1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Să dăm ascultare Casandrelor?

Rar i-a fost dat omenirii să treacă prin atîtea crize şi catastrofe, într-un atît de scurt timp, ca în ultimele două decenii. Euforiile şi viziunile optimiste au fost înlocuite de teamă şi pesimism. Cine-i de vină?

default

Imagine simbolică a crizei financiare şi a Fondurilor Hedge

Nu este nevoie de o memorie prodigioasă pentru a inventaria nefastele evenimente care s-au succedat în ritm ameţitor în primul deceniu al mileniului trei: atentate, războaie drepte şi nedrepte, împotriva terorismului, Al Qaidei, talibanilor, catastrofe naturale, inundaţii,cutremure, erupţii vulcanice, pandemii (mai mult au mai puţin reale), criza financiară şi economică şi acum, iată, cine ar fi crezut, riscul prăbuşirii mondei euro, spectrul inflaţiei, bîntuind deja continentul de la est la vest, de la sud la nord, cu lunga sa trenă de consecinţe politice şi sociale.

Pe cît de acceptabil este caracterul imprevizibil al catastrofelor naturale pe atît de consternant este efectul pagubelor şi dezastrelor pe care omul şi le face manu propria. Consternant - în ciuda avertismentelor enunţate sau a proorocirilor proferate de unele spirite clarvăzătoare care, în perioadele de euforie şi avînt economic, sunt suspectate de pesimism, mizantropie, rea voinţă.

Printr-un tragic paradox, Grecia, care şi-a făcut intrarea în zona monetară euro, uzînd de şiretlicuri financiare şi date false, în parte cunoscute deja la vremea lor de eurocraţii de la Bruxelles, este şi cea care furnizează actualmente comentatorilor porniţi să analizeze dezastrele prezente şi să le prevadă pe cele viitoare, un amplu rezervor terminologic de sorginte mitologică.

Intrarea ţării în exclusivul club monetar este comparată cu calul troian, soarta Euro cu cea a lui Damocles, deasupra capului căruia, atîrnată de un fir de păr de cal, spada îi reaminteşte că nici avuţiile, nici puterea nu-l pot apăra de loviturile şi primejdiile destinului. Legenda curteanului din Siracuza este o alegorie a lipsei de măsură şi cumpătare mai degrabă decît a lăcomiei. Viciu care, în doze homeopatice bine controlate şi între anumite limite morale, opinează promotorii virtuţilor pieţii, ar stimula activităţile lucrativ financiare. Scăpat de sub control, însă, el duce la dezastru, cum ne ste dat să constatăm…

Cît despre Casandra, fiica regelui troian Priamos, hărăzită cu darul profeţiei dar blestemată de Apollo să nu fie crezută – ea pare a fi devenit efigia prezentului.

Cu doar cîţiva ani în urmă, vocilor care criticau nu capitalismul ci turbocapitalismul, idolatrizarea globalizării, libertăţile excesive ale pieţii, li se punea surdină.

De stîngism, de rigorism moral, de neo-marxism au fost suspectate, ba chiar acuzate, spiritele care, întrevăzînd caracterul nefast al fondurilor Hedges, le-au comparat cu nişte lăcuste şi, spre a preveni dezastrul, au cutezat să revendice reglementarea şi supravegherea mai severă a activităţilor bursiere şi bancare, să pună la îndoială legitimitatea, nu numai morală, a astronomicelor prime atribuite marilor manageri şi să dezvăluie inconsistenţa bulelor financiare.

Avertismentele enunţate de însuşi laureaţi ai unor Premii Nobel pentru Economie ori de membrii unor serioase institute de cercetare erau inoportune şi contraproductive într-o perioadă în care iluzia creşterii economice nelimitate era dublată de decorul potemkinian al unei prosperităţi vizibile şi totuşi, volatile.

Dominoul prăbuşirilor bancare, ameninţînd să ducă la o criză ca cea din deceniul doi şi trei al secolului trecut, a fost oprit graţie intervenţiei statului. Casandrele au proorocit din nou, necazuri. Şi din nou, unele profeţii s-au împlinit. Acum dominoul falimentelor nu mai ameninţă băncile ci statele - şi nu oricare dintre ele, ci tocmai ţările flancului mediteranean din clubul euro. După Grecia ar putea urma Spania, Portugalia, Italia. Operaţiunile de salvare, scuturile de protecţie, umbrelele deschise, plasele întinse spre a salva moneda Euro, toate pomenesc, laolaltă, de soarta Danaidelor, condamnate să umple în Hades un butoi fără fund…

Spaima inflaţiei, întipărită în memoria colectivă a germanilor, mai ales, a declanşat o nouă febră a aurului, nu puţini fiind cei care şi-au preschimbat banii de pe carnetele de economii în lingouri şi monede de metale preţioase. Preţul acestora creşte în continuare vertiginos, deşi experţii atrag atenţia că în situaţii limită nici aurul nu mai poate feri întru totul proprietarul de foame şi sărăcie. Ceea ce trimite cu gîndul la soarta lacomului rege Midas, blestemat să preschimbe în aur orice atingea, condamnat astfel să moară de inaniţie.

În răstimp, nostalgicii monedelor naţionale tari de altă dată ies la lumină, tot mai numeroşi şi mai vociferanţi, arogîndu-şi, unii dintre ei, virtuţi de Casandră. Ştiau ei, încă de cînd Euro a fost lansat pe piaţă, că istoria lui nu va fi prea lungă…

Realitatea pare a le da dreptate nu numai lor ci şi pesimiştilor incurabili.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Cristian Ştefănescu