1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

S-a temut Preşedintele?

Preşedintele, Traian Băsescu, a retrimis legea pensiilor la Parlament împiedicând cel puţin pe moment declanşarea unei grave crize politice.

default

Traian Băsescu

Preşedintele a reuşit în primul rând să vină în întîmpinarea unei legitime revendicări populare. Unificarea vârstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei era produsul unei reforme mecanice, care ignora complet realitatea socială românească.

Iniţial preşedintele se pronunţase el însuşi pentru egalizarea vârstei de pensionare, cedând unei perspective insensibile şi tehnocratice, dar de data aceasta, constrâns de împrejurări a găsit soluţia corectă.

Preşedintele Traian Băsescu a fost, într-adevăr constrâns, nu neapărat de teama de a fi suspendat, dar cu siguranţă de teama de a nu declanşa o nouă criză politică cu reverberaţiile ei neplăcute pe plan internaţional. Mesaje diplomatice discrete au cerut atît opoziţiei cât şi preşedintelui să găsească o cale de compromis.

De fapt este greu de spus dacă preşedintele în intimitatea lui s-a temut cu adevărat pentru sine, dar este cert că cel puţin cei din preajma lui s-au temut. Apropiaţii politici, simpatizanţii, ziariştii asociaţi administraţiei, au intrat într-o stare febrilă încă de cînd a început să se răspândească zvonul despre o nouă suspendare a preşedintelui. Teama era amplificată de neîncrederea în proprii militanţi ai PDL care nu văd cu ochi buni tentativele preşedintelui Traian Băsescu de a-şi plasa colaboratorii apropiaţi în prim plan.

O dovadă că tabăra prezidenţială s-a temut cu adevărat este tonul presei oficioase, care a căutat să discrediteze din timp proiectul suspendării. Agresivitatea cu care a fos reeditată tema „mogulilor“ a fost expresia directă a acestei preocupări.

Slăbiciunea taberei prezidenţiale stă în faptul că nu i-a trecut prin cap să aducă argumente serioase. S-a mulţumit pur şi simplu să născocească expresii zeflemitoare, cum a făcut de pildă Raluca Turcan care a vorbit despre „suspendaci". Tot ea a sugerat că cei care îl critică pe preşedinte sunt oameni cu grave carenţe personale, sau cum s-a exprimat deputata democrat-liberală, sunt "nişte oameni trişti care nu se pot bucura de viaţă“. Exprimarea atrage atenţia mai ales pentru că stabileşte o relaţie contestabilă între viaţa privată şi natura implicării politice. În orice caz tabăra prezidenţială pare să manifeste o autosuficienţă şi o mulţumire de sine care face ca nefericirea personală să pară ceva vinovat.

În circumstanţa dată, această mobilizare retorică a dezvăluit că tabăra preşedintelui (şi nu neapărat PDL în întregul său) se teme cu adevărat. De aceea nu este greşit să admitem că gestul preşedintelui a conţinut şi un calcul politic.

Preşedintele a cedat acum puţin, ca să nu cedeze mâine mai mult. Pentru că dacă s-ar fi ajuns la un vot în Parlament, preşedintele şi Guvernul ar fi trebuit să ofere mari gratificaţii aliaţilor politici, UNPR şi mai ales UDMR. Dar nu în ultimul rând preşedintele şi-ar fi sporit datoriile faţă de propriul partid, care i se par deja îndeajuns de apăsătoare

În fine, preşedintele, retrimiţând legea la Parlament a găsit o cale de a anula discuţia stânjenitoare despre frauda din Camera Deputaţilor. El a evitat să vorbească despre fraudă, a refuzat să-şi dezavueze colaboratorii cei mai apropiaţi ca Roberta Anastase sau Sever Voinescu, dar a găsit totuşi o cale, oblică, prin care legea să fie revotată în mod corect. Ironia vieţii politice este că din toate aceste încurcături iese uneori şi ceva bun, aşa cum s-a întâmplat acum cu legea pensiilor.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident

Vă mai recomandăm