1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ruşine să-ţi fie, ruşine!

Să-ţi fie ruşine. Căci sfârşitul nu spală chiar toate păcatele. Mai există şi crime imprescriptibile. Între ele se înscriu cele ţintind către dezintegrarea spiritului unei naţiuni. Către zdrobirea coloanei ei vertebrale.

C.V. Tudor protestând în Parlamentul României, la 18 decembrie 2006, împotriva condamnării comunismului

C.V. Tudor protestând în Parlamentul României, la 18 decembrie 2006, împotriva condamnării comunismului

Să-ţi fie ruşine. Căci ai fi putut fi altceva. Un om onest, de pildă. Sau un circar cinstit, de vreme ce umor aveai. Ai fi putut să fii un dascăl mediocru de română. Ori de istorie. Te-ai fi putut interesa la înaintaşii tăi mai cultivaţi şi mai deştepţi despre trecutul necosmetizat, despre interesele autentice ale naţiunii, despre prietenii ei adevăraţi şi valorile-i reale. N-ai vrut. Ai ales să devii o variantă odioasă de "pedagog de şcoală nouă". O formulă sinistră de învăţător al minciunii, de profet al urii. Ai ales să te prefaci într-un demagog cu propensiuni de turnător şi cu vocaţie de calomniator.

Ţi s-a spus, vai, „tribun”! Ce eronat apelativ! Ce oroare, să ţi se spună aşa! Un tribun e un apărător al poporului în faţa tiraniei. Tu ai ales, invers, să fii acuzatorul, delatorul, călăul renumelui unora din cei mai buni fii ai neamului din care, spre jena şi mâhnirea sa, te-ai tras.

Ai ales să fii lacheul stăpânului tău, cel prefăcut din ciubotar în dictator şi comunist, dar şi un pic fascist, de vreme ce-l admira, ca tine, pe mareşal, zicându-şi, ca tiranul aliat cu Hitler, „conducător”. Ai ales, ca alţi vânduţi, ce-i drept mai talentaţi ca tine la versificări facile, precum Păunescu Adrian, să-i fii lui Nero de la Bucureşti, poet de curte. Spre marea ta ruşine.

Căci ai ales să ridici osanale unui paranoic odios cu mâinile pătate de sânge şi analfabetei lui soţii, ce îşi furase, cu neruşinare egală celei afişate de varii potentaţi actuali, titlul de academician. Ai ales să-i ridici în slăvi şi să le juri credinţă lor şi poliţiei lor politice, scăldate în sângele celor mai buni români.

Tu, "patriot", vândutule? Să fim serioşi. Ai fi putut fi patriot. Dar, spre ruşinea ta perpetuă, ai ales altfel. Ai ales ultranaţionalismul. Ai ales vânătoarea de români de treabă. La fiţuica imundă condusă de mentorul tău patibular, te-ai repezit sub comunişti s-o desfiinţezi pe autoarea unui articol care, expertă fiind în psihologie sportivă, îndrăznise să laude tenacitatea de mare luptător a unui Ion Ţiriac. O reliefase în contrast cu impotenţa şi neseriozitatea afişate la un meci de Cupa Davis de colegul său mai tânăr, Ilie Năstase. Dar câţi profesionişti corecţi n-ai osândit, poate distrus ?

În haită cu stăpânul tău şi alţii ai ales să practici sportul preferat al comunismului, al stalinismului şi ceauşismului. Ai ales dezinformarea sistematică. Ţi-ai pus replica şi bruma de talent în slujba propagandei. Ai ales să înjuri democraţiile şi să te înhami la defăimărarea oamenilor de altă etnie, religie, ori culoare a pielii decât majoritatea. Ai pus umărul la desfiinţarea libertăţii prin amuţitul colegilor tăi de pe ogoarele cuvântului.

Aveai boală pe scriitori mai talentaţi, mai buni şi mai curaţi, pe oameni pe care tiranul avea să ordone să fie maltrataţi, ori chiar ucişi. Mancurtizat cum te aflai, te inflamau rău oamenii pentru care, în ţară, ori la Europa Liberă, demnitatea, libertatea şi conştiinţa lor şi ale celorlalţi îşi mai păstraseră o noimă şi contau. Nu i-ai iertat, cum nu i-au iertat Lenin, Stalin, Brejnev et eiusdem farinae pe Alexander Blok, pe Nikolai Gumilianov, pe Ana Ahmatova, pe Osip Mandelstam, pe Boris Pasternak.

