1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Rusia lui Putin

În aşteptarea unui sfârşit al lumii tot mai incert, editorialiştii occidentali comentează ultimele declaraţii apocaliptice ale preşedintelui Rusiei.

Vladimir Putin

Vladimir Putin

Într-o conferinţă de presă mamut, menită să-i demonstreze sănătatea şi capacitatea de acţiune, omul forte al Rusiei s-a repezit în SUA. Putin i-a înfierat şi osândit în lege pe americani, între altele pentru tortura pe care ar practica-o asupra suspecţilor de terorism de la Guantanamo, în Cuba.

Liderul autoritar de la Kremlin, ai cărui critici fie dispar fără urmă, de preferinţă în temniţele siberiene, fie sunt iradiaţi şi împuşcaţi, precum ziarista Ana Politkovskaia ori autorul şi fostul agent secret Alexander Litvinenko, a lovit cu sete şi în concepţia statului de drept. Oare cine le dă americanilor dreptul să impună întregii lumi propria lor concepţie asupra justiţiei?

Pe fostul kaghebist Putin îl doare, în mod evident, decizia Congresului American, un for legislativ ales în mod liber corect şi democratic, de către un electorat în stare să deosebească binele de rău, de a adopta aşa-numita lege Magniţki. Legea poartă numele lui Serghei Magniţki, un avocat din Rusia asasinat mişeleşte în puşcărie, pe când era în arest preventiv, cam aşa cum a fost omorât în beciurile Securităţii ceauşiste şi poetul şi inginerul Babu Gheorghe Ursu.

Noua reglementare, adoptată acum două săptămâni, revocă îngrădiri comerciale din timpul războiului rece, dar impune totodată Rusiei restricţii în regimul vizelor pentru demnitarii şi responsabilii ruşi complici la uciderea lui Magniţki. Putin a înfierat această lege, afirmând că SUA ar fi înlocuit o lege antisovietică cu una antirusească.

Ziarele germane mai semnalează, cu lux de amănunte, poziţia contradictorie a liderului rus în chestiunea Siriei şi a regimului Assad. Aflăm de asemenea că, în opinia lui Putin, Rusia n-ar fi un stat autoritar.

În fine, presa consemnează şi reducerea cu doi ani, după o modificare legislativă, a îndelungatei pedepse cu închisoarea pronunţată împotriva fostului şef al concernului Yukos, Mihail Hodorkovski, alt critic proeminent al Kremlinului.

Comentând „paralizanta stabilitate” a Rusiei lui Putin, Süddeutsche Zeitung relevă că pentru preşedintele rus „anul se încheie net mai bine decât a început”, cu străzi şi pieţe pline până la refuz de protestatari şi demonstranţi. „Elita politică s-a strâns din nou în jurul lui, iar Putin are de partea sa şi unele statistici economice. Dar ceea ce pare a fi stabilitate, nu e decât o lipsă a progresului”.

În fapt, „dependenţa Rusiei de propriile resurse de petrol şi gaze a crescut, dorinţa de reforme democratice a multor ruşi nu e satisfăcută decât teoretic, oamenilor luându-li-se libertatea, în loc să li se dea.”

În ce priveşte popularitatea lui Putin, "ea a scăzut dramatic înainte de a-şi reveni un pic, în ultima vreme, graţie unor campanii foarte vizibile de combatere a corupţiei. Dar Rusiei îi lipseşte în continuare, în mod fatal, competiţia politică şi o opoziţie puternică, precum şi sforţarea de a se găsi soluţii de compromis”, mai notează ziarul din München, comentând ce-i drept situaţia din Rusia şi nu cea din România.

La ea, sau mai precis la situaţia dintr-o localitate transilvăneană se referă ziarul berlinez Die Welt, care semnalează că sătenii din Pănet se opun barbarei defrişări a pădurilor din regiune.

Acelaşi ziar semnalează, la sfârşit de an şi poate şi de lume, că ura religioasă şi de rasă, poate cea mai veche mutilându-ne civilizaţia, în speţă antisemitismul, a redevenit materie de studiu în Turcia, unde e promovat în orele de clasă ale şcolarilor musulmani.

„La Izmir”, scrie textual editorialistul ziarului, Ege Berk Korkut, un licean în vârstă de 18 ani, „ura contra evreilor a devenit un fenomen cotidian. Duşmanii evreilor şi ai Israelului sunt pretutindeni de găsit, în autobuz, în restaurantele fast-food mai populare. Nu puţini îl admiră pe Hitler….Sunt elev al clasei a 12-a. Într-o zi, profesorul de religie islamică, o materie obligatorie şi pentru şcolarii ne-musulmani, a reacţionat la tot mai violentele ieşiri antievreieşti ale colegilor mei turci, afirmând că nu e cazul să-şi facă griji, fiindcă e aproape ziua distrugerii Israelului. Atunci toţi evreii vor plăti”….

Păi cu asemenea sminteli promovate oficial de susţinătorii politici ai liderului islamist al Turciei, Erdogan, nu e de mirare că se apropie războiul dintre Gog şi Magog, vestind, conform lui Ezechiel, Armaghedonul. Conform unora din interpreţii moderni ai proorocului, la asaltul asupra Israelului ar urma să participe şi turcii, cot la cot cu ruşii, cu perşii, cu tot felul de alţii. Din fericire vor lipsi din acest scenariu apocaliptic nu numai maiaşii, ci şi românaşii…