Sărăcie cruntă în "paese dei bambini"

În Piazza Marina din centrul istoric al oraşului Palermo se găseşte o casă fermecată. Copiii care trăiesc aici o iubesc aproape mai mult ca orice. Se joacă de-a v-aţi ascunselea, aleargă şi zgomotul e mare. Unii dintre ei par că nu au mai văzut de multă vreme un duş de sub apa curgând.

„Câteodată ne vin copii cu păduchi.. Alteori primim copii străini care put indescriptibil. Aşa că primul lucru este o baie conştiincioasă. Apoi vorbim cu părinţii. Le explicăm că nu sntem rasişti, nici lipsă de respect. Nu vrem decât să-i protejăm pe ceilalţi copii de boli sau chiar de violenţă”.

Serafina Moncada este o femeie energică. Ea lucrează deja de 12 ani cu tineri şi copii în centrul vechi din Palermo, unde conduce o grădiniţă. Pentru multe familii, copiii sunt totul pe lume. Posesii materiale abia dacă au, aşa că nu le punem oricum la socoteală. Deseori, Serafina trebuie însă să îi înveţe pe micuţi care sunt regulile de bază ale convieţuirii în societate.

„Nu fura, nu sparge geamuri, lasă pocnitorile... şi nu bate niciun copil care vine din alt cartier”, descrie Serafina lecţiile date micuţilor”.

Cu o floare nu se face primăvară

Grădiniţa ei a ajuns un proiect demn de urmat. A reuşit chiar să atragă şi copii din familii stabile şi cu un standard de viaţă mai bun, pentru a menţine un anumit nivel al relaţiilor dintre copii.

Dar iniţiative precum cea a Serafinei sunt rare în Italia. În „paese dei bambini” nu există o politică familială administrată coerent, iar conform statisticilor 16-25% din copiii Italiei trăiesc sub pragul sărăciei. În cifre absolute înseamnă 3 milioane de tineri care fac din Italia ţara europeană cu cea mai mare rată a sărăciei juvenile. Cei mai mulţi se găsesc în sudul Italiei şi provin din familii cu mulţi copii.

„Dacă oamenii ar şti ce drepturi au, mulţi dintre ei probabil că nici nu ar fi într-o situaţie atât de precară. De exemplu nu ar trebui să suporte costurile pentru medicamente şi ar primi de la stat şi ajutor pentru locuinţe. Dar majoritatea nu cunoaşte toate alocaţiile de care ar putea beneficia copiii”, explică Serafina.

Dar chiar şi cu aceşti bani, departe nu se poate ajunge. Sumele sunt mici, statul abia dacă sprijină familiile tinere, locurile la grădiniţe sunt scumpe ş.a.m.d. Salariile nu sunt nici ele cine ştie ce, dar preţurile sunt la fel de mari ca în nordul mai bogat al ţării. Serafina Moncada nu înţelege de ce nu face statul mai mult pentru a întrerupe cercul vicios al sărăciei. Criminalitatea doar unul din rezultatele acesteia, iar copiii care au un părinte certat cu legea au şanse extrem de mici de a porni pe alt drum fără o mână de ajutor.