1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Sancţiuni şi ameninţări

Presa germană comentează pe larg evoluţiile conflictului din Ucraina şi poziţia occidentului faţă de Moscova şi Kiev.

Frankfurter Allgemeine Zeitung pledează, în deschiderea ediţiei sale de marţi, pentru susţinerea Ucrainei. La nevoie şi militar, în speţă cu armament. "După primele zile de la încheierea armistiţiului în regiunea Donbass, notează FAZ, putem vorbi de o veste bună şi de una proastă. Cea bună e că luptele au scăzut în intensitate. Cea proastă este că se luptă pe mai departe, ceea ce era de altfel şi de aşteptat".

Cotidianul supraregional german mai explică şi de ce "Rusia nu prea este interesată de un armistiţiu stabil". Anume pentru că cele 12 puncte ale documentului în cauză sunt foarte neclar formulate. De pildă, "ce ar urma să conţină aşa-numita Lege privind statutul special referitor la anumite districte ale ţinuturilor Doneţk şi Lugansk". Ca de altfel şi "care va fi soarta regiunii Donbass: va rămâne parte a Ucrainei? Sau va intra în câmpul de gravitaţie al Rusiei, cu armată proprie şi frontiere spre vest?"

Autorul articolului e de părere că Ucraina tebuie să devină mai puternică - şi din punct de vedere militar - pentru a ţine piept Rusiei. Cancelara Germaniei, Angela Merkel, conchide FAZ, spune că acest conflict nu poate fi soluţionat pe cale militară. Din păcate atare părere nu e împărtăşită şi de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care tot trimite arme în zona de conflict. E aşadar, în aceste condiţii, înţelept să i se refuze la nesfârşit Ucrainei livrarea de arme, între care blindate sau drone, de care ar avea aşa de mare nevoie?

Süeddeutsche Zeitung comentează, la rândul său, ameninţările Moscovei - de pildă închiderea spaţiului aerian pentru companiile de zbor europene - ca reacţie la intenţia UE de a înăspri sancţiunile la adresa Rusiei.

"Pedepsele anunţate de Putin sunt dureroase. Dar, continuă cotidianul münchenez, ele reprezintă preţul care trebuie plătit pentru a demonstra Rusiei că gravele încălcări ale dreptului internaţional, cum sunt ocuparea şi anexarea unor teritorii străine, nu pot fi acceptate pur şi simplu. Stă în puterea lui Putin să elimine motivele care au determinat adoptarea de sancţiuni. Mai precis, preşedintele Rusiei ar trebui să recunoască frontierele Ucrainei, sistând ajutorul acordat rebelilor şi retrăgându-se din Crimeea."

"După ce, prin anexarea Crimeei şi începerea războiului nedeclarat contra Ucrainei a răscolit tabla globală de şah, Vladimir Putin a iniţiat o nouă eră a politicii mondiale. Dar nimeni nu ştie încă ce va aduce această nouă eră. Comunitatea internaţională se află încă în stare de şoc" - debutează eseul publicat de cotidianul berlinez Die Welt, sub semnătura jurnalistei ruse Lilia Feodorovna Şevtsova.

Autoarea consideră că până la urmă ceva bun tot a avut agresiunea Rusiei. Ea a forţat ocicdentul să-şi redefinească valorile. Textul a apărut la finele lunii august în publicaţia "The American Interest".