Sarabanda spaimelor şi deliciile grădinii

Din cînd în cînd, Germania pare a-şi merita porecla de Angst-Republik, republica fricii. Întemeiate sau nu, spaimele sunt adesea întreţinute şi de mass media, graţie mecanismului pus în funcţiune de uzuala, banala axiomă: good news is no news. Că germanii se tem de inflaţie mai mult decît alte naţiuni, se datorează atît neştersei amintiri lăsate în memoria colectivă de cîteva episoade dramatice ale istoriei europene în secolul trecut, de propria lor istorie ca şi de o endemică aversiune faţă de cotiturile imprevizibile ale destinului, faţă de risc în general.

Nu-i de mirare că de la declanşarea crizei financiare, în urmă cu cîţiva ani şi pînă azi, refrenul inflaţiei a fost intonat cu o insistenţă obsedantă în discursurile mass media, în talk show-uri, în dezbaterile publice.

Falimentul Greciei şi astronomicele sume de bani ale pachetelor de salvare au imprimat spiralei fricii de recesiune şi inflaţie o viteză crescîndă, care a ajuns să influenţeze negativ şi cursul de valori şi de tranzacţii bursiere.

Terapia naturală anti-criză

În căutarea unor tranchilizante apte să alunge angoasele, au fost redescoperite efectele benefice ale unor preocupări şi îndeletniciri străvechi şi doar aparent minore.

În recea, capricioasa şi întîrziata primăvară, redescoperirea naturii, cea din imediata vecinătate a caselor sau locuinţelor citadine, s-a dovedit a fi panaceul cel mai la îndemînă şi poate, doar la prima vedere şi cel mai ieftin.

Aşa se face că în cuprinsul foarte serioasei şi pînă nu demult conservatoarei reviste lunare de cultură politică „Cicero”, pe lîngă titluri precum: Europa în gheara speculanţilor, După noi potopul – agenţiile de rating în vizorul justiţiei, Profetul prăbuşirii sau cum a reuşit managerul fondurilor Hedge, John Paulson, să cîştige în plină criză 3,7 miliarde de dolari şi cum deşi metodele sale murdare, deşi date la iveală, nu-l împiedică să parieze mai departe, dar împotriva dolarului, ne este dat să aflăm şi care sunt deliciile grădinii şi ale grădinăritului.

Că ele sunt profitabile financiar şi după ce cancelarul Merkel a proclamat imperativul austerităţii, o dovedesc sumele lipsite de precedent cheltuite azi de germani pe plante şi flori, celebrarea la unison, prin reviste cu foi veline, a virtuţilor „vieţii la ţară”, transfigurarea subită a micilor grădini date în arendă de municipalităţi, a aşa numitelor Schrebergarten, etichetate pînă mai ieri de intelectuali drept biotop al conformismului mărginit, în adevărate insule paradisiace, spaţii privilegiate de evaziune din zbuciumul oceanului citadin.

Este vorba, în paginile aceleiaşi reviste şi despre marile parcuri din preajma unor reşedinţe particulare dar, despre lux, nu este bine să se pomenească atunci cînd toţi sunt chemaţi să strîngă cureaua.

Totuşi, 50% din germani au o grădină, mare sau mică, iar cei care nu au, îşi umplu balcoanele cu glastre de flori.

Mai aflăm că tot mai mulţi îşi vor petrece vacanţele acasă, prin parcuri şi grădini, că se organizează pe durata verii festivaluri horticole, party-uri cîmpeneşti, într-un cuvînt, adevărate „bucoliade".

Reviste precum „Landlust” ating tiraje de aproape un milion de exemplare, rafturile librăriilor sunt umplute de cărţi de specialitate, ca şi de luxoase albume de fotografii ale celor mai frumoase grădini din lume.

Lecţiile literaturii şi filozofiei

Răsfoindu-le, nu suntem prea departe nici de reveriile lui Jean Jacques Rousseau, plimbăreţ singuratic în nonşalantul şi libertinul secol al Luminilor, înaintea Revoluţiei Franceze, nici de recomandarea făcută de Voltaire la sfîrşitul romanului său „Candide”, o satiră la adresa filozofiei lui Leibniz, a optimismului cu orice preţ conform adagiului ”totul e spre bine în cea mai bună din lumile posibile”.

Cine nu-şi mai aminteşte „story”-ul sau nu a citit cartea, e bine să ştie că eroul romanului, Candide, după ce a trecut prin cele mai cumplite încercări, ca de altfel şi restul personajelor, după ce a scăpat cu viaţă din războaie şi catastrofe, părăseşte utopicul Eldorado.

Revine acasă şi, cu banii cîştigaţi, îşi cumpără un petic de pămînt, se căsătoreşte cu Cunigunda, vechea lui iubire, urîţită de trecerea anilor şi de suferinţele îndurate şi, ripostînd bonom optimismului doctrinar al maestrului Panglos, enunţă dogma cultivării propriei grădini. Invitaţie sau ordin, formula are deopotrivă un sens propriu şi figurat.

Fiindcă, nu în ultimă instanţă, grădinăritul, tale quale, cu sapa, grebla şi lopata în mînă, este şi o şcoală a răbdării, a umilinţei, a tenacităţii, a supunerii la legile naturii, un exerciţiu de disciplină, oferind în compensaţie şansa de a da uitării fluctuaţiile bursiere şi spaima de inflaţie, de a întrevedea miracolul creaţiei şi al vieţii şi în cele mai modeste dintre înfăţişările ei lumeşti.

Cu condiţia… să ai o grădină.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Alexandra Sora