1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Scandalul NSA şi incompatibilităţile europene

Scandalul NSA a agravat nepotrivirile de spirit şi de interese între Marea Britanie şi restul Europei, dar mai cu seamă cele dintre spiritul celtic şi cel teuton.

default

Nu germanii, ci francezii au fost cei care au denumit în termeni vădit peiorativi ţinuturile de dincolo de Marea Mînecii „Perfidul Albion”. Totuşi, nici măcar pe fundalul actualului scandal NSA, în Germania nimeni nu ar îndrăzni să pronunţe în spaţiul public deloc măgulitorul apelativ al locuitorilor Regatului Unit.

Or, deja această prudenţă terminologică trădează cît de puţin asemănători sunt cei înrudiţi nu numai prin genealogia purtătorilor Coroanei britanice. Din perspectiva diferenţelor ce-i separă pe insulari de confraţii lor continentali, Marea Mînecii este mai degrabă o falie decît o strîmtoare.

Cît de profunde şi diverse sunt aceste incompatibilităţi între britanicii insulari şi confraţi lor europeni continentali explică Thomas Kielinger, publicist, corespondentul la Londra al cotidianului Die Welt, într-un memorabil şi doct articol de fond.

O face fără prejudecăţi şi parti pris dar şi fără a ţine cont de codexul corectitudinii politice. Şi aceasta începînd cu teaser-ul articolului, în care etichetează spiritul britanic ca fiind anarhic, liber cugetător, relaxat în faţa adversităţilor lumii. Impresiile se cer documentate, mai ales că autorul stabileşte un contrast între aceste „calităţi” ale britanicilor şi „politica de consternare” a germanilor, aluzia fiind mai mult decît transparentă la reacţia Angelei Merkel după ce a aflat că marele frate american i-a ascultat convorbirile telefonice.

În paranteză fie spus, aşa-zisa politică de consternare nu este întru totul nejustificată, avînd în vedere că Germania, care a trecut prin două dictaturi totalitare, şi-a însuşit cu multă sîrguinţă codexul democraţiei şi al loialităţii faţă de parteneri şi prieteni.

Din care cauză şi este mult mai profund dezamăgită cînd aceştia îi înşală aşteptările. Ar fi bine, tocmai spre a evita aceste crize de deziluzionare urmate de consternare, să studiem mai îndeaproape psihologia vecinilor europeni, să le cunoaştem istoria şi obiceiurile, sună pledoaria indirectă a autorului. Confirmată de citarea unei declaraţii făcute de ministrul britanic William Hague în urmă cu un an, la un seminar internaţional la Berlin: după atîta cooperare europeană, ar trebui să ne cunoaştem îndeajuns de bine spre a putea accepta particularităţile de gîndire.

Un exemplu banal, politica energetică, poate deţine funcţia unei hîrtii de turnesol într-o soluţie bazică sau acidă. După catastrofa de la Fukushima, Germania s-a decis să renunţe treptat la serviciile centralelor atomo-electrice. Premierul britanic Cameron, în schimb, a făcut publică, în aceeaşi împrejurare, intenţia de a coopera cu Franţa şi China în construirea de noi centrale nucleare. Concluzia: viitorul este pentru Marea Britanie ca o partidă de poker. Totul este să amesteci bine cărţile.

Dar ce descriere a spiritului britanic poate fi mai adecvată la obiect decît cea dată în 1947 de George Orwell, autorul devenind mai actual ca nicicînd în contextul scandalului NSA: „Britanicii nu sunt intelectuali, au oroare de gîndirea abstractă, nu resimt necesitatea vreunui sistem filosofic, nu au o viziune de ansamblu asupra lumii.”

Sunt mai relaxaţi, nu reacţionează la situaţii la care germanii ar urca pe baricade, bunăoară starea mizerabilă a spitalelor publice, completează autorul articolului ideea.

Demnă de atenţie este şi însemnarea scriitorului Ernst Jünger, în „Jurnalul parizian” din perioada celui de-al doilea război mondial. Comparîndu-i pe prusaci cu britanicii, el constata că aceştia din urmă suportă o doză mai mare de anarhie, că au avantajul de a fi flegmatici şi nu sanguini, pragmatici şi nu idealişti. Calităţile spiritului britanic s-ar datora şi îndelungatei vocaţii marinăreşti a insularilor, obişnuiţi cu capriciile vremii, cu unduitul uneori primejdios al valurilor mării. Ei mai trăiesc în spiritul unei continuităţi istorice, care le-ar lipsi verilor lor continentali.

Sunt stoici, dar vajnici în a lua de la alţii şi zgîrciţi cînd este să dea de la ei, completează lista calităţilor şi defectelor Thomas KIelinger, adăugînd că umorul îi ajută să traverseze cele mai dificile situaţii, să respingă orice formă de ipohondrie. Drept care, în comparaţie cu germanii, britanicii ar fi anti-ipohondri prin excelenţă, deduce corespondentul londonez al ziarului german, înainte de a se opri, în final, la scandalul NSA.

Că Londra stă în expectativă, asistînd la deteriorarea relaţiilor transatlantice, se explică şi prin faptul că este ea însăşi implicată în ampla acţiune de spionare, inclusiv a partenerilor apropiaţi. La mai mult decît o vagă empatie a Londrei cu Berlinul nu trebuie nimeni să se aştepte. Nu numai fiindcă britanicii cred că este pur şi simplu o dovadă de maximă naivitate să-ţi închipui că cei mai apropiaţi parteneri nu te spionează. Şi, la urma urmei, consternarea nu duce nicăieri.