Rotiţa vulnerabilă din mecanismul statului român

La finalul întâlnirii cu premierul român, preşedintele Comisiei Europene, care a păstrat un ton încărcat de circumspecţie, a dat publicităţii o declaraţie prin care trasează guvernului de la Bucureşti un plan concret de acţiune: ”Preşedintele Barroso a precizat cu fermitate că Guvernul din România trebuie să respecte pe deplin independenţa Justiţiei, să restabilească prerogativele Curţii Constituţionale şi să garanteze că deciziile sale vor fi respectate, să numească un Avocat al Poporului care să se bucure de susţinere transpartinică, să pună în aplicare o nouă procedură mai transparentă de numire a Procurorului General şi a şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, făcând totodată o prioritate din politica de integritate.”

Este limpede că preşedintele Comsiei Europene şi alţi politicieni europeni cu mare influenţă au reproşat guvernului de la Bucureşti două lucruri cu totul distincte: pe de o parte ceea ce au întreprins, iar pe de alta ceea ce se aşteaptă să întreprindă. Militanţii PDL au susţinut că miza reală a schimbărilor politice este desfiinţarea Justiţiei ca putere în stat, dar deocamdată vorbim de o simplă prezumţie. Alertată, Comisia Europeană a impus un plan preventiv, care pretinde toată atenţia, cu atât mai mult cu cât prim-ministrul, Victor Ponta, a dat asigurări că recomandările Comisiei vor fi urmate întocmai.

Dar, dincolo de emoţia politică a momentului, care a părut să cuprindă şi Comisia Europeană, măsura cea mai importantă pare a fi aceea privitoare la Avocatul Poporului. Chiar dacă instituţia aceasta nu joacă, la prima vedere, un rol central, totuşi prin prerogativele obţinute după modificarea Constituţiei din 2003, a devenit un izvor de putere politică. De mai bine de 10 ani de zile, fapt consemnat şi în rapoartele periodice ale CE, guvernele de la Bucureşti abuzează de ordonanţe de urgenţă. Or, după 2003, Avocatul Poporului a dobândit dreptul de a contesta aceste ordonanţe la Curtea Constituţională. Avocatul Poporului a devenit, teoretic, o veritabilă forţă capabilă să cenzureze actele unui guvern omnipotent. Dar în condiţiile politizării excesive a instituţiilor, acelaşi ombudsman poate fi un factor de blocaj neligitim.

Mecanismul este complicat şi greu de clarificat până la capăt din cauza unor ambiguităţi nerezolvabile. Avocatul poporului, numit de un singur partid (sau alianţă), sesizează Curtea Constituţională, care în anumite circumstanţe poate bloca activitatea guvernului cu argumente nu întotdeauna convingătoare, dar care nu pot fi denunţate. Componenţa CCR se reînnoieşte periodic, iar mandatele judecătorilor sunt mai lungi decât durata unei legislaturi, ceea ce teoretic poate asigura un anumit echilibru politic. În practică, la anumite intervale de timp, componenţa Curţii devine în mod clar favorabilă unei anumite grupări politice şi în conjuncţie cu Avocatul Poporului poate deveni o forţă neliniştitoare, de natură să învingă o voinţă politică legitimă.

Or, în acest context, preşedintele Comisiei Europene, a cerut Guvernului de la Bucureşti o măsură revoluţionară şi anume să numească un avocat al poporului susţinut de toate partidele, unul care să nu abuzeze de puterile sale neobişnuit de mari. Cu alte cuvinte a cerut înlocuirea unei rotiţe vulnerabile în mecanismul corupt al statului.

Este o reformă indispensabilă şi care premerge o altă reformă cel puţin la fel de importantă, despre care preşedintele CE nu a spus deocamdată nimic: reforma Curţii Constituţionale. La fel ca Avocatul Poporului, judecătorii Curţii ar trebui să se bucure de o mai largă susţinere politică şi să nu fie candidaţii unei singure forţe politice.

Comunicatul preşedintelui CE a vorbit în schimb despre restabilirea prerogativelor Curţii Constituţionale, cu toate că la acest capitol apare un mic viciu ascuns. Asupra prerogativelor Curţii s-a pronunţat Curtea însăşi care nu avea cum să-şi limiteze singură aria de cuprindere a jurisdicţiei sale.

Un alt program important se referă la numirea procurorilor. Spre deosebire de indicaţia limpede a depolitizării Avocatului Poporului, de astă dată nu este foarte clar ce recomandă Comisia. Comunicatul vorbeşte despre o procedură mai transparentă, dar nu se înţelege bine dacă recomandarea conţine prezumţia că Guvernul Ponta nu este onest sau dacă pretinde schimbarea procedurilor legale actuale, statornicite prin reforma Macovei din 2005. O anumită ambiguitate se păstrează şi în zona ei de neclaritate. Fiecare tabără poate pretinde că a primit satisfacţie.