1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Săptămâna politică românească

Mâinile care scriu incomod...

Mâinile care scriu incomod...

Nu ne vom întreba astăzi cine a ieşit câştigător de pe urma disputei televizate dintre cei doi candidaţi la funcţia supremă în stat, pentru că indiferent de răspunsuri, riscăm să trecem peste regulamentele electorale. Dar nu putem să nu remarcăm profundul adevăr rostit în această emisiune, atunci când unul dintre candidaţi s-a întrebat despre ”blestemul poporului ăsta (...) ajuns să aleagă între doi foşti comunişti”.

De fapt, de pe urma "marii finale" a ciclului electoral, alegătorii nu s-au ales cu nici o imagine clară asupra soluţiilor pe care le pot candidaţii oferi problemelor naţiunii. Nu sunt doar 11, câte a identificat Comisia Europeană când – declarând tehnic închise negocierile de aderare cu România – a introdus clauze de siguranţă pentru cele din urmă două capitole. De la reforma în Justiţie şi în Administraţia Publică şi de la crearea unui climat de concurenţialitate, indispensabil unei reale economii de piaţă, a început tragerea europeană de mânecă a Bucureştilor, în urmă cu ani buni şi, iată, când se chinuie să înghesuie România pe uşa strâmtă a criteriilor de aderare, de aceleaşi tinichele se împiedică demnitarii comunitari. De fapt, gonind pentru un ultim argument electoral, actuala Putere de la Bucureşti s-a ales cu un bonus politic dar, în schimb, a pus România în genunchi la porţile Uniunii.

Ultima săptămână a demonstrat cum statul de drept tot în chinurile facerii zace. A fost o săptămână deloc roză pentru presă. A început duminică noaptea, când un jurnalist bucureştean, curios să vadă ce caută, pavoazat cu însemnele electorale ale partidului de guvernământ, un cort al apoliticei Armate române instalat pe domeniu public, a fost agresat de maidanezii puterii. Hoţii, însă, strigă ”hoţul!” iar poliţia apare – şi, asta, în numai patru minute – pentru a-l încătuşa pe ziaristul împotriva căruia nu avea nici o altă probă decât emblema cu trei trandafiri de pe jachetele agresorilor.

Mult mai mult (cam 45 de minute) le-a trebuit oamenilor de ordine plătiţi de la bugetul public să treacă strada de la secţia de poliţie până pe trotuarul de vis-a-vis, pentru a vedea din ce motive patru ziarişti bătuţi măr de gorilele unui om de afaceri cu antecedente în uzul argumentului forţei în relaţia cu presa au chemat ajutoare. Şi, după ce au reuşit să traverseze artera principală din Sinaia, au binevoit să ancheteze victimele tumefiate şi jefuite, tergiversând investigaţia propriu-zisă până când bodyguarzii bătăuşi au părăsit staţiunea şi uitând să culeagă amprentele de pe obiectele atinse de atacatori. De data aceasta nu mai este vorba despre o intimidare politică ci despre falimentul unui întreg sistem. Asistăm, din nou, la incapacitatea Ministerului de Interne de a se interpune între cetăţeanul român şi cei care îl ameninţă şi, de ce nu, la complicitatea dintre angajaţii instituţiei despre care vorbeam şi adevăratele pericole sociale.

Rămânem la presă, la libertatea ei şi ne scoatem pălăria în faţa unui tânăr – curajos sau inconştient – şi a colegilor săi din televiziunea publică, obosiţi de presiunile politice la care au fost supuşi de-a lungul vremii şi, mai ales, în acest final de campanie în care manipularea principalei instituţii media din România a fost flagrantă. Şi televiziunile particulare au probleme mari de credibilitate, chiar dacă, în spatele unor contracte avantajoase, liderii lor de opinie (sau, mai aproape de adevăr spus, ”vedetele” lor) preferă să se disculpe stângaci de complicitatea cu manipulatorii. În acest context, erupţia de la canalul de televiziune ce şi-a propus să devină CNN-ul României s-a sfârşit într-o manieră ciudată – cu un director general dat afară pentru că ar fi pus în lumină favorabilă candidatul nepotrivit, dar reinstalat în funcţie, după circa 24 de ore. Dacă a fost o lovitură de PR, a fost total nepotrivit ales momentul. Dacă, într-adevăr, directorul a fost purtat prin acest purgatoriu şi a acceptat întoarcerea, singura tristă necunoscută rămâne preţul escapadei.

În fine, la final de ultim mandat prezidenţial, Ion Iliescu rămâne acelaşi personaj pe care l-am cunoscut mereu: indiferent la litera Constituţiei şi liber cugetător. Până în ultima clipă, şeful statului s-a comportat ca agent electoral pentru formaţiunea pe care a creat-o şi care l-a creat. Şi, pentru a dovedi cum le ştie, domnia sa, pe toate, l-a redus pe Iisus Hristos la valoarea de ”simbol al creştinătăţii”.

E limpede că, pentru viitorul celor ce mai cred cu adevărat în viitor, mâine e cazul să mergem, cu toţii, la vot.

  • Data 11.12.2004
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B368
  • Data 11.12.2004
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B368