1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Salvarea Europei

Idealul (sau utopia) unei Federaţii Europene prinde un contur patetic într-o carte manifest , semnată de doi euro parlamentari, ecologistul Daniel Cohn-Bendit şi liberalul Guy Verhofstadt.

Prinsă în chingile crizei monetare, Europa şi-a pierdut forţa de seducţie. O stare de spirit morocănoasă şi discursuri cîrtitoare au luat locul declaraţiilor de amor şi promisiunilor de supunere şi fidelitate făcute Uniunii Europene cu doar cîţiva ani în urmă de către cei dornici să adere la familia ajunsă în scurt răstimp la 27 de membri.

Circa 500 de milioane sunt la număr acum locuitorii colosului european. Majoritatea lor nutreşte neîncredere faţă de instituţiile de la Bruxelles, faţă de intenţiile şi acţiunile unor tutori necunoscuţi ai destinelor continentului care, dincolo de faţadele impenetrabile de sticlă şi beton, cel mai adesea în spatele uşilor închise, iau hotărîri a căror legitimitate este de nu puţine ori îndoielnică. Acesta ar fi în linii mari mesajul unei cărţi de doar 70 de pagini, un eseu semnat de scriitorul Hans Magnus Enzensberger publicat la prestigioasa editură Suhrkamp anul trecut sub titulul „Blîndul monstru Bruxelles sau tutelarea Europei”.

Obsesii europene

Obsesiile europene ale lui Enzensberger sunt atestate şi de cîteva din eseurile sale anterioare acestui necruţător diagnostic pus aparatului administrativ şi birocratic al Uniunii şi deficitelor de democraţie. In ultimul capitol al cărţii, autorul înscenează un dialog între un euro-sceptic şi un reprezentant al Comisiei UE. Cei doi interlocutori se duelează verbal la masa unui nobil local din Bruxelles. Cad totuşi de acord asupra faptului că bastionul integrării europene nu va fi luat cu asalt, acceptă formula de compromis potrivit căreia Bruxelles aparţine Europei dar Europa nu se află la Bruxelles, ceea ce implică idealul unei Europe care transgresează frontierele Uniunii. Enzensberger nu ocoleşte nici criza monetară, consideră că ea este agravată de politica datoriilor, deplînge faptul că în loc de a de a îndrepta defectele de construcţie a Uniunii Monetare, în numele unei false solidarităţii se acţionează conform voinţei ideologice a Bruxelles-ului, ca şi cum toate ar putea fi rezolvate în comun, la nivel general european.

La mai bine de un an după şfichiuitoarele critici aduse de Hans Magnus Enzensberger politicii monetare europene şi de integrare, în plină criză euro, se face auzit, intonat tot mai patetic, sloganul „Mai multă Europă”.

Europa - între ideal şi utopie

Este de fapt un îndemn la eforturi susţinute în vederea realizării unui ideal sau poate, a unei utopii: Statele Unite ale Europei. Ideea nu este cîtuşi de puţin nouă dar criza datoriilor, în care continentul se afundă tot mai adînc, a conferit idealului un rol salvator.

Dar cît de convingătoare este formula pentru cetăţeanul de rînd şi mai ales pentru politicienii euro-sceptici? O proaspătă pledoarie în favoarea federalizării Europei o furnizează sub forma unui manifest liderul ecologist european Daniel Cohn-Bendit şi colegul său liberal Guy Verhofstadt, fost premier al Belgiei.

Cartea a apărut la Anvers, în original în olandeză iar traducerea germană vede acum lumina tiparului la ilustra editură Hanser. Este de două ori mai voluminoasă decît eseul lui Enzensberger dar conţine şi ea, în a doua ei parte, un schimb dialogic de păreri între cei doi autori şi publicistul Jean Quatremer, corespondentul la Bruxelles al ziarului Libération.

Structurat în patru capitole, textul manifestului este înţesat de mai multe teze radicale, prin urmare, discutabile slujind ideii că doar federalizarea Europei sau, cu alţi termeni, crearea Statelor Unite ale Europei ar fi panaceul apt să vindece toate relele abătute asupra Uniunii, ar fi fortifiantul capabil să facă Europa să reziste în necruţătoarea competiţie a globalizării. Contrariantă este şi teza care întrevede în refuzul statelor naţionale de a edifica o Europă cu adevărat unită, federalizată, principala cauză a crizei datoriilor!!!

Există şi apeluri mai constructive, precum acela de a lua în considerare ceea ce îi uneşte nu ce îi separă pe europeni, de a privi înainte şi nu înapoi. Nu lipsesc nici recomandările din amvon: nu te întreba ce poate face Europa pentru tine ci ce poţi tu face pentru Europa. În finalul manifestului, într-un crescendo furioso, Europa este chemată să se debaraseze odată pentru totdeauna de demonii naţionali, să taie cordonul ombilical ce o leagă de statele naţionale.

O nouă revoluţie?

Este aşadar nevoie de o revoluţie clamează cei doi autori, dintre care unul, Daniel Cohn-Bendit are un trecut rebel şi revoluţionar pe baricadele mişcărilor protestatare din 1968, cînd a fost expulzat din Germania în Franţa.

Noua Europă pe care cetăţenii ei sunt chemaţi să o clădească, trebuie să-şi afle cît mai urgent locul în noua lume post naţională. Doar politicienii laşi, leneşi şi miopi, se menţionează textual în cuprinsul cărţii, nu pot pricepe acest imperativ. Treziţi-i pe aceşti oameni politici, ţineţi-le în faţă oglinda în care să-şi zărească propria neputinţă. Nu-i cruţaţi, luaţi-o înaintea lor, către o altă Europă, o Europă a viitorului.

Un cititor lucid şi sceptic va zîmbi amuzat la lectura acestui pasaj. Spiritele mai reflexive, amintindu-şi şi de alte manifeste recente, precum cele două semnate de nonagenarul Stephan Hessel „Indignaţi-vă” şi „Angajaţi-vă!” vor accepta că în vremuri cu adevărat tulburi, spre a fi scoşi din inerţie şi indiferenţă, semenii au nevoie din cînd în cînd şi de o mobilizare emoţională.

Autorii manifestului „Pentru Europa!” trec însă cu vederea, între multe altele, şi un risc major: idealurile propovăduite trebuie să fie realizabile prin libera voinţă a cetăţenilor. Dacă ele sunt impuse de sus, probabilitatea unui eşec devine o iminenţă iar rezultatul va fi infinit mai amar decît realităţile ce se cereau sau se voiau îndreptate.