Rusia pregăteşte noi mercenari pentru Transnistria

Unii oficiali moldoveni sunt însă de părere că nu doar modificarea regimului vamal moldo-ucrainean a determinat administraţia de la Tiraspol să blocheze tratativele, ci şi insistenţa Chişinăului, a UE şi a SUA de a organiza o inspecţie internaţională la uzinele din complexul industrial-militar din Transnistria. Ei bănuiesc că prin întreruperea tratativelor, autorităţile separatiste de la Tiraspol încearcă, de fapt, să tragă de timp, pentru a ascunde probele care ar demonstra că Transnistria a produs şi produce armament. Şi asta după ce s-au convins că nu vor putea evita o inspecţie internaţională la uzinele transnistrene suspectate că ar produce armament. Există şi o explicaţie logică a acestui scenariu. Liderii transnistreni nu au acum nici un motiv să mai fie supăraţi pe ceea ce ei au numit „blocadă economică a Transnistriei”, din simplul motiv că majoritatea firmelor subordonate grupului Sheriff, patronat de fiul liderului transnistrean Igor Smirnov, s-au înregistrat la Chişinău şi exportă mărfuri din Transnistria fără probleme. În plus, Ucraina nu pune nici un fel de piedici la intrarea în regiunea transnistreană a camioanelor cu marfă.

Prin urmare, motive serioase de supărare, care să conducă la blocarea negocierilor, s-ar părea că liderii transnistreni nu au. Singura mare dificultate a autorităţilor transnistrene rămâne imposibilitatea de a se debarasa rapid de stocurile de arme şi armament produse la cel puţin 6 uzine suspecte din regiunea transnistreană. Despre acestea s-a scris anterior că ar fi exportat prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, în diferite zone fierbinţi ale lumii, sute de tone de arme şi armament. Fenomenul a căpătat amploare mai ale în perioada preşedinţiei lui Leonid Kucima în Ucraina şi a lui Petru Lucinschi în Republica Moldova. Crezând că vor reuşi să evite o inspecţie internaţională la uzinele din complexul industrial-militar din regiunea transnistreană, administraţia de la Kremlin şi reminiscenţele vechii administraţii ucrainene, i-au trimis în Transnistria, la 8 februarie 2006, pe secretarii adjuncţi ai Consiliilor de Securitate din Rusia şi Ucraina, Iuri Zubakov şi Serghei Pirojkov, pentru a inspecta uzinele suspecte. La numai două zile, aceştia au susţinut o conferinţă de presă la Tiraspol, alături de Igor Smirnov, în cadrul căreia au declarat ferm că „Transnistria nu produce şi nu vinde armament”. În aceiaşi zi, şeful Misiunii OSCE din Republica Moldova, William Hill, a declarat că aceste constatări ale emisarilor ruşi şi ucraineni nu pot înlocui o inspecţie internaţională la uzinele transnistrene, declaraţie care a panicat regimul de la Tiraspol. La 3 martie 2006 autorităţile de la Kiev au interzis intrarea în Ucraina a mărfurilor transnistrene fără ştampila vamală a Republicii Moldova - un eveniment mult-aşteptat de către Chişinău şi de partenerii europeni şi occidentali ai Republicii Moldova.

Liderii separatişti de la Tiraspol au considerat că este un moment potrivit pentru a deplasa accentele de la problema inspectării uzinelor. După cum era de aşteptat, autoizolarea economică a regiunii transnistrene a încins spiritele. Insistenţa cu care presa şi posturile ruseşti de radio şi de televiziune vorbeau despre apropierea unei „catastrofe umanitare” în Transnistria şi despre sugrumarea economică a acestei regiuni au făcut ca problema armamentului să treacă pe un plan secund. Între timp, autorităţile moldovene au obţinut informaţii operative conform cărora FSB-ul rusesc ar pregăti grupuri de mercenari pentru Transnistria.

Iată ce a declarat pentru Radio Deutsche Welle, în legătură cu aceasta reprezentantul Comisiei Unificate de Control din partea Chişinăului, Ion Lahu:„Există persoane care sunt angajate de către serviciul lor de securitate, li se alocă anumite sume de bani, se încheie contract cu ei.... şi, în baza acestui contract, ei vin în Transnistria” Potrivit lui Ion Leahu, deocamdată nu se ştie pentru ce fel de acţiuni sunt pregătiţi mercenarii, dar el nu exclude posibilitatea ca aceştia să-i înlocuiască pe cei trimişi în Transnistria încă în 1992, care s-au implicat, între timp, în diferite acţiuni de spălare a banilor, neglijându-şi rolul de agenţi.