1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Sarrazin şi declinul partidelor de centru din Occident

Dacă acest declin n-ar viza decât statele scandinave, relativi mici şi neimportante ar fi, poate, mai puţin alarmant. Dar el afectează şi Franţa şi Germania.

default

Marii câştigători; ultranaţionaliştii

Nimic nu demonstrează mai pregnant decăderea marilor partide democratice din vestul Europei decât degringolada care a cuprins, odată în plus, mişcarea social-democrată germană. Cauza noii crize abătute asupra socialiştilor germani nu diferă de sursa problemelor confruntând Uniunea pentru o Mişcare Populară, formaţiunea guvernamentală a preşedintelui Franţei, Sarkozy.

Ambele grupări se văd împinse, din urmă, de mişcări populiste. Ambele încearcă, în disperare de cauză, să frâneze erodarea rapidă a simpatiei de care s-au bucurat odinioară, câtă vreme multiculturalismul li s-a mai părut multora o idee viabilă.

Între timp a apărut însă frica de islamism. Teama iscată de spectrul pierderii propriei identităţi face, în vest, ravagii. Din pricina ei, Frontul Naţional Francez şi-a sporit sensibil numărul de simpatizanţi. În ţările scandinave şi Olanda au ajuns la guvernare ori se pregătesc să intre în coaliţii aflate la putere varii partide populiste.

Şi tot din cauza ei, voluminoasa carte a lui Thilo Sarrazin, „Germania se auto-desfiinţează”, a devenit vertiginos un best-seller - în ciuda indignării pe care tezele autorului, de tot incorecte politic, le-a stârnit în rândul elitei berlineze.

Potrivit ei, Sarrazin s-ar face vinovat de rasism şi islamofobie, în măsura în care consideră inteligenţa o funcţie a codului genetic al unor grupuri etnice şi religioase. Sarrazin, care prezice prostirea şi auto-lichidarea Germaniei din pricina imigranţilor ei musulmani, în opinia sa prea numeroşi, prea puţin educaţi şi prea puţin integrabili, ar fi trebuit, potrivit conducerii partidului său, să fie exclus din formaţiunea social-democrată.

De altfel, procedura de excludere, cerută vehement de preşedintele partidului, Sigmar Gabriel, a şi fost demarată, chiar de Paşti.

Atâta doar, că a eşuat în modul cel mai jalnic. Deşi împricinatul a refuzat să-şi retracteze teoriile ultra-controversate, deloc compatibile cu ideologia oficială a SPD, mai marii partidului au bătut instantaneu în retragere.

Spre disperarea şi revolta turcilor şi arabilor din Germania, conducerea social-democrată, reprezentată de secretarul general al partidului, Andrea Nahles, a înclinat drapelul şi s-a predat. De ce? Pentru a nu scandaliza şi aliena o mare parte din baza electorală a propriului partid, care împărtăşeşte opiniile islamofobe ale lui Thilo Sarrazin.

Ceea ce, fireşte, a revoltat aripa stângă a partidului. Încât principala formaţiune a opoziţiei de stânga din Germania se confruntă, pentru a doua oară în ultimul deceniu, cu riscul unei sciziuni. Aşa cum în Franţa, UMP se vede în faţa primejdiei de a fi depăşită pe la extrema dreaptă de Marine Le Pen şi Frontul ei Naţional.

Ambele pericole constituie indiciul indispoziţiei serioase care a cuprins Europa apuseană, din cauza incapacităţii elitelor ei politice de a trata onest chestiunea valorilor civilizaţiei occidentale şi frica unor segmente tot mai largi de o proximă islamizare a continentului. Câtă vreme cele două subiecte conexe nu vor fi abordate frontal şi cinstit, această indispoziţie va continua nu doar să se agraveze, ci şi să sape la temelia democraţiilor.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder