1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sarkozy: angajat şi convingător

Bernd Riegert/ Catrinel Preda11 iulie 2008

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Europei Nicolas Sarkozy s-a angajat în discursul ţinut în faţa Parlamentului European să găsească o soluţie de ieşire din criză

https://p.dw.com/p/Ea3u
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, în faţa Parlamentului EuropeanImagine: AP

Uniunea Europeană se află într-o fază dificilă după refuzul irlandezilor de a accepta Tratatul de reformă de la Lisabona. Preşedinele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi-a propus ca pâna la Reuniunea la nivel înalt a Uniunii Europene din octombrie sau până cel târziu în decembrie să găsească o soluţie de ieşire din impas.

Sarkozy este un vorbitor de talent, are o viziune europeană, el poate stârni admiraţia deputaţilor europeni. Apariţia lui în faţa Parlamentului de la Strasbourg a amintit de cea a lui Tony Blair din iulie 2006, când Marea Britanie a preluat pentru şase luni preşedinţia turnantă a Uniunii Europene. Şi Blair a ţinut atunci un discurs înflăcărat, dar în politica practică a eşuat. Încă nu se poate spune dacă şi Sarkozy va avea aceeaşi soartă. În 2007, cancelarul Angela Merkel, după o cuvânatare ternă, a reuşit cu puţin noroc să negocieze Tratatul de la Lisabona.

Extrem de dinamicul Nicolas Sarkozy şi-a ridicat, cum era de aşteptat, ştacheta sus pentru următoarele şase luni. Cea mai dificilă problemă a preşedinţiei sale este criza Tratatului de reformă european şi viitorul continentului. Şi Tony Blair a eşuat în 2005 după respingerea proiectului constituţional de către Franţa şi Olanda. Sarkozy nu a precizat cum îi va convinge pe alegătorii irlandezi să accepte Tratatul de la Lisabona. Iralnda nu s-a pronunţat în privinţa schimbărilor pe care le doreşte pentru a accepta controversatul Tratat.

Nu se ştie nici dacă Sarkozy va fi dispus să cedeze sugestiilor de modificare a documentului făcute de irlandezi. Sarkozy are nevoie acum de multă diplomaţie şi de capacitatea de convinge pentru a reuşi să-i atragă de partea sa pe toţi membrii Uniunii Europene să accepte Tratatul de la Lisabona.

Preşedintele Poloniei şi-a exprimat la rândul lui îndoiala cu privire la oportunitatea acceptării Tratatului. Sarkozy trebuie să se stăpânească, să nu se repeadă cu criticile şi să nu provoace permanent pentru că s-ar putea din acest motiv să eşueze.

Dacă nu va reuşi să convingă Irlanda şi Polonia să adopte Tratatul de reformă, preşedintele Franţei şi-a lăsat totuşi o portiţă deschisă. Dacă va fi cazul, el este gata să pledeze pentru o Europă a mai multor viteze. Preşedintele Franţei nu intenţionează însă să elimine din proces noile state candidate din Europa de Est, ci doar pe cele care refuză semnarea Tratatului, de exemplu Irlanda.

Ieri, Sarkozy nu a amintit că a fost nevoit să reducă mult amploarea primului său proiect de prestigiu, cel al Uniunii Mării Mediterane. Scopul urmărit este acela de a spori pe plan international prestigiul Franţei şi de a folosi în acest scop, scena Europei.

Criticat dur din cauza deciziei de a fi prezent la deschiderea Jocurilor Olimpice din China, Sarkozy nu s-a dat bătut şi a promis să apere drepturile omului, argumentând că ”nu se poate boicota o pătrime din populaţia globului”. El a răspuns timp de trei ore şi jumătate euro deputaţilor care l-au interpelat şi a precizat că intenţionează să-l întâlnească în Franţa înainte de a pleca spre China pe şeful spiritual al tibetanilor, Dalai Lama.

Sarkozy a mai trasat şi alte obiective concrete, precum protecţia climei, reforma agrară şi politica de imigraţie. Cine s-ar fi încumentat în locul lui printre actualii conducători ai Europei să se angajeze cu atâta fermitate pentru obiectivele fixate? Nimeni. Nicolas Sarkozy explică şi de ce o face, mărturisind la conferinţa de presă că “iubeşte politica şi nu se teme de nimic”.