1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Rusia, Cioran şi turnătorii

În timp ce sugruma România, securitatea comunistă avea timp să se ocupe şi de subiecte de lux. De pildă, de supravegherea unor autori români din exil, care-şi părăsiseră nu doar patria, ci şi cultura de origine.

default

Dosare din arhiva Securităţii

Prestigiosul cotidianul NZZ publica joi un amplu articol, semnat de Richard Wagner, pe marginea presiunilor exercitate de serviciul secret comunist asupra unor scriitori, eseişti şi gânditori precum Cioran sau Eliade.

Articolul semnalează în context recenta apariţie la editura Polirom, a cărţii despre „Cioran şi Securitatea”, semnată de Stelian Tănase.

Ce i-a determinat, aşadar, pe securişti să se ocupe intens de marele filosof de la Paris? Se ştie că, în pofida miturilor circulând pe seama sa, şi-a păstrat legăturile cu ţara, a rămas profund interesat de soarta ei şi nu şi-a uitat defel limba maternă, deşi se exilase, scria în franceză şi se considera parte a culturii din patria sa adoptivă.

Recenzia din ziarul elveţian ne lămureşte. „Serviciul secret comunist a continuat să sufere de obsesia constelaţiilor politice ale anilor 30, utilizate de dictatura proletariatului după război, ca rezervor de inamici imaginari. Comunismul românesc, mai susţine autorul, ar fi continuat până în 1989 să se războiască propagandistic cu legionarii şi cu fascinaţia remarcabilă pe care Garda de Fier a exercitat-o asupra unor intelectuali de frunte ai României, între care s-au aflat Eliade şi Cioran".

Pe de altă parte, regimul comunist şi-a imaginat că poate manipula în interes propriu intelectualitatea proeminentă din cadrul emigraţiei româneşti. S-a declanşat astfel, în jargonul poliţiei politice, aşa-numita influenţare pozitivă, implicând trimiterea unui mare număr de turnători să stea de vorbă cu Cioran şi să-l determine să facă o vizită oficială în România socialistă. Din rapoartele lor a reieşit că Emil Cioran se despărţise irevocabil de trecutul său fascist, de legionari şi Garda de Fier, dar că nutrea oarecare scepticism şi în privinţa exilului anticomunist din jurul Europei Libere, al Monicăi Lovinescu şi al lui Virgil Ierunca. Concomitent, Cioran şi-a păstrat atitudinea vehement critică faţă de Nicolae Ceauşescu. Filosoful, reiese din rapoartele informatorilor, n-a susţinut politica de independenţă totală faţă de Uniunea Sovietică, pe care, alături de iredentismul maghiar, ar fi considerat-o pericolul cel mare la adresa statului român, un pericol reclamând aranjamentul cu Moscova.

În fine, mai aflăm din turnătorii şi cartea recenzată de Richard Wagner în ziarul din Zürich, de persistenţa încercărilor lui Cioran de a evita orice i-ar fi putut pune în pericol cariera. Rezultă din aceleaşi texte şi îngrijorarea pe care i-a iscat-o incidentul cu premiul Goncourt, obţinut de Vintilă Horia, pentru volumul „D-zeu s-a născut în exil”, premiu care a rămas nedecernat, din pricina trecutului legionar al autorului cărţii distinse. Nu e deci exclus ca şi Cioran să-şi fi orientat discuţiile cu interlocutorii săi din ţară, în funcţie de aprehensiunile sale privind capacitatea Securităţii de a-i face rău atât lui, cât şi fratelui său Aurel. Regretabil rămâne că nu s-au publicat numele turnătorilor securităţii. Recenzia scoate în evidenţă, în context, dimensiunile enorme ale atacurilor poliţiei politice comuniste, rămase timp de decenii pe urmele unui scriitor exilat.

Mai multă uimire a stârnit în Republica Federală şi în afara ei altă emigrantă, în speţă portofoliul de ministru obţinut de Aygül Özkan, o femeie de origine turcă şi de religie musulmană. Cazul face titluri de-o şchioapă în Germania, întrucât Özkan a devenit primul ministru de origine turcă dintr-un land german. În ziare şi în discursuri politice ea a provocat deopotrivă elogii ditirambice şi critici virulente din pricina revendicării ei de a se scoate crucifixele din sălile de clasă ale şcolilor de stat germane.

Ziarele occidentale se mai ocupă şi de Rusia, în contextul pactului încheiat cu Ucraina. Süddeutsche Zeitung din München îi ia apărarea preşedintelui ucrainean Ianucovici. Ziarul de stânga afirmă că flota rusească din Crimeea ar fi caducă şi irelevantă din punct de vedere militar, iar rabatul la preţul gazului, obţinut de Kiev prin acordul cu Moscova, ar întări Ucraina deopotrivă pe plan intern, cât şi în domeniul raporturilor ei internaţionale.

De cu totul altă părere e Berliner Zeitung, potrivit căruia "opoziţia ucraineană are dreptate" să considere acordul o expresie cinică a "capacităţii Rusiei de a profita de pe urma catastrofalei situaţii financiare" a Ucrainei. Märkische Oderzeitung explică strania rezervă, marea prudenţă şi reţinere marcând atitudinea occidentului cu privire la acordul ruso-ucrainean. Aflăm din ziar că „Vestul e net mai interesat de înlăturarea oricăror îngrădiri împiedicând livrările de energie rusească, decât de integrarea Ucrainei în structurile apusene, respectiv de aderarea ei la NATO”.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Alexandra Sora