1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Sancţiunile UE şi viitorul demografic al Europei

„UE sistează subvenţiile agrare destinate României din cauza corupţiei” titrează cotidianul vienez „Die Presse”, care explică cititorilor că şi România este acum sancţionată pentru că nu combate cu fermitate corupţia.

default

E vorba de fonduri în valoare de 28,3 milioane de euro din programul Sapard. Bulgaria a pierdut ajutoare UE în valoare de o jumătate de miliard de euro. Subvenţiile destinate României ar putea fi reluate dacă responsabilii de la Bruxelles constată o reală transparenţă în repartizarea fondurilor UE. Subiectul este abordat şi în „Wiener Zeitung” precum şi în paginile ziarelor germane Kölner Stadt-Anzeiger“ şi „Frankfurter Allgemeine Zeitung”.

Presa germană analizează astăzi rezultatele unui studiu efectuat de Institutul Demografic din Berlin privind evoluţiile pe continentul nostru, sub titlul „Viitorul demografic al Europei - cum se modifică regiunile”. „Tageszeitung” din capitala Germaniei publică astăzi un amplu articol pe această temă şi constată că, potrivit datelor oferite de institutul berlinez, fenomenul migraţiei pe continent, din est spre vest, va lua amploare: „Polonia, Bulgaria şi România au deja de suferit de pe urma pierderii considerabile a forţei de muncă. În Republica Moldova se estimează că o treime din generaţia tânără a părăsit deja ţară în speranţa de a duce o viaţă mai bună în altă parte. Studiul face estimări nu doar cu privire la diferitele ţări în parte, ci şi la unele regiuni europene, care vor ajunge practic în decursul deceniilor viitoare depopulate. Populaţia din spaţiul comunitar se va reduce până în 2050 cu 52 de milioane. Aceasta în cazul în care nu va lua amploare imigraţia din afara graniţelor UE.

„Fără o nouă politică a imigrării nu va putea fi păstrată bunăstarea cu care ne-am obişnuit” avertizează la rândul său „Kölnische Rundschau”. E nevoie aşadar de mai mulţi copii şi de forţă de muncă bine calificată din afară. Idee pe care o regăsim şi în paginile cotidianului „Stuttgarter Zeitung”.

La rândul său „Reutlinger General-Anzeiger” atrage atenţia asupra unui alt aspect important pentru frânarea fenomenului emigraţie din anumite regiuni, cum sunt încă cele răsăritene ale Germaniei. „Statul ar trebui să investească mai multă în educaţie, în politica destinată familiei” e de părere ziarul.

Educaţi este de altfel în Germania o temă asupra cărei îşi opresc atenţia mulţi comentatori politici în aceste zile, în contextul turneului pe care cancelara Angela Merkel îl întreprinde în Republica Federală pentru a se informa la faţa locului asupra situaţiei sistemului de învăţământ.