Săptămîna politică românească (15 - 21 decembrie 2003)

Domnilor şi doamnelor, România are Constituţie. Nu că i-ar folosi la ceva. Poate doar muritorilor de rînd. Căci, întocmai precum în fabulă, legea, chiar şi cea fundamentală, nu este decît pentru căţei. Dulăilor nu le prea pasă de ea. Constituţia României ocroteşte şi garantează proprietatea. Şi o face de puţină vreme. În mod normal, tuturor celor care au parcurs, fie şi numai în diagonală, textul Legii Fundamentale ar trebui să le fie limpede: proprietatea privată este proprietate privată. Ne îndoim că şeful statului român, Ion Iliescu, nu are habar despre ceea ce scrie în Constituţie. Nu ştim, atunci, ce, anume, a înţeles preşedintele cînd a citit respectivul articol care face referire la dreptul persoanelor private de a se simţi stăpîne şi ocrotite în propria casă. Căci dacă am spune, acum, că ultimului, cu voia domniilor noastre, de pe lista revoluţiei nu-i pasă deloc, dar deloc de principiile constituţionale, am stîrni furie la Cotroceni. Am fi vrut să-l felicităm pe Ion Iliescu. Nu pentru împlinirea a 14 ani de cînd s-a impus pe scena politică şi nici pentru bilanţul guvernamental senzaţional cu care s-a lăudat vineri premierul Adrian Năstase. Am fi dorit să-l felicităm pentru că a spus lucrurilor pe nume: comuniştii de la Chişinău sunt stalinişti curaţi, cu toate pronirile lor anti-româneşti. Ne-au uns pe suflet acele cuvinte ale domnului Iliescu. Dar nu n-a fost prea lungă bucuria nici de astă dată. Căci imediat după ce a terminat de etichetat puterea de la CVhişinău, acelaşi Ion Iliescu a trecut de cealaltă parte a baricadei - în barca blamaţilor. Căci nicidecum liberal, democrat şi pro-european nu poate fi considerat un politician care vine şi îndeamnă la nerespectarea unor sentinţe judecătoreşti - cu atît mai mult cu cît este vorba despre retrocedarea unor proprietăţi confiscate de staliniştii care s- au perindat, cu prea puţine decenii în urmă, pe la cîrma României. La "Starea Naţiunii" a vorbit preşedintele, cînd a spus că se impune amînarea termenului de retrocedare a caselor naţionalizate, pentru că statul nu are bani. Dacă aceasta este starea naţiunii, atunci de ce se mai laudă premierul cu succesele din ultima vreme? Şi dacă aceste succese nu se repercutează, sub nici o formă, asupra cetăţenilor, atunci cum de mai sunt ele succese? Sfîrşitul de an l-a convins pe premier să tragă linia, deşi nu am înţeles prea bine de ce a făcut, domnia sa, bilanţ pe trei ani de guvernare şi nu unul explicit pentru anul 2003. Dar am aflat, astfel, că românii, scăpaţi de greaua moştenire a CDR, au mai multe frigidere. Şi pentru că (citîndu-l chiar pe şeful Cabinetului Adrian Năstase) "populaţia a crezut în programul PSD", PSD a decis: populaţia are prea multe frigidere. Aşa că a umblat la sistemul de creditare. Nu ştiu dacă guvernanţii înţeleg ce înseamnă pentru cei săraci dar mulţi acest regres propus standardului de viaţă. Dar ar trebui să se găndească. Nu de alta, dar după summitul eşuat de la Bruxelles al Uniunii Europene s-ar putea ca nici candidaţilor la integrare să nu li se mai aprobe credite. Şi, atunci, România va rămîne, în cuurtea Europei, cu vechiul frigider, grea dar, mai ales, goală moştenire a deceniilor de stalinism.