România și Orientul Mijlociu

România se străduiește să extragă cât mai multe avantaje din recenta deschidere a Occidentului față de Iran, fără să dăuneze relației sale cu Israelul. Președintele Klaus Iohannis aflat luni la Ierusalim a făcut o declarație cât se poate de asiguratoare: ”Înțelegem asigurarea securității Israelului ca un subiect axiomatic, pentru care nu există compromisuri.”

Pe de altă parte, președintele nu a omis problematica istorică la care s-a referit pe larg: ”După cum știți, pe 8 martie 2016, adică mâine, România va prelua președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, (…). Acest fapt reflectă puternicul nostru angajament față de trecut, față de comemorarea victimelor Holocaustului și lupta împotriva antisemitismului și xenofobiei." (Agerpres)

Relația bună cu Israelul este de altfel o tradiție a diplomației românești încă din perioada instaurării comunismului la care, firește, nimeni nu face trimiteri directe. Președintele Klaus Iohannis a vorbit de o tradiție de 68 de ani, iar președintele Reuven Rivlin, în cuvântul său de bun venit, a subliniat că relațiile dimplomatice cu România nu au fost întrerupte niciodată, subînțelegându-se, desigur, că face o comparație cu alte țări comuniste.

Dar președintele țării gazdă nu a omis să vorbească de principala temere a Israelului: ”Iranul reprezintă încă un pericol real pentru pacea Israelului, direct sau indirect. Numai în urmă cu o săptămâna, un lider iranian a negat cu fermitate dreptul la existență al Statului Israel. Aceste amenințări adâncesc suspiciunea și teama în întregul Orient Mijlociu și continuă să poziționeze Iranul ca un factor subversiv, care periclitează stabilitatea regională", a susținut Reuven Rivlin. (Agerpres)

Îngrijoarea președintelui Reuven Rivlin este larg împărtășită în Israel. Anul trecut, în octombrie, premierul Beniamin Netanyahu, care se opusese acordului nuclear ce va duce la ridicarea sancțiunilor împotriva Teheranului, a acuzat practic lumea întreagă, în discursul său de la ONU, că ”nu face absolut nimic” pentru a împiedica Iranul să distrugă statul Israel și că se complace într-o ”tăcere asurzitoare”.

Problema este așadar mai complicată ca oricând, dar diplomația de la București își pusese mari speranțe în reluarea relațiilor economice cu Iranul care fuseseră foarte avantajoase pentru România cu patru decenii în urmă. Inițiate timid în ultimul an al conducerii lui Gheorghe Gheorghiu Dej, relațiile cu Iranul au atins un nivel extrem de profitabil pentru România în perioada Ceaușescu după vizita șahinșahului Mohammad Reza Pahlavi la București în 1966 și vizita lui Ceaușescu la Teheran, un an mai târziu. România exporta tractoare și utilaje petroliere și importa petrol și bumbac, reușind să obțină un excedent din relația comercială cu Iranul. După revoluția islamică relațiile au regresat o scurtă perioadă de timp, dar au fost apoi reluate cu bune profituri, deși nu la nivelul anterior. În orice caz, în momentul în care Iranul a fost izolat de sancțiunile internaționale, România pierdea un partener comercial foarte important pe care a sperat mereu să-l recupereze.

După ridicarea sancțiunilor, diplomația de la București nu a pierdut timpul. La începutul acestei luni, ministrul de externe Lazăr Comănescu se afla deja la Teheran unde a fost însoțit de o mare delegație economică. Românii ar dori să importe gaz, dar și să participe la companii mixte de exploatare a țițeiului și gazului din regiune. Iranul își propune de asemenea ca, în următorii ani, să facă din Europa de Est principala piață pentru exporturile sale de materii prime. E de văzut ce se va împlini din aceste intenții, dar planurile sunt ambițioase.

Vizita președintelui Klaus Iohannis în Israel și confirmarea vechilor legături politice dar și economice și militare este și ea o etapă importantă în aplicarea acestei complicate strategii românești de a ține toate tensiunile în echilibru.