1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Sancţiuni "inteligente"?

Cum va evolua conflictul iscat de ambiţiile nucleare ale Iranului? Cotidianul muenchenez Sueddeutsche Zeitung publică azi, sub semnătura lui Martin Winter, un articol intitulat „Sancţiunile inteligente pot fi dureroase”.

O întîlnire de o utilitate îndoielnică: Secretarul general ONU, Kofi Annan, în vizită la preşedintele Iranului, Mahmud Ahmadinedjad

O întîlnire de o utilitate îndoielnică: Secretarul general ONU, Kofi Annan, în vizită la preşedintele Iranului, Mahmud Ahmadinedjad

In faţa sfidării tot mai neobrăzate a Comunităţii Internaţionale, la care se dedă regimul fundamentalist islamic dela Teheran, atît reacţia secretarului general al ONU, Kofi Annan cît şi cea a europenilor lasă mult de dorit. Primul a efectuat o vizită de nimic justificată în capitala iraniană. Ba le-a cîntat chiar în strună mullahilor şi a criticat din nou statul evreu, spre încîntarea regimului de la Teheran. Pentru a se da bine pe lîngă gazdele sale, Annan s-a prefăcut că a uitat că Israelul, grav ameninţat în însăşi existenţa lui tocmai de către conducerea iraniană şi de ambiţiile ei nucleare e singurul stat de drept şi democratic din regiune. Liderul organizaţiei mondiale a omis de asemenea să ţină cont de faptul că, respingînd cererea ultimativă a Consiliului de Securitate, de a suspenda îmbogăţirea uraniului, Iranul s-a plasat în contra rezoluţiilor ONU şi deci a organizaţiei pe care o conduce Kofi Annan însuşi. In schimbul ignorării evidenţei că Iranul încălcă astfel flagrant dreptul internaţional Annan n-a obţinut nimic.

Ce-i deci de făcut? Pe moment în Europa se bat cap în cap diverse şcoli de gîndire. Una favorizează adoptarea de sancţiuni. Alta li se opune, în numele unor prezumtive costuri excesive ale unui eventual embargo impus Iranului şi al ipotezei că Iranul ar mai putea fi convins, prin noi concesii, încă şi mai ample, să revină la o atitudine cît de cît constructivă. Or, Martin Winter este de părere că sancţiunile ar putea fi utile, şi destul de dureroase pentru regimul iranian, cu condiţia să fie "inteligente", pentru a exercita o presiune adecvată asupra Tehreranului.

Analiza sa, apărută în paginile cotidianului german de stînga, Sueddeutsche Zeitung, porneşte de la premiza pe cît de discutabilă, pe atît de larg împărtăşită, în special în Europa, potrivit căreia o lovitură militară împotriva Iranului ar fi exclusă.

In actuala situaţie, opinează el, occidentul ar trebui „să-şi ia adio de la două iluzii. Prima afirmă că Iranul ar mai fi gata să negocieze în mod serios. Or, pentru un lider extremist precum Ahamdinedjad, profitul populist pe termen scurt extras din conflictul său cu apusul e mai mare decît paguba pe termen lung pe care o pricinuieşte ţării sale. Cea de-a doua”, potrivit ziaristului german, ar fi hrănită de speranţa că „i se poate bloca Iranului drumul spre bomba atomică printr-o singură lovitură rapidă”. Analistul german recomandă respingerea ambelor concepţii şi a consecinţelor pe care le implică. În opinia sa, ar fi în egală măsură contraproductive atît atitudinea belicoasă (de tip anglo-saxon) faţă de regimul de la Teheran, cît şi pasivitatea neputincioasă, de stil (continental, european). Altfel spus, nici admiterea eşecului Comunităţii Internaţionale în generoasele oferte avansate pînă acum Iranului, urmată de rămînerea cu braţele încrucişate în faţa perspectivei ca Teheranul să-şi procure arma nucleară, dar nici poziţia ‚şoimilor’ de peste ocean ar fi eronate, susţine autorul. Unica şansă de reviriment ar consta, conform tezelor sale, „în unitatea Comunităţii Internaţionale” şi, ca atare, în demersuri multilaterale menite să exercite o "presiune din ce în ce mai amplă asupra Iranului", astfel încît, la un moment dat, „Teheranul să considere ieşirea din izolarea internaţională mai de preţ decît posesia bombei atomice”. In acest scop ar trebui „să se renunţe depotrivă la opţiunea militară şi la sancţiunile dure şi grabnice favorizate de Washington”, mai crede comentatorul ziarului german de stînga. Care, deşi admite că „nici măcar cei mai mai optimişti miniştri de externe europeni nu mai cred în propensiunea spre negocieri a Iranului, întrucît a înşelat de mult prea multe ori încrederea occidentalilor”, salută totuşi noul efort diplomatic întreprins de Javier Solana. Europa şi-ar semnaliza astfel bunăvoinţa şi dorinţa de pace, „construind totodată punţi de înţelegere cu guvernele de la Moscova şi Beijing, astfel ca Rusia şi China să accepte, într-un viitor nu prea îndepărtat, adoptarea de măsuri punitive împotriva regimului iranian”. In acest caz, „nici liderul de la Kremlin nu va mai putea ignora afrontul iranian la adresa Rusiei”, mai speră Martin Winter.

In fine, potrivit lui, s-ar putea trece la sancţiuni inteligente, care să nu însemne blocarea totală a Iranului, dar să-i provoace totuşi neplăceri considerabile. Astfel, „s-ar putea reduce exportul de tehnologie extractivă din occident, şi îngreuna tranzacţiile cu firme şi bănci din apus” sugerează autorul.

„Devreme ce europenii au ameninţat constant regimnul de la Teheran că eşecul negocierilor privind chestiunea esenţială a îmbogăţirii uraniului va antrena consecinţe dure, e momentul ca vorbele să fie urmate de fapte”, subliniază pe drept cuvînt comentatorul german.

Problema e, că articolul său nu ţine cont de experienţa istorică, bunăoară de precedentul embargo antiirakian şi de nenumăratele modalităţi de eludare (nu arareori cu complicitatea unor funcţionari corupţi ai ONU) a oricăror sancţiuni. In plus analiza semnată de Martin Winter păcătuieşte prin omiterea factorului esenţial reprezentat de trecerea implacabilă a timpului şi deci de previzibila creştere exponenţială a pericolului pe care îl implică programul nuclear al fundamentaliştilor islamici iranieni.

  • Data 04.09.2006
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1KW
  • Data 04.09.2006
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1KW