1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Salariul minim, din nou în dezbatere

Ar fi bine să crească din nou salariul minim? Iată o întrebare care ar putea declanşa una din dezbaterile politice centrale, acum la jumătatea legislaturii.

Un eveniment politic interesant este scrisoarea unui grup de economişti din mediul academic şi de antreprenori, care avertizează împotriva creşterii salariului minim pe economie. Scrisoarea este adresată ministrului Muncii, Rovana Plumb, primului-ministru Victor Ponta şi preşedintelui ales Klaus Iohannis.

Premisa semnatarilor este că stabilirea prin lege a unui salariu minim ar avea efecte negative, atât sociale cât şi economice. Dezbaterea nu este nouă, dar e pentru prima dată când asistăm la coagularea unei platforme politico-economice care reuneşte oameni intelectualmente credibili. Cu alte cuvinte, este prima platformă liberală care încearcă să dobândească mai multă influenţă publică.

În principiu e vechea dispută: ar trebui ca piaţa muncii să fie pe deplin liberă şi salariile să reiasă din libera negociere sau ar fi mai bine ca statul să intervină? Dar, pe lângă argumentele de ordin general, care sunt doar indicate şi nu expuse pe larg în scrisoare, semnatarii se referă la condiţiile particulare ale economiei româneşti:

„După cum bine ştiţi, în România rata şomajului în rândul tinerilor este de aproape 4 ori mai mare decât rata generală a şomajului (23,9% faţă de 6,7%), iar munca la negru a luat proporţii îngrijorătoare. Potrivit Consiliului Fiscal, unul din cinci salariaţi lucrează la negru: La nivelul anului 2012, în România erau circa 1,57 milioane de salariaţi, patroni şi întreprinzători individuali neînregistraţi, la negru, reprezentând aproximativ 27,7% din totalul salariaţilor, patronilor şi întreprinzătorilor individuali din economie. Aceeaşi sursă menţionează că evaziunea fiscală din munca la negru s-a dublat faţă de anii dinaintea crizei economice, valoarea anuală a impozitelor pe venit şi a contribuţiilor pe care întreprinzătorii refuză să le achite ajungând la 3,7 miliarde de euro”. (Mediafax)

Dacă aceste date sunt corecte, subiectul ar trebui să fie rediscutat fără dogmatisme. Nu există nicio dovadă că salariul minim stabilit prin lege ar avea întotdeauna efecte benefice, după cum nu este clar care ar trebui să fie nivelul său optim şi, de aceea, discuţia lucidă este binevenită.

Este adevărat iarăşi că evaluarea situaţiei din România este greu de făcut, căci nu există un termen “pur” de raportare. În România a existat mereu un salariu fixat prin lege şi de aceea nu ştim cu precizie ce spune piaţa. În Germania, de pildă, social-democraţii au impus dreptei cu ocazia formării coaliţiei guvernamentale stabilirea unui salariu minim, dar pe un teren în care piaţa liberă lucrase vreme îndelungată şi în care nu exista o asemenea restricţie la nivel federal. Deocamdată impactul salariului minim în Germania nu este bine cunsocut, dar când acest lucru va fi posibil vom avea la dispoziţie un reper comparativ folositor.

În România însă situaţia e complicată de multe alte lucruri: trecerea la economia de piaţă a conţinut distorsiuni care nu se întâlnesc într-o economie de piaţă stabilă, dar şi astăzi am putea spune că oferta de muncă de pe piaţa occidentală, care atrage o migraţie masivă, este ea însăşi o formă de distorsiune gravă a pieţei interne. Apoi nivelarea progresivă a preţurilor la energie provoacă iarăşi o presiune teribilă asupra salariilor. Aberaţia accizelor stabilite în euro exprimă poate cel mai bine situaţia hibridă a economiei româneşti.

Aşadar discuţia nu este simplă. Dar tocmai de aceea ar fi bine ca subiectul să fie reluat şi să devină una din dezbaterile politice centrale, acum la jumătatea legislaturii.