Modelul represiunii, ştiai bine, căci i-ai fost un stâlp, a rămas până în 1989, ca şi apoi, acelaşi. Poliţia politică şantaja, intimida, momea, ori cumpăra intelectuali cu oarecare faimă. Odată rinocerizaţi şi transformaţi în prostituate, se dădeau de ceasul morţii să invalideze, la ordin, reperele adevărate ale societăţii.

Condamnau în numele partidului, poporului şi al fratelui cel mare, cu furie proletară, orice manifestare de independenţă, orice urmă de libertate interioară, orice tresărire demnă şi orice creativitate veritabilă. Urmau cenzura, interdicţia de a publica, mazilirea sau arestul, maltratarea, execuţia. Ai ocupat un post de general în oştirea coruptă a călăilor culturii româneşti.

Derbedeii care au crescut la umbra ta vor obiecta poate, cândva, zicând că nu vei fi ştiut de chiar tot răul pe care dictatura îl făcea românilor. Nu pot decât să râd de orice încercare, futilă prin forţa lucrurilor, de machiere durabilă a adevărului. S-a spus, pe drept, că poţi minţi mult timp pe mulţi, dar nu pe toţi, tot timpul. Către sfârşitul vieţii te-au părăsit mai toţi.

Tu, care ai fi vrut să conduci ţara cu mitraliera şi-ai adunat în jurul tău, după 1989, o întreagă armată de turnători, de securişti perdanţi la marea împărţeală a averii ceauşiste şi de participanţi la varii barbarii (precum de pildă mineriada din 1999) ştiai mai multe decât alţii. Ai fi putut altfel. De pildă, să fii o variantă românească de Alexander Iakovlev, ex-şef al propagandei sovietice, un om care, ca un Pacepa, a avut tăria de a se converti la bine. Ai fi putut să încerci să fii emulul unui Dan Deşliu.

Dar, spre ruşinea ta perenă, n-ai vrut. Ce, nu ştiai de asasinarea unui Noel Bernard, ori Vlad Georgescu? N-ai ştiut de bestiala ucidere în beciurile apropiaţilor tăi din PRM a unui Babu Ursu, de la al cărui martiriu se împlinesc în curând treizeci de ani? Nu aflaseşi de nenumăraţii tineri omorâţi la graniţe, când încercau să părăsească raiul comunist? Ori de prigoana contra disidenţilor? De ce nu ai cerut pedepsirea vinovaţilor? De ce te-ai opus huliganic condamnării comunismului?

De ce ai ales, până la capăt, cârdăşia cu asasinii şi cu torţionarii? Te-ai dezbărat o clipă de antisemitism? Ce panaramă! I-ai învăţat pe analfabeţii care ţi-au acordat încredere numai minciuni, otrăvind existenţa a generaţii întregi! Nu te-ai căit şi nu ţi-ai pus cenuşă în cap nici chiar în faţa judecăţii de apoi.

Mi-ar fi ruşine să cer oamenilor, ori să mă rog Cerului să aibă bunătatea să te ierte doar pentru că te-a cosit coasa celei pe care ai invitat-o la o cafea. Mult mai ruşine ar trebui să fie însă celor ce te-au decorat, obligând ţara să te înmormânteze cu onoruri militare. Nimic nu ilustrează mai pregnant starea deplorabilă a unui stat şi defecţiunea gravă a unei democraţii, decât incapacitatea societăţii de a-i judeca drept pe cei ce au sedus o parte din naţiune. Ori de a se despărţi de ei cum se cuvine .

Să-ţi fie, deci, măcar acum, ruşine. Fiindcă sfârşitul nu spală toate păcatele. Există şi crime imprescriptibile. Dacă, aşa cum credea Herder, popoarele au suflet, între acele crime se înscriu, din unghiul meu, şi cele ţintind spre deturnarea şi dezintegrarea spiritului naţional şi spre zdrobirea coloanei vertebrale, întotdeauna culturale, a unui neam.