1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Rusia avertizează Ucraina

Preşedintele Putin, consilierii săi şi presa rusească prezic prăbuşirea Ucrainei dacă va semna tratatul cu asociere cu UE. Avertismentele Moscovei sunt ba vehemente ba blânde.

Vladimir Putin şi Viktor Ianukovici

Vladimir Putin şi Viktor Ianukovici

Relaţiile dintre Moscova şi Kiev au fost dominate în ultima lună de avertismente. "Nu silim Ucraina să schimbe direcţia dezvoltării ei", a declarat marţi şeful administraţiei prezidenţiale de la Moscova, Serghei Ivanov. "Dar planificata semnare a unui acord de asociere cu UE ar însemna sfârşitul multor branşe industriale ucrainiene, dependente de Rusia. Între acestea se numără industria aerospaţială, construcţia de nave şi industria atomică.", a adăugat responsabilul.

Politicienii ruşi critică Ucraina de săptămâni. Preşedintele Putin a avertizat Ucraina în septembrie de două ori, premierul Medvedev chiar de patru ori. O apropiere de UE nu ar fi o afacere profitabilă pentru ţara vecină, a spus Medvedev, adăugând, în batjocură, că ucrainienii nu au decât să încerce să-şi vândă produsele pe piaţa UE.

La Kiev, avertismentele Rusiei sunt ignorate

Dmitri Kisseliov, un foarte cunoscut realizator de televiziuine rus, a comparat Ucraina cu un avion pe cale de a se prăbuşi. Dar, în loc să accelereze motoarele, piloţii le-au oprit. Prin apropierea de UE, Ucraina se sinucide, a mai spus el, fiindcă economia ţării se va prăbuşi. Iar la final, fertilul cernoziom ucrainean va fi transportat în Europa, după metoda aplicată de nazişti în timpul ultimului război mondial.

"Toate acestea sunt aberaţii, bineînţeles", afirmă Winfried Schneider-Deters, fost şef al sucursalei de la Kiev a Fundaţiei germane Friedrich Ebert, apropiată de partidul social-democrat SPD. "Desigur, bilanţul comercial ruso-ucrainean se va înrăutăţi iar datoriile statului ucrainean sunt enorme. Dar asta nu înseamnă că economia Ucrainei se va prăbuşi de pe azi pe mâine". Şi premierul ucrainean Mycola Azarov este de aceeaşi părere. Recent el a declarat: " Nu va exista nicio prăbuşire".

Politicienii ruşi încearcă de ani buni să atragă Ucraina într-o uniune vamală cu foste republici sovietice cum ar fi Kazahstan sau Belarus. Dar până acum nu au avut succes, fiindcă Ucraina nu se lasă abătută de la calea spre UE. Ucraina intenţionează să semneze tratatul de asociere cu UE în cadrul reuniunii la vârf al iniţiativei "Parteneriatul Estic", care se va desfăşura la sfârşitul lunii noiembrie la Vilnius. Acordul de asociere prevede şi înfiinţarea unei zone de liber-schimb.

Schneider-Deters îşi explică avertismentele recente rostite de la Moscova prin faptul că Rusia nu s-a aşteptat la o atât de rapidă apropiere a Ucrainei de UE. În prezent, parlamentul de la Kiev adoptă legi în regim de urgenţă, cerute de UE ca precondiţie pentru semnarea tratatului de asociere. În plus, o parte din acordul cu UE se va pune în practică imediat, şi nu abia după ratificare. Acesta este motivul pentru care Rusia adoptă un ton tot mai dur faţă de Kiev, susţine expertul.

Ucrainienii sunt în proporţie de 55 la sută pentru semnarea acordului de asociere cu UE. Iar 49 se procente susţin o uniune vamală cu Federaţia Rusă. Acesta este rezultatul unui studiu reprezentativ, realizat de DW în iulie 2013. Cifrele arată că există ucrainieni care îşi doresc ambele, dar Rusia respinge o astfel de variantă. Ucraina nu se poate aşeza simultan pe două scaune, avertizează Kremlinul.