Să învăţăm de la musulmani

Faptul că în lumea musulmană se reacţionează şi astăzi la nivelul anului 1000 este un fapt regretabil. Dar cred că atunci cînd în joc sunt mize mari — etice, politice, sociale — e obligatoriu să ieşi din comoditatea şi din indiferenţa în care ne-am obişnuit să trăim. Cine-ar mai fi în stare să iasă astăzi şi să protesteze împotriva felului în care este siluită limba? Felul îngrozitor în care se vorbeşte la televiziuni, la radio, în şcoli, pe stradă, pe scara de bloc, în familie, în Parlament indică o decădere fără precedent nu doar a nivelului de instrucţie, dar şi a respectului de care se bucură în societatea românească de azi educaţia. Când foşti chelneri ajung, peste noapte, stăpâni peste mari imperii media, când portari de hotel din vremea comunismului acaparează minute şi ore în şir pe canalele de televiziune de mare audienţă, când escroci dovediţi devin învăţători ai naţiei şi analfabeţi cu calificare la stâna de oi ne învaţă valorile patriotismului, evident că-ţi vine să te ascuzi în gaură de şoarece şi să-ţi anulezi orice reacţie civică.

Ca la un semnal, televiziunile din România s-au pus în slujba acestui tip de „valori”, seduse de farmecul putreziciunii şi al zădărniciei. Ce pretenţie să mai ai de la o naţiune ce-şi uită cu un fel de plăcere perversă propria identitate, când complotul pare să fie condus de cei mai bine plasaţi dintre români? E cunoscută — şi nu prea — drama de la Roşia Montană, unde o localitate de câteva sute de familii e mutată ba cu zăhărelul sumelor de bani trecute pe sub nas, ba cu ameninţarea că oricum vor pleca de bună voie. Lăsând deoparte oamenii, catastrofa ecologică pregătită cu cinism de o mână de indivizi ahtiaţi după îmbogăţire tinde să ia proporţii fără precedent în Europa ultimelor decenii. Splendida aşezare din Apuseni, pe care s-au repezit ca nişte ulii flămânzi tot felul de aventurieri care se pregătesc să extragă aurul aflat la suprafaţă a devenit o metaforă a Romîniei însăşi. Cu ce consecinţe pentru ecosistem, aproape nimeni dintre cei responsabili nu se întreabă.

Cum metoda de extragere a aurului este una la suprafaţă, e nevoie de „eliberarea terenului” pentru ca uriaşele escavatoare, aparaturile de spălat cu cianură şi celelalte maşinării infernale să-şi poată intra în atribuţii. Dar mai întâi trebuie să plece oamenii. Frumuseţea înmărmuritoare a peisajului, unicitatea clădirilor vechi de câteva secole, distrugerea fără şansa de a-şi mai reveni vreodată, a solului, otrăvirea râurilor sunt fleacuri, pe lângă determinarea cu adevărat demnă de „cucerirea vestului sălbatic” a cow-boy-ilor din veacurile trecute.

Evident că despre astfel de lucruri la televiziunile din România nu se transmite mai nimic. Dacă vrei să vezi şi să înţelegi situaţia, trebuie să faci apel al site-urile de pe Internet dedicate Roşiei Montane sau să vezi câte un documentar transmis de televiziunea maghiară „Duna”. La Bucureşti, lumea e prea ocupată să nu scape nici un cuvinţel din repertoriul indescriptibil al lui Gigi Becali şi din aventurile mondeno-erotice ale lui Irinel Columbeanu. Cât priveşte cianurile şi distrugerea ecosistemului, atâta vreme cât ele nu se produc pe Calea Victoriei sau pe Bulevardul Magheru, nici un motiv de îngrijorare!