1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Scenariu post-electoral: Ar fi utilă atragerea PCRM de partea forțelor pro-europene

Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău1 decembrie 2014

Cota de reprezentare parlamentară a partidelor pro-europene în viitorul Legislativ de la Chișinău crește pe măsura procesării votului diasporei.

https://p.dw.com/p/1DxYK
Imagine: picture alliance / Robert B. Fishman, ecomedia

Partidul Socialiștilor - 21.38%
Partidul Liberal-Democrat - 19.46%
Partidul Comuniștilor - 17.94%
Partidul Democrat -15.76%
Partidul Liberal - 9.38%

A apărut prima declarație a liderului PDM, Marian Lupu – partid privit cu scepticism de unii analiști politici. După alegerile precedente, PDM a negociat până în ultimul moment cu Partidul Comuniștilor crearea unei coaliții pro-ruse. De data aceasta, liderul PDM a dat asigurări că formațiunea sa va face coaliție cu partidele pro-europene: „Vom aștepta rezultatele finale apoi vom începe negocierile. PDM a contribuit la parcursul european al țării și va susține în continuare guvernarea pro-europeană. Rezultatele acestui scrutin trebuie înțelese și respectate de fiecare concurent electoral. E nevoie de înțelepciune și responsabilitate. Rezultatele înregistrate de socialiști sunt o surpriză. E foarte important să înțelegem geneza acestor rezultate”, a menționat Lupu.

Potrivit lui, noua guvernare trebuie să continue să aplice Acordul de Asociere la UE, dar și să garanteze „suveranitatea” și „neutralitatea” Republicii Moldova. Dintre cele trei partide considerate pro-europene care vor intra în Parlament în urma alegerilor de la 30 noiembrie, Partidul Liberal este singurul care a pledat deschis în campanie pentru aderarea la NATO.

Duminică noaptea, după afișarea rezultatelor scrutinului, liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că liberalii vor face tot posibilul pentru a menține cursul pro-european al țării. Anterior, însă, el a spus că PL nu va mai accepta repartizarea funcțiilor în coaliție, la instituțiile responsabile de combaterea corupției și care asigură independența justiției, în bază de algoritm politic.

Referindu-se la rezultatele votării de duminică, publicistul moldovean Nicolae Negru a remarcat că „glontele electoral trimis de Rusia a trecut de data aceasta pe lângă tâmpla Republicii Moldova”. Potrivit lui Negru, „o eventuală coaliţie pro-europeană va avea nevoie de Partidul Comuniștilor pentru efectuarea unor modificări în Constituţie şi alegerea preşedintelui Republicii Moldova peste doi ani. Din punct de vedere strategic, ar fi utilă atragerea PCRM de partea forţelor pro-europene, care poate fi efectuată prin anumite concesii, inclusiv prin cedarea unor pârghii administrative”, concluzionează publicistul care sesizează totuși că „viitorul PCRM devine mai incert ca niciodată. Încă patru ani în opoziţie i-ar putea fi fatali”.