1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Scade preţul petrolului?

Alina Kühnel15 iunie 2005

Cota de extracţie petrolieră rămâne un subiect de dezbatere la Viena, unde s-au întâlnit astăzi miniştrii din statele exportatoare de petrol.

https://p.dw.com/p/B2NI
Două majorări succesive ale cotei de extracţie ar putea atrage reducerea preţului la barilul de petrol
Două majorări succesive ale cotei de extracţie ar putea atrage reducerea preţului la barilul de petrolImagine: AP

După două zile de consultări informale, Venezuela este singurul stat care se opune majorării cotei. Planurile prevăd modificarea cantităţii stabilite acum cu o jumătate de milion de barili pe zi, pentru a ajunge la o cotă de 28 de milioane în luna iulie. Optimismul domină discuţiile de la Viena. Încă înaintea începerii convorbirilor, în această dimineaţă, ministrul de resort din Arabia Saudită, Ali al-Nuaimi, a afirmat că majorarea cotei este ca şi decisă. Aplicabilă pare şi propunerea venită din partea unui membru al conducerii OPEC referitoare la o a doua majorare a cotei cu încă 500 de mii de barili, în cazul în care preţul petrolului va rămâne la cote ridicate. Pe pieţele din Asia, barilul de petrol era cotat în această dimineaţă cu 55 de dolari şi 13 cenţi, adică cu 13 cenţi mai mult decât la închiderea burselor de ieri la New York.