Rusia, Putin şi cauzele demiterii lui Kasianov
25 februarie 2004Publicitate
După luni întregi de zvonuri ştirea demiterii liberalului premier al Rusiei, Mihail Kasianov, s-a confirmat. La doar trei săptămîni înaintea alegerilor prezidenţiale liderul de la Kremlin a hotărît să-l debarce pe primul ministru. De ce? Potrivit explicaţiei oficiale, preşedintele ar fi adoptat această măsură pentru ca să-şi edifice electoratul asupra viitorului său curs.
Dar ce se ascunde în realitate îndărătul deciziei lui Valdimir Putin? E oare vorba de o manevră electorală, de o demonstraţie de putere? E un anunţ mai mult sau mai puţin mascat privind sfîrşitul erei clanului Elţin şi a aşa-ziştilor oligarhi? Sau o probă de loialitate faţă de serviciile secrete ale Rusiei, din rîndul cărora s-a căţărat spre culmile puterii actualul şi probabil viitorul preşedinte al Federaţiei? Din toate cîte puţin.
In orice ţară normală, demiterea guvernului cu doar trei săptămîni înaintea alegerilor prezidenţiale ar constitui jenanta probă supremă a falimentului puterii de stat. In Rusia, este o demonstraţie de putere. Debarcarea executivului condus de Mihail Kasianov constituie înainte de orice un instrument electoral menit să asigure realegerea preşedintelui şi consolidarea puterii sale personale. In fond, Putin n-are motive să se teamă de adversarii săi. Confirmarea menţinerii sale la cîrma statului în apropiata consultare electorală trece drept sigură, liderul rus putînd conta pe o covîrşitoare majoritate de 80 la sută din voturi.
Probleme i-ar putea crea în schimb lui Putin o prea scăzută participare la vot, care ar putea invalida rezultatul alegerilor, obligîndu-l pe preşedinte să se confunte cu un al doilea tur de scrutin. Pentru a impulsiona electoratul să se prezinte la urne, Putin a recurs la vechile sale stratageme populiste, gîndindu-se să-i facă poporului un "mic cadou". In acest scop liderul de la Kremlin a scos de la naftalină mai vechile sale planuri de a-l demite pe Kasianov, planuri despre care circulau zvonuri încă din primăvara anului 2001, cînd la Moscova s-a procedat la o remaniere guvernamentală.
Or, demiterea premierului e departe de a putea fi justificată economic, devreme ce sub conducerea lui Kasianov Rusia s-a bucurat de o nesperată creştere de 6 procente a produsului ei intern brut, chiar dacă bună parte din acest spor s-a datorat preţului pipărat al ţiţeiului.
Motivul real al demersului prezidenţial se ascunde altundeva. Pentru a fi descoperit trebuie căutat în trecutul mai mult sau mai puţin apropiat al premierului. Zarurile par să fi fost aruncate atunci cînd Kasianov s-a opus arestării şefului concernului Yukos, Mihail Hodorkovski. Premierul criticase atunci în mod prea clar şi răspicat văditul abuz comis de clica prezidenţială rusă dominînd autorităţile şi justiţia. Pe de altă parte Kasianov trecea drept unul din ultimii oameni promovaţi de fostul preşedinte Boris Elţin. In fine, premierul întreţinuse relaţii strînse cu unul din inamicii intimi ai actualului şef al statului, şi-anume cu Boris Berezovski, unul din aşa-zişii oligarhi, care, ca şi Hodorkovski, îndrăznise să-l înfrunte pe atotputernicul ex-kaghebist Vladimir Putin, fiind forţat în consecinţă să aleagă calea exilului.
Nimic mai facil deci decît darea afară a unui prim-ministru, menită să semnalizeze nemulţumitei populaţii a Rusiei, că preşedintele e un lider puternic, luptînd ca sfîntul Gheorghe împotriva "balaurului oligarhic"; un lider capabil să taie fie şi simbolic capetele bogătaşilor cu ambiţii politice, urîţi din rărunchi de sărăciţii oameni de rînd.
Remarcabil este în context că, într-o ţară atît de de instabilă politic precum Rusia, Mihail Kasianov a reuşit să rămînă la putere timp de 4 ani. Deschisă rămîne întrebarea cheie privindu-l pe succesorul său şi pe viitorii deţinători ai portofoliilor celor mai importante. Cine va conduce guvernul, cine va prelua controlul asupra armatei, poliţiei şi serviciilor secrete? In cazul în care Putin - aşa cum se aşteaptă mulţi analişti, - îi va plasa în acest funcţii pe foştii săi colegi kaghebişti, bunăoară pe ultraconservatorul Serghei Ivanov, Rusia va mai face un pas pe cît de regretabil, pe atît de hotărît spre statul prezidenţial autoritar.
