Săptămîna politică românească (8 - 14 decembrie 2003)
13 decembrie 2003Publicitate
Declarat-filosemitul Corneliu Vadim Tudor se zbate din greu să demonstreze că drumul spre Europa trece prin poarta Partidului România Mare. Iar ultima surpriză a venit pe filieră israeliană: se laudă liderul PRM că îl va consilia şi administra la imagine, pentru alegerile de anul viitor, o companie de relaţii publice din Ţara Sfîntă. O fi aşa, nu o fi aşa, rămîne de văzut. Aşa cum rămîne de demonstrat dacă procentul de 100% şanse de succes garantat de noul partener al tribunului este preţul corect. Asta, una, a propos de alegerile de anul viitor. A doua: liberalii şi democraţii au anunţat că cel mai în măsură să atace funcţia de la Cotroceni rămîne Teodor Stolojan. O fi, ei ştiu. Cît despre partidul de guvernămînt, ministrul de Externe Mircea Geoană se jură că el nu... însă colegii domniei sale spun că cel mai bine plasat în sondaje va da greul bătăliei. Or, deocamdată, Geoană şi-a depăşit, uşor, în sondaje, preşedintele (pe cel pe linie de partid).
Dar să trecem la celelalte trebi ale săptămînii. De abia se lăsă seara de vineri peste summitul de la Bruxelles al Uniunii Europene şi răsună, deja eterul românesc de comentarii şi interpretări pe marginea modului în care s-au exprimat mai marii comunitari. E limpede că europenii ne aşteaptă. Dar asta nu înseamnă că trag pe dreapta şi lasă totul baltă, trăgînd o ţigare pînă, şontîc-şontîc, vagonetul românesc se anexează la trenuleţul european. Cîteva cuvinte nu lasă loc de interpetări: dacă România (şi Bulgaria, de altfel) vor continua "energic" pregătirile de aderare, dacă îşi vor alinia capacităţile administrative şi judiciare (reforme cruciale, sunt cuvintele documentului de la Bruxelles) pentru ca, apoi, în anul 2007, să devină membre ale Uniunii - dar doar "în măsura în care vor fi pregătite" să adere.
Practic, mai nimic nou pe frontul aşteptărilor Vestului - ceea ce înseamnă că, deocamdată, nimic nou nu pleacă spre Vest dinspre Bucureşti. Iar situaţia devine din ce în ce mai puţin roză. Pe alocuri dramatică, am putea spune. Jurnaliştii sunt - iarăşi - supuşi presiunilor politicului; şi, ca într-o ţară din Asia Centrală, forţa argumentului nu rezistă în faţa argumentului forţei. Şeful statului, preşedintele Ion Iliescu, laudă presa şi se jură că o protejează. Însă partidul domniei sale (independent-independent, dar iubirea dintîi tot iubire se cheamă că rămîne) este de prea multă lume arătat cu degetul în contextul violenţei la care a fost supus ziaristul timişorean Ino Ardelean.
Şi ar mai fi - la capitolul libertatea presei - cîteva obiecţii pe care le- am face, prin procedeul bilă-mantă-bilă. Revenim la unul din subiectele săptămînii trecute: armistiţiul PSD-ului cu PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor. Mai vechiul partener de guvernare al actualei puteri a lansat, vineri după amiază, un atac furibund la adresa jurnaliştilor, mai blînd, e drept, decît o afirmaţie pe care a plasat-o în paginile săptămînalului pe care îl conduce şi în care anticipa că patru lideri de gazete din România vor avea, anul viitor, soarta unui confrate dispărut dintre noi la începutul acestui an. Ciudată ieşire la rampă. Ieri, Vadim s-a supărat că presa îl tratează - pe el şi pe oamenii săi - "ca pe nişte gunoaie". Mă îndoiesc că aşa ceva s-a întîmplat. În schimb unul dintre "oamenii săi", vicepreşedintele peremist al Camerei Deputaţilor, Corneliu Ciontu, a frizat uşor paranoia atunci cînd a acuzat presa că este cauza pentru care, într- o bună zi, un parlamentar român va fi nici mai mult nici mai puţin decît linşat. Presa: cea care poartă vina pentru toate relele naţiunii - inclusiv pentru interesul manifestat cu privire la modul în care funcţionarii plătiţi de contribuabili - inclusiv parlamentarii, deci - cheltuiesc banul public.
Faptul că un Adrian Severin, somitate diplomatică a momentului, călătoreşte prin lume nu supără pe nimeni. Mai grav este că se nasc din motive de nimeni ştiute excursii la manifestări în colţuri de lume din care nu prea ai ce aduce bun în ţară.
