţii notabile. Mult mai interesant este însă stilul acestui dialog româno-european, în care părţile vorbesc parcă fără să se audă unele pe altele. Preşedintele Iohannis cere sprijin pentru ridicarea ”barierelor”, iar preşedintele Hollande îi răspunde că ia notă de angajamentele celui dintâi. Dar problema nu mai ţine pur şi simplu de aşa numitul stil diplomatic, adică de abilitatea de a evita punctele dificile, ci de o reală dificultate de comunicare.

În cursul negocierilor din ultimii ani, oficialii europeni au invocat, de regulă, serioase îngrijorări privind capacitatea administraţiei româneşti de a controla eficient traficul ilegal de persoane şi au insistat asupra combaterii corupţiei, dar au evitat cu grijă orice trimitere la subiectul imigraţiei româneşti. În acelaşi timp însă o serie întreagă de politicieni occidentali (francezi, germani sau olandezi), de cele mai multe ori fără atribuţii guvernamentale, au făcut mereu aluzii sau trimiteri directe la dimensiunea acestei imigraţii şi la consecinţele ei sociale.

La nivelul cel mai înalt, în schimb, la capătul fiecărei runde de convorbiri, s-a creat senzaţia că au rămas lucruri nespuse. Dacă ar fi să caracterizăm stilul acestui dalog, am spune că el s-a păstrat preponderent la nivelul aluziilor. Dar întrebarea este dacă interlocutorii din România au fost pregătiţi sau dacă au fost dispuşi să înţeleagă acele aluzii. Ca să răspunzi la o aluzie e nevoie de o dispoziţie specială.

Mai întâi de toate e nevoie de anumite presupoziţii comune, de un mod fundamental asemănător de a privi problemele aflate în discuţie. Or, impresia creată după aproape un deceniu de dispute este că adevărata problemă a constat nu atât în dificultatea de a formula soluţii şi de a rezolva probleme, cât în aceea de a găsi un limbaj comun. Libera circulaţie are sens deplin, în accepţia originară a celor care au gândit Europa, numai în condiţiile în care cetăţenii ţărilor membre sunt în mod covârşitor preocupaţi să-şi creeze o situaţie în propria lor ţară, dar se transformă în altceva atunci când mase impresionante de oameni se mută dintr-un loc în altul. Dacă luăm în considerare datele vehiculate de obicei, şi despre care se crede că ar fi subevaluate, peste 10% din populaţia activă a României a părăsit ţara de la desfiinţarea obligativităţii vizelor. Prin raportare la femeile şi bărbaţii aflaţi, cum se spune, ”în floarea vârstei”, procentul acesta devine mult mai mare. Aşadar vorbind despre libera circulaţie, occidentalii şi răsăritenii par la un moment dat să spună lucruri diferite. Toţi au acelaşi limbaj, dar presupoziţiile fiind altele, interlocutorii sfârşesc prin a nu se mai înţelege. E adevărat că aşa numita migraţie a forţei de muncă poate continua şi în condiţiile de astăzi, dar ridicarea barierelor Schengen va face ca toată această mişcare de persoane să devină complet insesizabilă şi, la rigoare, în afara oricărui control. Frontiera Schengen rămâne pesemne nu atât o barieră reală, cât posibilitatea juridică de a introduce restricţii pe viitor. Într-o anumită privinţă, pare să fie o măsură de siguranţă cu valoare mai curând psihologică.

Diferenţele de percepţie sunt extem de evidente în Parlamentul European. În cadrul unei dezbateri plenare recente, euroscepticii mai cu seamă, dar şi alţii, au criticat lipsa unor politici europene legate de migraţie, solicitând deschis sau sugerând închiderea frontierelor în faţa afluxului mare de refugiaţi extracomunitari. ”Trebuie să ne închidem frontierele şi să punem capăt imigraţiei în masă” a spus olandeza Vicky Maeijr, iar germana Ulrike Trebesius de la AfD a susţinut la rândul ei că ”ar trebui să intrezicem emigraţia economică”. Reprezentanţii stângii au solicitat, dimpotrivă, alocarea unor resurse suplimentare pentru Frontex, agenţia care se ocupă de întâmpinarea refugiaţilor/emigranţilor. Dar semnificativ pentru subiectul nostru a fost faptul că, în acel context în care nu se discutase absolut deloc despre imigraţia internă, un deputat din România (Emilian Pavel) a cerut Comisiei să insiste pentru ridicarea barierei Schengen. Este clar că preocupările Vestului şi Estului nu se întâlnesc deloc.

Se vede aşadar că adevărata barieră nu este aceea instituită prin acordurile Schengen, ci diferenţa de perspectivă. Dreptate au toţi în felul lor, dar modul atât de diferit în care văd lucrurile îi pun inevitabil dacă nu în conflict, cel puţin în imposibilitatea de a comunica eficient.