Dacă federaţia rusă va deveni de facto o dictatură prezidenţială, a cărei clasă politică va taia şi spînzura după bunul ei plac, rămîne de văzut. Pericolul involuţiei în această direcţie e însă greu de subestimat.
Dar ce se ascunde în realitate îndărătul deciziei lui Valdimir Putin? E oare vorba de o manevră electorală, de o demonstraţie de putere? E un anunţ mai mult sau mai puţin mascat privind sfîrşitul erei clanului Elţin şi a aşa-ziştilor oligarhi? Sau o probă de loialitate faţă de serviciile secrete ale Rusiei, din rîndul cărora s-a căţărat spre culmile puterii actualul şi probabil viitorul preşedinte al Federaţiei? Din toate cîte puţin.
In orice ţară normală, demiterea guvernului cu doar trei săptămîni înaintea alegerilor prezidenţiale ar constitui jenanta probă supremă a falimentului puterii de stat. In Rusia, este o demonstraţie de putere. Debarcarea executivului condus de Mihail Kasianov constituie înainte de orice un instrument electoral menit să asigure realegerea preşedintelui şi consolidarea puterii sale personale. In fond, Putin n-are motive să se teamă de adversarii săi. Confirmarea menţinerii sale la cîrma statului în apropiata consultare electorală trece drept sigură, liderul rus putînd conta pe o covîrşitoare majoritate de 80 la sută din voturi.
Probleme i-ar putea crea în schimb lui Putin o prea scăzută participare la vot, care ar putea invalida rezultatul alegerilor, obligîndu-l pe preşedinte să se confunte cu un al doilea tur de scrutin. Pentru a impulsiona electoratul să se prezinte la urne, Putin a recurs la vechile sale stratageme populiste, gîndindu-se să-i facă poporului un "mic cadou". In acest scop liderul de la Kremlin a scos de la naftalină mai vechile sale planuri de a-l demite pe Kasianov, planuri despre care circulau zvonuri încă din primăvara anului 2001, cînd la Moscova s-a procedat la o remaniere guvernamentală.
Or, demiterea premierului e departe de a putea fi justificată economic, devreme ce sub conducerea lui Kasianov Rusia s-a bucurat de o nesperată creştere de 6 procente a produsului ei intern brut, chiar dacă bună parte din acest spor s-a datorat preţului pipărat al ţiţeiului.
Motivul real al demersului prezidenţial se ascunde altundeva. Pentru a fi descoperit trebuie căutat în trecutul mai mult sau mai puţin apropiat al premierului. Zarurile par să fi fost aruncate atunci cînd Kasianov s-a opus arestării şefului concernului Yukos, Mihail Hodorkovski. Premierul criticase atunci în mod prea clar şi răspicat văditul abuz comis de clica prezidenţială rusă dominînd autorităţile şi justiţia. Pe de altă parte Kasianov trecea drept unul din ultimii oameni promovaţi de fostul preşedinte Boris Elţin. In fine, premierul întreţinuse relaţii strînse cu unul din inamicii intimi ai actualului şef al statului, şi-anume cu Boris Berezovski, unul din aşa-zişii oligarhi, care, ca şi Hodorkovski, îndrăznise să-l înfrunte pe atotputernicul ex-kaghebist Vladimir Putin, fiind forţat în consecinţă să aleagă calea exilului.
Nimic mai facil deci decît darea afară a unui prim-ministru, menită să semnalizeze nemulţumitei populaţii a Rusiei, că preşedintele e un lider puternic, luptînd ca sfîntul Gheorghe împotriva "balaurului oligarhic"; un lider capabil să taie fie şi simbolic capetele bogătaşilor cu ambiţii politice, urîţi din rărunchi de sărăciţii oameni de rînd.
Remarcabil este în context că, într-o ţară atît de de instabilă politic precum Rusia, Mihail Kasianov a reuşit să rămînă la putere timp de 4 ani. Deschisă rămîne întrebarea cheie privindu-l pe succesorul său şi pe viitorii deţinători ai portofoliilor celor mai importante. Cine va conduce guvernul, cine va prelua controlul asupra armatei, poliţiei şi serviciilor secrete? In cazul în care Putin - aşa cum se aşteaptă mulţi analişti, - îi va plasa în acest funcţii pe foştii săi colegi kaghebişti, bunăoară pe ultraconservatorul Serghei Ivanov, Rusia va mai face un pas pe cît de regretabil, pe atît de hotărît spre statul prezidenţial autoritar.
Dacă federaţia rusă va deveni de facto o dictatură prezidenţială, a cărei clasă politică va taia şi spînzura după bunul ei plac, rămîne de văzut. Pericolul involuţiei în această direcţie e însă greu de subestimat.
Publicitate