1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Salvaţi bisericile săseşti din Transilvania!

Biserica Evanghelică C.A. din România a lansat săptămâna aceasta o iniţiativă menită să popularizeze bisericile fortificate din Transilvania şi să le includă pe harta turistică a României.

În contextul proiectului „Sibiu - Capitală Culturală Europeană” apăruse şi albumul de fotografii ”Pelegrin prin Transilvania” al artistului german, originar din România, Peter Jacobi. Între 2005 şi 2006 artistul colindase sute de localităţi fotografiind vechile biserici săseşti multe dintre ele prăbuşite şi vandalizate. La Senndorf (Jelna) o ruină fără acoperiş, La Wölz (Velţ) faţada surpată într-un morman de moloz, la Tekendorf (Teaca) şi Waldhütten (Valchid) orgile vandalizate, la Jakobsdorf, Wolkendorf, Neithausen, Mardisch şi în multe alte locuri aceeaşi tragică părăsire. Prin colecţia masivă de edificii năruite, albumul amintea, în mod surprinzător, de vedutele lui Piranesi care inventariase cu precizie ”fotografică” vestigiile năpădite de vegetaţie din epoca romană. În plus, la Jacobi vorbeau nu doar spaima că imaginile sale aveau să fie ultimul rest al unei civilizaţii catastrofate, ci şi durerea vie a caselor în care prezenţa umană se mai făcea încă simţită.

Din fericire cursul mereu descendent a fost dezminţit. În 2009, după o lungă perioadă de părăsire, au fost începute lucrări de restaurare la biserica din Mardisch (Moardăş) cu ajutorul asociaţiei saşilor emigranţi şi a cursanţilor de la Şcoala Tehnică de Construcţii din München. Din 2011, Biserica Evanghelică din România a demarat cu fonduri europene lucrări de restarare a 18 biserici între care şi Waldhütten (Valchid) sau Neithausen (Netuş) amintite mai sus.

Totuşi în Transilvania sunt peste 180 de biserici săseşti dintre care trei sferturi sunt deteriorate în diferite grade. Dacă unele monumente au fost înscrise în parimoniul mondial UNESCO sau au fost incluse într-un proiect de restaurare cu bani europeni, altele se află pe mai departe în mare primejdie. În inima Transilvaniei se găseşte încă, în picioare, un strat de veche cultură medievală care, în absenţa unui efort perseverent de conservare, poate dispărea iremediabil.

Saşii emigraţi în Germania au contribuit mult la conservarea unor situri ameninţate, Biserica Evanghelică din România la rândul ei organizează şantiere de restaurare în limita donaţiilor şi stipendiilor obţinute, dar fără ca societatea românească să-şi aproprie într-un fel sau altul aceste monumente şi să le asume ca făcând parte din propriul patrimoniu viitorul este incert.

Deutsch Weißkirch

Biserica fortificată din Viscri (Deutsch-Weißkirch), judeţul Braşov

”Descoperă sufletul Transilvaniei”

Biserica Evanghelică C.A. din România a lansat săptămâna aceasta o iniţiativă menită să scoată acest tezaur din anonimat şi să includă bisericile fortificate pe harta turistică a României. În cadrul unei conferinţe de presă - la care au participat Episcopul Reinhart Guib, Episcopul vicar Dr. Daniel Zikeli şi responsabilul de proiect Dr. Stefan Cosoroabă din München - a fost prezentată iniţiativa turistică ”Descoperă sufletul Transilvaniei”, un proiect care intenţionează să plaseze bisericile săseşti într-un cadru cultural mai larg de natură să depăşească limitele etnice. Dar este uşor de înţeles că dacă societatea românească va continua să stea cu spatele la acest patrimoniu istoric, nici turismul nu va avea succes. Potrivit unui sondaj IRSOP, abia 22 % dintre români au văzut o biserică fortificată şi doar 13% ştiu că ele aparţin Bisericii Luterane. În tot anul 2012 doar 500 de cetăţeni români au vizitat biserica fortificată de la Valea Viilor (Wurmloch) înscrisă în patrimoniul UNESCO. Iar după cum este uşor de bănuit cele mai multe situri rămân în totală uitare.

Este adevărat că reuşita unei asemenea iniţiative turistice depinde foarte mult şi de talentul şi energia cu care este promovată. O biserică veche şi pustie emanând tristeţe şi lipsită de un spectacol vizual exuberant atrage de regulă doar călători meditativi, scriitori şi artişti sau fotografi de specie rară. Ar fi nevoie poate de un scenariu ”dramatic”, care să descrie istoria intimă a acestor monumente ”introvertite” în cuprinsul unui traseu mai amplu al cetăţilor biserici. Aşa cum, de exemplu, ”se face” Nordul Moldovei pentru bisericile pictate, s-ar putea ”face” Sudul Transilvaniei pentru bisericile fortificate.

Străinătatea” din mijlocul României

Totuşi este limpede că unul din marile obstacole este indiferenţa masivă a societăţii româneşti faţă de o realitate culturală şi istorică cu care refuză să se identifice. Pe de o parte bisericile săseşti nu sunt destul de ”străine”, încât să capete valoare turistică, nu au prestigiul locurilor îndepărtate, pe de alta, nu sunt nici suficient de familiare, încât să inspire grija conservării lor şi a punerii lor în valoare. În ultimii ani statul român şi comunităţile locale au investit sume insignifiante şi numai în mod cu totul accidental. Cu alte cuvinte e o chestiune de cultură publică.

În cele din urmă e vorba de înclinaţia puternică a românilor de a privi istoria Transilvaniei de pe versantul exclusiv al experienţei lor etnice şi de incapacitatea de a cuprinde istoria Transilvaniei cu întreaga sa bogăţie de sens şi cu multiplicităţile sale ireductibile. Acelaşi sondaj de opinie arăta că 64% dintre români regretă plecarea saşilor, dar totuşi că 27% susţin că „e bine că au plecat”.

Am semnalat şi în trecut modul în care la Muzeul de Arta din Bucureşti, piese de altar din bisericile săseşti sunt prezentate sumar ca ”artă din Transilvania”, fără o referire precisă la stilistica şi ambianţa religioasă din care au apărut ele. Originea acestor piese este ocultată într-o operaţiune de anexare culturală nelegitimă. Există faţă de istoria Transilvaniei, două atitudini dominante, deopotrivă de negative. Una se manifestă prin anexare, alta prin ignorare deplină. Inscripţia de pe statuia regelui Matei Corvin este emblematică pentru prima, ignorarea totală a cetăţilor săseşti pentru cea de a doua.

Nu este deloc de mirare că foarte mulţi români intervievaţi de IRSOP au mărturisit că imaginile care le-au fost prezentate cu biserici fortificate par să fie mai curând din Austria sau din Germania. Uimirea aceasta candidă poate fi însă un bun început. Românii ar putea redescoperi în fine ”străinătatea” din mijlocul lor fără complexe istorice şi cu sentimentul sincer că deţin o reală bogăţie.