1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Scandalul dioxinei poate atrage o lege a purităţii alimentelor

24 ianuarie 2011

Dată în 1516, legea purităţii berii germane, Reinheitsgebot, nu a mai fost încălcată de zeci de decenii. Cinci secole mai târziu, politicienii germani ar vrea ca un decret similar să fie aplicat în industria alimentară.

https://p.dw.com/p/Qunt
Berăriile germane, exemplu de igienă şi respectarea standardelor de calitateImagine: AP

Responsabilii comunitari pentru calitatea alimentelor, în marea lor majoritate miniştri ai Agriculturii, se reunesc la Bruxelles pentru a discuta despre consecinţele recentului scandal german al dioxinei. Un plan de acţiune în 14 puncte a fost elaborat la Berlin iar ministrul federal de resort, creştin-sociala Ilse Aigner, urmează să îl prezinte omologilor ei europeni. Este vorba despre o platformă în baza căreia miniştrii sunt chemaţi să stabilească o strategie comună în vederea evitării, pe viitor, a deraierilor de acest fel.

O primă măsură avută în vedere în documentul propus de Germania vizează separarea producţiei de grăsimi furajere de cea a grăsimilor industriale. Se urmăreşte, de asemenea, stabilirea unei liste fixe de substanţe admise în procesul de producţie şi, nu în ultimul rând, o armonizare a legislaţiei privind sancţiunile aplicabile celor ce pun în pericol, prin astfel de erori de fabricaţie, calitatea alimentelor.

În plus, în ce-i priveşte pe producătorii europeni de dioxină, aceştia ar trebui monitorizaţi permanent, în aşa fel încât să poată funcţiona un sistem de alarmare rapidă. În fine, tot la capitolul producători: celor care comit erori cu potenţial de risc asupra consumatorilor ar urma, conform propunerilor germane, să li se interzică dreptul de a nu furniza informaţii sub pretextul secretului de producţie.

"Trebuie să folosim cazul pentru a oferi întregii Europe o plasă de siguranţă şi a impune standarde comune", a explicat Aigner, într-un interviu publicat în această dimineaţă de Financial Times Deutschland. Miniştrii din statele membre dar şi Comisia Europeană vor trebui să gândească formule legislative prin care să protejeze deopotrivă consumatorii şi producătorii agrari, a adăugat responsabilul german, precizând că o fermitate izolată, a unei singure ţări, nu va da roade, în condiţiile actuale de liberă circulaţie a mărfurilor, atât la nivel comunitar cât şi global.

Recentul scandal al dioxinei a izbucnit după ce un producător a amestecat grăsimile furajere cu cele industriale, astfel că substanţa periculoasă a ajuns pe piaţă în ouă şi carne de porc. China şi Coreea de Sud au interzis importurile de alimente şi furaje din Republica Federală iar în Rusia există anumite restricţii pentru carnea germană de porc. În acest context, proiectul ministrului Aigner se bucură, la nivel naţional, de suportul întregii branşe alimentare.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu