Săptmîna politică românească

Ce mulţumit pare comisarul european pentru Extindere Günther Verheugen de ultima ispravă a baroanei Emma Nicholson. Raportul nobilei din Albion a scuturat bine Executivul de la Bucureşti, crede comisarul european, mulţumit de ce zarvă s-a stîrnit pe malurile Dîmboviţei de circa două săptămîni. Şi ca să demonstreze că nu uită de la mînă pînă la gură, premierul Adrian Năstase le-a dăruit oficialilor de la Bruxelles, cu dedicaţie, ediţia revăzută şi readăugită a promisiunilor României faţă de Uniunea Europeană. Plan revizuit de măsuri, cam astfel se numeşte documentul. Nu e primul. În mod surprinzător, Günther Verheugen s-a grăbit să asigure că a văzut România întoarsă pe făgaşul ce îi permite să alunece lin spre data convenită a integrării.

Comisarul european este mulţumit că reforma justiţiei şi combaterea corupţiei au erupt în România, de la recenta muştruluială. Ce înseamnă asta? În primul rînd, abandonul guvernamental faţă de ministrul Justiţiei de numele căruia se leagă cele mai mari chinuri ale facerii de reformă. Pe doamna Rodica Stănoiu, cei de la Palatul Victoria au lăsat-o să cadă cu zgomot şi, parcă, zgomotul a fost anume amplificat pentru a se auzi pînă la Bruxelles. Aşa cum, acum o întreagă orchestră se străduie să facă auzită în lumea largă fuga de gratii a hăituiţilor Iacubov şi Bivolaru. Bivolaru cel cu devalizările de bănci, Gabriel, căci pe bietul guru Grig l-au tot servit de momeală prin anii din urmă pînă cînd bietul om chiar a început să se simtă piesă de decor. Doar că, uneori, chiar şi decorul trebuie sacrificat. Şi aşa s-a născut legenda cu Bivolarii confuziei naţionale, vorba unui vechi şi drag coleg de facultate, ”Care Bivolaru? Cum care? Ăla cu BRD-ul şi cu nişte casete porno, dom’ le”.

Doar că, între timp, în vreme ce Gabriel este căutat sub patru fizionomii, scandalul cu Gregorian şi gruparea sa tinde să se asemene din ce în ce mai mult cu destinul armelor de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein. La drept vorbind, Serviciul Român de Informaţii a avut cel puţin un argument, cînd a pus ochii pe Bivolaru-yoga: mişcarea sa aducea atingere siguranţei naţionale, pentru că el şi adepţii săi urmăreau integrarea în absolut, în vreme ce obiectivul strategic este, de fapt, integrarea europeană. Cît despre Gabriel-BRD, cum spunea şi poetul, ”misteru’nvaluie pricina” pentru care, deşi fusese deja condamnat defintiv, nimănui nu i-a trecut prin gînd că în astfel de cazuri se emite ceea ce îndeobşte se cheamă ”consemn la frontieră”.

La fel cum misterioase dar cu zgomot de lacrimi şi tînguieli căzură ”autosuspendările” unora dintre baronii cei mai greu camuflabili – dar, dragii de ei, nu trebuie să-şi facă probleme prea mari, căci nu pe ei va cădea PNA-ul iar de nu se va putea şi nu se va putea şi va fi să cadă vor fi din vreme anunţaţi, după un patent exersat pe pielea lui Corneliu Iacubov. Doar nu degeaba a dat eternul Dan Matei Agathon start la concursul ”ba al vostru-i mai baron!”

Şi, uite-aşa, li se pregăteşte unora un deget arărător către sfîntul Niculae din cui, doar-doar or înţelege pînă unde li se întinde plapuma cînd vin alegerile. Şi dacă n-o fi şi n-o fi, avem, dragă Opoziţie, la sertar şi un mic caz Hodorkovski băştinaş. Că e răzbunare pentru dosarul RAFO, că e ceaţă pentru dispariţia lui Iacubov, că e – cum nu excludeau unii prin presa dîmboviţeană – ocazia grupului Tender de a-şi plăti poliţele pentru anumite starturi ratate sau, în fine, că e pur şi simplu consecinţa firească a marilor transferuri de profesionişti operate între palatele Cotroceni şi Victoria, una peste alta, Petromidio, dragă, ne vedem la PNA. Dă bine, nu-i aşa?, înainte de alegeri! Şi, desigur, sună bine, a şantier în curs de modernizare, la Bruxelles.