1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Scandalul de spionaj la "Deutsche Telekom" datează din anul 2000

Cotidianul economic "Financial Times Deutschland" a relatat astăzi că unul dintre reporterii săi a fost pus sub supraveghere încă în anul 2000 la ordinul directorului companiei la acel moment, Ron Sommer.

default

Spionarea convorbirilor telefonice de către Deutsche Telekom

Scandalul de spionaj la Deutsche Telekom părea legat până acum doar de persoana lui Kai-Uwe Ricke, directorul concernului între anii 2002-2006, care iniţiase supravegherea mai multor reporteri, pentru a depista sursele de informaţie din vârful ierarhiei concernului, precum şi jurnaliştii care aveau să fie consideraţi indezirabili în opinia companiei. Aceste practici ilegale au însă aparent nişte rădăcini mai adânci de atât. Cotidianul economic "Financial Times Deutschland" a intrat în posesia unor informaţii care indică faptul că reporterul său şef, Tasso Enzweiler, a fost spionat deja în anul 2000 de către concernul de telefonie, metodele de spionaj depăşind cu mult evaluarea uzuală a datelor telefonice. Detectivi implicaţi în scandalul de spionaj afirmă că ar fi încercat să obţină informaţii în legătură cu persoana de contact a reporterului-şef Enzweiler cu ajutorul unor camere ascunse de luat vederi instalate în spaţiile redacţiei sale din Köln. Un purtător de cuvânt al concernului a replicat că nu ar avea cunoştinţă de acest caz, sugerând cotidianului transmiterea acestor informaţii procuraturii în scopul elucidării circumstanţelor.

În paralel, consiliul de administraţie al Deutsche Telekom s-a grăbit să-l apere pe preşedintele consiliului director, René Obermann, confirmând adecvarea măsurilor iniţiate de acesta pentru rezolvarea crizei în jurul spionajului, fapt declarat nu de către preşedintele consiliului de administraţie, Ulrich Lehner , ci prin intermediul purtătorului de cuvânt al companiei, Philipp Schindera. Acesta a confirmat faptul că directorul general, René Obermann, a fost informat de către departamentul de securitate al concernului în legătură cu spionarea, în vara trecută, jurnalistului Reinhard Kowalewsky din partea publicaţiei economice "Capital". La întrebarea, de ce compania nu a informat opinia publică despre acest caz, Schindera a explicat :

"La acel moment concernul se confrunta cu o grevă fiind în pericolul de a se prăbuşi. De aceea am preferat să nu facem public acest caz izolat. Eram siguri că măsurile de protecţie pe care le adoptaserăm erau suficiente, adică destituirea şefului departamentului de securitate, restructurarea acestui departament şi cooptarea unui fost vice-preşedinte al Oficiului federal de criminalistică în calitate de instanţă suplimentară de control".

În cele din urmă, Scindera a admis că Deutsche Telekom a fost suprasolicitat de proporţiile pe care le-a luat scandalul de spionaj.

"Ne-am adresat procuraturii generale deoarece suntem de părere că au avut loc procese care sunt în mod indiscutabil inacceptabile, procese pe care nu le putem elucida cu mijloace proprii. De aceea am însărcinat autorităţile de anchetă să le clarifice".

În anii 2005-2006, când director general a fost Kai-Uwe Rickes, au fost evaluate sute de mii de convorbiri telefonice ale nenumărator jurnalişti economici, dar şi ale unor manageri şi membri ai consiliului de administraţie ai companiei, în scopul de a-i depista pe informanţii care furnizau mas-mediei date interne.