Pînă una alta, noul Cod Fiscal a trecut de Camera aceloraşi Deputaţi. Deşi este lăudat pentru că ar aduce substanţiale reduceri de fiscalitate, noul Cod nu este nici pe departe atît de relaxant pe cît se puteaşi pe cît sunt modele experimentate cu succes în democraţiile occidentale care democraţii occidentale, deşi au multe pe cap cu biata Lege Fundamentală comunitară, vor găsi timp să mai arunce un ochi şi spre modul în care se pregăteşte România pentru cele trei date discutate, ieri, la Bruxelles: 2004 pentru încheierea peţitului, 2005 pentru semnarea actelor de logodnă cu Uniunea şi, în fine, 2007, pentru marea nuntă.
Dar să trecem la celelalte trebi ale săptămînii. De abia se lăsă seara de vineri peste summitul de la Bruxelles al Uniunii Europene şi răsună, deja eterul românesc de comentarii şi interpretări pe marginea modului în care s-au exprimat mai marii comunitari. E limpede că europenii ne aşteaptă. Dar asta nu înseamnă că trag pe dreapta şi lasă totul baltă, trăgînd o ţigare pînă, şontîc-şontîc, vagonetul românesc se anexează la trenuleţul european. Cîteva cuvinte nu lasă loc de interpetări: dacă România (şi Bulgaria, de altfel) vor continua "energic" pregătirile de aderare, dacă îşi vor alinia capacităţile administrative şi judiciare (reforme cruciale, sunt cuvintele documentului de la Bruxelles) pentru ca, apoi, în anul 2007, să devină membre ale Uniunii - dar doar "în măsura în care vor fi pregătite" să adere.
Practic, mai nimic nou pe frontul aşteptărilor Vestului - ceea ce înseamnă că, deocamdată, nimic nou nu pleacă spre Vest dinspre Bucureşti. Iar situaţia devine din ce în ce mai puţin roză. Pe alocuri dramatică, am putea spune. Jurnaliştii sunt - iarăşi - supuşi presiunilor politicului; şi, ca într-o ţară din Asia Centrală, forţa argumentului nu rezistă în faţa argumentului forţei. Şeful statului, preşedintele Ion Iliescu, laudă presa şi se jură că o protejează. Însă partidul domniei sale (independent-independent, dar iubirea dintîi tot iubire se cheamă că rămîne) este de prea multă lume arătat cu degetul în contextul violenţei la care a fost supus ziaristul timişorean Ino Ardelean.
Şi ar mai fi - la capitolul libertatea presei - cîteva obiecţii pe care le- am face, prin procedeul bilă-mantă-bilă. Revenim la unul din subiectele săptămînii trecute: armistiţiul PSD-ului cu PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor. Mai vechiul partener de guvernare al actualei puteri a lansat, vineri după amiază, un atac furibund la adresa jurnaliştilor, mai blînd, e drept, decît o afirmaţie pe care a plasat-o în paginile săptămînalului pe care îl conduce şi în care anticipa că patru lideri de gazete din România vor avea, anul viitor, soarta unui confrate dispărut dintre noi la începutul acestui an. Ciudată ieşire la rampă. Ieri, Vadim s-a supărat că presa îl tratează - pe el şi pe oamenii săi - "ca pe nişte gunoaie". Mă îndoiesc că aşa ceva s-a întîmplat. În schimb unul dintre "oamenii săi", vicepreşedintele peremist al Camerei Deputaţilor, Corneliu Ciontu, a frizat uşor paranoia atunci cînd a acuzat presa că este cauza pentru care, într- o bună zi, un parlamentar român va fi nici mai mult nici mai puţin decît linşat. Presa: cea care poartă vina pentru toate relele naţiunii - inclusiv pentru interesul manifestat cu privire la modul în care funcţionarii plătiţi de contribuabili - inclusiv parlamentarii, deci - cheltuiesc banul public.
Faptul că un Adrian Severin, somitate diplomatică a momentului, călătoreşte prin lume nu supără pe nimeni. Mai grav este că se nasc din motive de nimeni ştiute excursii la manifestări în colţuri de lume din care nu prea ai ce aduce bun în ţară.
Pînă una alta, noul Cod Fiscal a trecut de Camera aceloraşi Deputaţi. Deşi este lăudat pentru că ar aduce substanţiale reduceri de fiscalitate, noul Cod nu este nici pe departe atît de relaxant pe cît se puteaşi pe cît sunt modele experimentate cu succes în democraţiile occidentale care democraţii occidentale, deşi au multe pe cap cu biata Lege Fundamentală comunitară, vor găsi timp să mai arunce un ochi şi spre modul în care se pregăteşte România pentru cele trei date discutate, ieri, la Bruxelles: 2004 pentru încheierea peţitului, 2005 pentru semnarea actelor de logodnă cu Uniunea şi, în fine, 2007, pentru marea nuntă.
Publicitate