1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Scandaluri noi şi vechi

Răspîndirea „gratuită” a Coranului în germană de către salafişti,„pericolul” unei invazii a romilor, cazul Grass stîrnesc nelinişti şi consternări.

Scandalul iscat de DIE WELTWOCHE ia proporţii după ce împotriva hebdomadarului elveţian au fost  deja înregistrate sesizări penale.

Într-un interviu acordat cotidianului german DIE WELT, redactorul şef al publicaţiei, Roger Köppel, îşi apără poziţia, menţionînd că articolul incriminat relatează fapte dure. Aceasta deşi se menţionează în cuprins că nu ar exista cifre exacte privind criminalitatea în rîndul etniei rome. Köppel admite, după ce enumeră cîteva din delictele cel mai frecvent comise de unii romi, că fiind incorect politic să se vorbească despre aceste fapte, este greu ca ele să fie zădărnicite. Dar nu atît textele incluse în amintita publicaţie helvetă cît elementul vizual, coperta acesteia, prezentînd un copil de etnie romă cu un pistol în mînă, îndreptat spre privitor, este principalul factor declanşator al consternării şi revoltei generale.

Acelaşi DIE WELT publică alături de interviul amintit, un amplu articol sub titlul „O întreagă etnie este degradată” semnalînd concomitent că în Germania, Austria şi Elveţia, primele reacţii împotriva publicaţiei DIE WELTWOCHE au fost înregistrate deja săptămîna trecută, imediat după apariţia revistei, că între timp şi clasa politică s-a mobilizat. Că provocările deliberate fac parte din tradiţia revistei elveţiene, că şi agenţia fotografică a depus plîngere faţă de reproducerea abuzivă pe copertă, a unei fotografii realizate în Kosovo şi nu în Elveţia, sunt detalii semnalate de ziarul german, care concretizează dimensiunile scandalului.

Deşi pe terminate, scandalul stîrnit de poezia „Ceea ce trebuie spus” a lui Günter Grass şi a persoanei autorulului, mai pîlpîie încă sub jăratecul ce părea aproape stins.

A fost Günter Grass vreodată altceva decît un impostor şi un „poseur” se întreabă tot în paginile cotidianului DIE WELT Bernard-Henri Levy, publicistul-filozof care trece drept o instanţă morală în Franţa. În eseul intitulat „Calcanul a fost tranşat” - o aluzie vădită la titlul unui roman al laureatului Nobelului pentru Literatură - autorul francez consideră că Grass, predicatorul moral este încarnarea imoralităţii pe care el însuşi a ţintuit-o odinioară la stîlpul infamiei.

Opinie pe care AUGSBURGER ALLGEMEINE o confirmă, atunci cînd opinează că problema rezidă în faptul că Günter Grass, care s-a prevalat totdeauna de argumente morale,a trecut sub tăcere timp de şase decenii înrolarea sa în SS pe cînd avea 17 ani.

Un predicator cu barosul îl numeşte în titlu, poetul german Durd Grünbein pe Grass, în articolul publicat în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, unde pe aceeaşi pagină sunt focalizate dezbaterile din Israel generate de gravul faux-pas făcut de autorul „Tobei de tinichea”.

Care, la rîndu-i în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, ziarul care i-a publicat şi incriminata poezie, ripostează la recentele măsuri adoptate împotriva sa. Sub titlul „Atunci ca şi acum”, Grass aminteşte, între altele, că de trei ori i s-a refuzat intrarea într-o altă ţară: în fosta RDG, în Birmania în 1980 şi acum , în Israel, ţară de care continuă să se simtă profund legat, dar pe a cărei conducere actuală nu ezită din nou să o critice.

Criticile la adresa campaniei de răspîndire gratuită a „Coranului” în traducere germană, de către salafişti nu contenesc. Mai grav încă, cei care exprimă temeri au devenit ţinta unor atacuri de ură ale amintiţilor islamişti, care-i ameninţă pînă şi pe jurnalişti, ceea ce alarmează pe bună dreptate autorităţile germane de securitate – rezultă din articolul publicat pe prima pagină a cotidianului DIE WELT.

Campania de răspîndire a unor scrieri religioase nu intră sub incidenţa codului penal, dar în cazul dat, ea poate fi diabolică, crede SÜDWEST PRESSE, amintind că tocmai salafiştii sunt cei care influenţează puternic grupările şi cercurile teroriste.

Salafiştii se slujesc de libertăţile sistemului nostru politic, spre a intra în contact cuc ei interesaţi şi a crea noi reţele, avertizează ziarul citat.

DONAUKURIER în schimb, pledează în favoarea libertăţii de credinţă, stipulată în Legea Fundamentală a Republicii Federale care nu scrutează ce se ascunde în spatele credinţei şi  concede că musulmanilor trebuie să li se permită să pledeze pentru religia lor.

Fiecare îşi pledează propria cauză  în partidul stîngii din Germania, considerat de FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG o fosilă. Atenţia comentatorilor se îndreaptă asupra acestei formaţiuni, succesoare a partidului comunist din fosta RDG, după ce Gesine Lötsch, şefa acestuia, şi-a dat demisia din motive familiale.

Cursa pentru Casa Albă în Statele Unite, reactivarea angoaselor în zona monetară euro, situaţia din Siria, sunt de asemenea comentate azi în paginile ziarelor.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Alina Kühnel