1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Rusia joacă poker, Europa joacă bridge

Conflictul din Caucaz a provocat o schimbare de paradigmă în politica Uniunii Europene faţă de Rusia.

default

Europenii au crezut că joacă bridge cu Rusia fără a-şi fi dat seama că Moscova joacă deja demult poker.

Ideea este avansată într-un comentariu publicat azi în DIE WELT, sub semnătura lui Titt Matsulevits, primul ambasador al Estoniei independente în Germania. Adresîndu-se participanţilor la summitul extraordinar al Consiliului European, autorul comentariului lansează un îndemn părtinitor:”daţi uitării Rusia, gîndiţi-vă la Georgia!”.

Pe aceeaşi pagină a ziarului DIE WELT, articolul de fond sub titlul interogativ „A muri pentru Poti?” pornind de la constatarea că sistemul de valori al Rusiei nu mai este compatibil cu cel al Uniunii Europene, pledează în favoarea unei diagnoze clare a conflictului înaintea oricărei forme de partizanat.

Liderii europeni scrie FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG pe prima pagină, speră în tăcere ca elita moscovită să-şi dea cît mai curînd seama că invazia trupelor sale în Georgia a adus serioase prejudicii prestigiului internaţional şi economiei ruseşti. Dincolo de aceasta, strategia Uniunii Europene va fi una dublă; în tradiţia Alianţei Nord –Atlantice ea datează din 1967, în baza aşa numitului raport Harmel: „fermitatea militară şi disponibilitatea de a negocia sunt cele două feţe ale uneia şi aceleiaşi medalii.”

În schimb, cursul politicii americane faţă de Moscova este deocamdată neclar, în pofida mesajului univoc lansat de Mc Cain care – scrie NEUE ZÜRCHER ZEITUNG a condamnat în termeni severi invazia Rusiei în Georgia, revendicînd şi excluderea Rusiei din grupul G-8. Obama, ca şi rivalul său republican, a dezavuat în termeni duri marşul militarilor ruşi în Georgia, abţinîndu-se să se pronunţe asupra consecinţelor politice ale invaziei.

Agresarea Georgiei de către Rusia ar trebui să constituie un şoc şi un avertismente pentru Uniunea Europeană. Aceasta- opinează RECZPOSPOLITA - ar trebui să priceapă o dată pentru totdeauna că este în interesul ei să nu lase ţările est –europene pe mîna Moscovei. Iar acum, după războiul din Georgia, ai cărei locuitori vor să fie cetăţeni occidentali şi să împărtăşească aceleaşi valori nimeni nu ar mai avea voie în Uniunea Europeană să se îndoiască de faptul că atît Europa de răsărit cît şi Caucazul aparţin Europei.

În ciuda acestei concluzii – pentru cotidianul LIBERATION este din păcate limpede că nici la summitul extraordinar al Consiliului European, cei 27 nu vor afla o linie comună de acţiune din cauză că niciodată nu s-au întrunit pentru a reflecta împreună asupra relaţiilor lor cu Moscova.

Conflictul din Caucaz i-a pus pe europeni într-o situaţie dificilă, constată un alt ziar francez LE JOURNAL DE LA HAUTE MARNE şi scrie: „simfonia protestelor la adresa Moscovei s-a transformat repede într-o cacofonie – după cum se va constata şi azi la Bruxelles unde va fi formulată o poziţie comună dură faţă de Moscova dar fără adoptarea unor sancţiuni.”

Ziarele germane tematizează cu vădit interes problematica relaţiei dintre creştinism şi islam în Europa, pornind de la decizia de construire în sfîrşit după îndelungate controverse a unei moschei la Köln. De semnalat că SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, atît în ediţia de sîmbătă cît şi în cea de luni, publică două reportaje despre unele evoluţii şi aspecte ale realităţii româneşti. Astfel, cititorul german află la finele săptămînii că în România va fiinţa cel mai mare parc eolian. Ceva mai pitoresc este episodul relatat de Katrin Lauer despre înmormîntarea la Craiova a bossului mafiot Mihai Pârvu, supranumit Caiac…