1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Süddeutsche Zeitung, ARD, România şi închisorile CIA

Süddeutsche Zeitung din München a publicat joi un amplu articol pe marginea închisorilor CIA din estul Europei, în speţă a uneia dintre ele care, potrivit ziarului bavarez, ar fi funcţionat la Bucureşti.

default

Influentul ziar de stânga german nu abordează pentru prima dată acuzele formulate între alţii, acum câţiva ani, de elveţianul Dick Marty, raportorul Consiliului Europei. În chestiune sunt prezumtivele închisori secrete ale serviciilor americane de informaţii, care ar fi deţinut persoane bănuite de terorism în varii locuri din centrul şi estul Europei, între care şi în România, unde ar fi fost supuse unor interogatorii dure, sau chiar torturii.

În chestiune e epoca în care România se străduia să fie inclusă în structurile euro-atlantice şi ar fi făcut totul ca să le fie pe plac americanilor şi alianţei nordatlantice.

Pe atunci, la cârma României era Ion Iliescu. Şi se mai aminteşte în ziar de o perioadă în care s-au efectuat zboruri suspecte comandate de CIA, între ianuarie şi aprilie 2004.

Contextul spaţial şi temporal e important pentru înţelegerea acuzelor formulate. E vorba de primii ani de după atentatele teroriste islamiste de la 11 septembrie, precum şi de ORNISS, un serviciu secret al României, comparat în paginile ziarului german cu NSA, misterioasa instituţie de culegere de informaţii secrete a americanilor.

Într-un complex din care face parte şi sediul acestei instituţii, respectiv în pivniţa unui imobil situat pe strada Mureş numărul 4, în aceiaşi curte cu sediul ORNISS ar fi fost deţinuţi şi schingiuiţi islamiştii suspecţi. Aceştia ar fi fost supuşi unui program de ameninţări cu moartea, de umiliri şi înecări simulate.

Ziarul din Muenchen, care afirmă că datorează informaţiile publicate unor „cercuri ale serviciilor secrete americane”, a amintit că autorităţile de la Bucureşti, în frunte cu preşedinţii şi premierii ţării, au dezminţit constant aceste informaţii.

Ziarul tipăreşte şi dezminţirile actuale ale şefului adjunct al ORNISS, Adrian Camaraşan. Şeful acestuia, Marius Petrescu, scrie ziarul, s-a scuzat că n-a putut sta de vorbă cu reporterii germani din pricina unei răceli.

Reporterii ziarului, care cred că americanii n-ar fi dezvăluit românilor decât strictul necesar cu privire la operaţiunile lor, s-au deplasat nu doar la Bucureşti, ci şi la Washington.

În capitala SUA, gazetarii de la Süddeutsche Zeitung au supus fotografiile complexului din strada Mureş, împreună cu diverse alte poze, unei examinări din partea informatorilor ziariştilor germani din interiorul serviciilor secrete americane.

Trei dintre aceşti informatori ar fi recunoscut fără probleme locaţia prezumtivei închisori secrete din strada Mureş.

Aceasta e de fapt marea noutate la acest subiect care seamănă tot mai mult cu o supă reîncălzită periodic.

Se pune fireşte întrebarea de ce vin aceste dezvăluiri tocmai acum. Unii s-ar putea întreba spre exemplu de ce oare coincid ele cu vizita la Bucureşti a şefului FBI.

Fapt este că, dincolo de chestiunea închisorilor secrete ale CIA care se pune periodic pe tapet, există varii capitale care nu văd cu ochi buni cooperarea dintre Washington şi statele central-şi esteuropene. N-ar fi de mirare ca oamenii serviciilor de informaţii americane, despre care e vorba în acest articol să fie, de fapt, agenţii secreţi ai unei terţe puteri.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder