1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Săptămâna politică românească

Wesley Clark i-a sfătuit pe români să facă la urne ce nu face justiţia

Wesley Clark i-a sfătuit pe români să facă la urne ce nu face justiţia

Aşadar, mâine e D-Day. Ziua Z în care multe se vor cerne prin nisipul plajei politice din România. În democraţiile consolidate, alegerile locale sunt percepute ca test înaintea celor parlamentare – chiar dacă nu este în mod obligatoriu aşa, pentru că, uneori, platformele politice sunt umbrite de soluţiile administrative avansate de candidaţi. Complicat, mult prea complicat pentru mulţi dintre cei ce şi-au propus – sau li s-a cerut să-şi propună – să administreze primăriile României. Privite de departe, alegerile locale nu seamănă a bătălie electorală ci, mai degrabă, a mici măceluri intestine; sau, poate, a terorism ideologic – armele de distrugere în masă fiind terfelirea principiilor democratice, manipularea emoţională, populismul.

Cât de mare este prăpastia dintre guvernanţi şi guvernaţi în România? Referendumul pentru Constituţie a demonstrat-o, odată. Acum se va relua acest test. Dar vom afla şi cât de mult se crede în alternative, într-o Românie deseori dovedită a aparţine apaticilor ce preferă să lase urnele goale pentru că, vorba unei colege de breaslă, o dată la patru ani ni se pare, doar, că ne aflăm în posesia şişului din bancul ardelenesc în care este exclus să mănânce, în absenţa tacâmurilor, câini slănina.

Dar asta se întâmplă într-o ţară ai cărei conducători se complac în ipostaza de parteneri de mâna a doua nu doar în raporturile cu arogantele mari puteri ci şi în relaţia cu vecinii ce-şi bat sistematic joc de România. Şi mă refer aici la resemnarea cu care Bucureştii au acceptat, din partea preşedintelui ucrainean Leonid Kucima, o explicaţie de genul ”vă vom pune la dispoziţie documentaţia” referitoare la lucrările de excavare ce distrug ecosistemul Deltei Dunării. Şi mă mai refer la gestul absolut penibil al premierului Adrian Năstase, cel care a pupat copia sabiei lui Ştefan cel Mare, dăruită în mărinimia lor de turci Bucureştilor.

Nici nu ştim ce ar trebui să ne îngrijoreze mai tare: peroraţiile preşedintelui Ion Iliescu sau faptul că, din nefericire, există suficienţi care să-l creadă? Săptămâna aceasta, şeful statului a jignit o semnificativă parte a poporului – cu o nonşalanţă amintind de procesele staliniste. Aşa cum a mai făcut-o, intervenind politic cu sugestii în procesul juridic de câte ori s-a vorbit despre retrocedarea bunurilor confiscate în anii comunismului. Dacă domnul preşedinte nu-şi mai aminteşte, bunicii şi părinţii noştri nu uită cum, în cei peste zece ani scurşi de la alungarea regelui şi până la moartea lui Stalin, puteai să-ţi iei adio de la viitor dacă dosarul nu-ţi era suficient de sănătos. Şi nu erai admis în şcoli dacă din întâmplare se furişase în familia ta un aşa-numit ”duşman al poporului”. Doar domnul Iliescu refuză să admită acest adevăr şi – lucru mult mai grav – încearcă să rescrie istoria, aşa cum ea, de fapt, nu a fost.

Altfel, preşedintele României a dovedit, în ultimele 35 de zile, că poate fi, în felul domniei sale, un fel de Sonia Ghandi. Asemeni acesteia din urmă, şi Ion Iliescu s-a străduit din răsputeri să câştige, pentru alţii, alegerile. Doamna Ghandi nu a încălcat nici o lege, ea, pur şi simplu, şi-a trădat alegătorii. Preşedintele României a terfelit, însă (numai puţin, vreme de câteva ceasuri pe zi), principiul echidistanţei, etalându-şi charisma prin localităţile în care primari din partidul ce l-a propulsat la Cotroceni candidează la propria succesiune. Iliescu şi-a trădat, astfel, alegătorii. Căci, se va vedea mai târziu, zâmbetul populist (dublat de discursuri desprinse din abecedarul luptei de clasă) nu ţine loc unei strategii administrative. Iar Wesley Clark, generalul pensionat care ştie cum e cu NATO, ne-a avertizat că bazele militare aliate n-or să aducă ele, în locul altora, miliardele. Aşa că faceţi ce ne-a sugerat Clark: să-i sancţionăm la urne pe corupţi. Căci justiţia – o fi ea pe drumul cel bun. Dar e atât de oarbă încât nu se ştie când se rătăceşte iarăşi.

  • Data 04.06.2004
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B38Z
  • Data 04.06.2004
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B38Z