1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

S-a redeschis Muzeul "Richard Wagner" de la Bayreuth

La o zi după începerea Festivalului Wagner şi-a redeschis porţile ca muzeu, după îndelungi lucrări de restaurare, Vila Wahnfried, locuinţa de la Bayreuth a celebrului compozitor.

Şarmul vechilor încăperi s-a pierdut. Există mai puţine exponate şi, în acelaşi timp, mai puţine informaţii pentru publicul vizitoator - vor spune unii. Alţii vor susţine noul proiect, argumentând că acum a fost creată o expoziţie multimedia, pe care o părăseşti cunoscând date noi, dar nu obosit de atâtea informaţii.

Fără îndoială că şi în jurul muzeului, redeschis duminică, 26 iulie, se vor naşte discuţii aprinse, aşa cum se întâmplă, an de an, şi pe marginea festivalului de pe Colina Verde. Un deceniu şi jumătate s-au scurs de la proiectare şi până la finalizarea lucrărilor de restaurare, construcţia în sine necesitând trei ani. Costurile s-au ridicat la 20 de milioane de euro. Suprafaţa expoziţională s-a dublat şi în plus există şi un spaţiu subteran care găzduieşte arhiva Fundaţiei Wagner.

Richard Wagner Museum und Archiv im Haus Wahnfried in Bayreuth

Pian cu portretele lui Liszt şi Wagner în Vila Wahnfried

Cele trei clădiri muzeale

Creat a fost de data aceasta un complex expoziţional format din trei părţi. Într-o construcţie nouă este prezentată istoria festivalului după moartea compozitorului Richard Wagner. Clădirea alăturată - "Casa Siegfried Wagner" - găzduieşte o expoziţie permanentă, având ca temă centrală relaţia familiei Wagner cu naţionalsocialismul. În fine, Vila Wahnfried este acum dedicată anilor în care a fost locuită de Richard Wagner şi soţia sa Cosima, o fiică a lui Franz Liszt.

Muezul e ca un eisberg", explică Sven Friedrich, directorul Muzeului Wagner. Cea mai mare parte a costurilor rămâne invizibilă, fiind absorbită de instalţia de aer condiţiont sau lucrările din spaţiul subteran. Costurile pentru muzeul în sine nu s-au ridicat decât la două milioane de euro, adaugă acesta.

"Nu ne-am dorit un Disneyland"

Vizitând Vila Wahnfried, ai crede la prima vedere că a mai rămas ceva de făcut. Bună parte din mobilă este acoperită cu cearşafuri albe, care aşteaptă parcă să fie dezvelită. Nu-i însă aşa. Organizatorii au dorit să lase impresia că soţii Wagner se află tocmai într-o călătorie şi că ar putea sosi acasă în orice clipă.

Richard und Cosima Wagner

Cosima şi Richard Wagner în mai 1872

De la directorul muzeului aflăm că nu au fost expuse obiecte care nu au aparţinut familiei Wagner, că toate piesele sunt originale. "Nu ne-am dorit un Disneyland" conchide Friedrich. Cine a vizitat muzeul, aşa cum a fost acesta între anii 1976 şi 2012, va simţi lipsa mai multor exponate şi a panourilor explicative. Aflăm că au fost puse la vedere doar cele mai importante obiecte, iar că panourile au fost inlocuite de instalaţii multimedia menite a oferi vizitatorilor informaţiile necesare.

Oferta multimedia

Noi sunt şi partiturile interactive. În timp ce răsfoieşte o carte mare cu pagini goale, privitorului îi sunt proiectate imagini vizând procesul componistic. Vizitatorii pot lua şi loc pe unul din scaunele din încăperi şi asculta la căşti înregistrări vechi şi noi din creaţia wagneriană. La dispoziţie există sute de astfel de înregistrări. Tot parte a ofertei multimedia este şi o mică sală de cinema.

Casa Siegfried

Richard Wagner Museum und Archiv im Haus Wahnfried in Bayreuth

Interior în "Casa Siegfried"

Atmosfera din încăperile întunecate şi goale e apăsătoare. Interiorul aminteşte de anii '30, de pe vremea norii compozitorului. Winifred Wagner a condus Festivalul de la Bayreuth între 1930 şi 1944 şi a fost o prietenă apropiată a lui Hitler, membră în NSDAP din 1926. Adolf Hitler era un oaspete frecvent al Vilei Wahnfried. Naţionalisocialiştii au încercat să profite de tendinţele antisemite ale compozitorului folosindu-i opera şi biografia în scopruri propagandistice.

Clădirea este lipsită aproape în întregime de exponate, în schimb a fost dotată cu difuzoare şi monitoare care prezintă capitolele cele mai întunecate din istoria fetivalului.

Hitler Bayreuth Wagner

Winifred Wagner şi Adolf Hitler, în martie 1934

Până la urmă îţi dai seama că acest concept are sens. Pervertirea creaţiei wagneriene de către ideologia nazistă e o temă abstractă, care fără conexiunile istorice, doar prin exponate, ar fi greu de înţeles. Expoziţia îşi opreşte atenţia şi asupra viziunilor unor filozifi sau scriitori, precum Friedrich Nietzsche sau Thomas Mann asupra operei şi biografiei lui Richard Wagner.

Noua clădire, pe care o aminteam la început, a fost realizată după planurile arhitectului berlinez Volker Staab. Părţi importante ale construcţie se află sub pământ. Aici este prezentată istoria festivalului după moartea lui Wagner şi tot aici se află şi arhiva naţională a Fundaţiei Wagner, cea mai importantă arhivă din lume dedicată compozitorului german. Aceasta cuprinde manuscrise originale şi scrisori.

Proiecte de viitor

Unul dintre acestea, ne spune directorul muzeului, Sven Friedrich, ar fi o evaluare ştiinţifică şi critică a corespondenţei dintre Richard şi Cosima Wagner. Dar, din păcate, nu se dispune decât de o mică echipă de experţi, ceea ce înseamnă că va mai dura...

Pentru a încheia prezentarea noului complex muzeal dedicat la Bayreuth compozitorului Richard Wagner, să mai amintim că acesta dispune în plus de un magazin şi de o cafenea. Trăim vremuri noi. Şi la Bayreuth.