Rusia vrea să semneze în 2007 contractul de construcţie al centralei din Belene
25 iunie 2007În luna octombrie 2006, monopolul rusesc al exportului de echipament nuclear, grupul Atomstroyexport, a câştigat o licitaţie privind costrucţia unei centrale nucleare la Belene. Bulgaria doreşte să construiască a doua centrală nucleară din localitatea Belene, aflată la 250 de kilometri de capitala Sofia, şi să modernizeze centrala nucleară de la Kozlodui, din nordul ţării. "Atomstroyexport a câştigat contractul privind construcţia centralei nucleare din Belene, în Bulgaria. Sperăm că acest contract va fi semnat anul acesta", a declarat Putin la summitul energetic din capitala Croaţiei. La sfârşitul anului trecut, Atomstroyexport şi Compania Naţională de Electricitate a Bulgariei au semnat un contract în valoare de 5,3 miliarde dolari, ce acoperă prima fază a proiectului, ce constă într-o examinare atentă a instalaţiilor şi dezvoltarea planurilor de construcţie a noii centrale. A doua fază, care va începe imediat după ce contractul principal este semnat, va consta în construcţia efectivă, asamblarea şi lansarea activităţii de producţie a energiei electrice. La summitul regional de la Zagreb a fost prezent şi preşedintele Traian Băsescu, care a propus crearea unei burse regionale de energie şi a insistat că România nu va accepta folosirea energiei ca factor de presiune.