România în pericol mortal

Dacă n-ar fi devenit sub Dragnea, Dăncilă, Carmen-decât-Jandarmdan şi Tudorel Toader decât raiul, vremelnic, al beizadelelor de tipul fratelui de amantă plasat în reprezentanţa ţării pentru UE, riscul n-ar fi, poate, mortal. Dar s-a combinat cu varii alte ameninţări care au prefăcut ţara nu doar într-un paradis al răufăcătorilor, ci şi într-un stat de securişti care strigă "securiştii"...

Astfel i se intoxică până la comă populaţia. Care, în reacţie, începe să refuze modernizarea şi să tolereze colapsul instituţional.   

În timp ce, sastisită de refeudalizarea ei, floarea ţării emigrează, mor în România oamenii. Mor pe capete. Mor taţii, deznădăjduiţi de moartea copiilor lor asasinaţi de mica sau marea corupţie.

Mor tineri ucişi de asasini eliberaţi prematur din ticăloşia cleptocraţiei care, încercând să se pună la adăpost de gratii, a transformat ţara, vai, într-un sat fără câini pentru lupii lăsaţi slobozi şi într-un bordel câinos pentru cetăţeni. Şi mor şi copii.

Mor prea mulţi ucişi nu de bube ci de taţi şi mame transformaţi în complici de sfaturile fără de Dumnezeu ale ”drept-credincioşilor” de serviciu, precum putiniştii de la România Liberă. Căci li se sugerează, funest, oamenilor, că nu boli ca rujeola, desconsiderarea potenţialului lor ucigător şi minimalizarea manipulatoare a primejdiei ar fi fatale, ci vaccinurile menite a combate letalele infecţii.

Combinaţia de lipsă de educaţie, de ser, de sfaturi bune şi de o presă nemanipulatoare a ucis mai nou, prin rujeolă, un bebeluş care, potrivit unui ziar, ar fi fost "prea mic pentru a fi vaccinat".

Or, e evident că bebeluşul nu intră în categoria ghinioniştilor loviţi din senin de forţe implacabile ale naturii. A fost ucis de contagiosul virus cu care l-a contaminat un ins nevaccinat din preajmă. Unul poate minţit şi transformat el însuşi, involuntar, de către manipulatori profesionişti, în ucigaş.

Ar fi fost de aşteptat ca moartea acestui bebeluş să stârnească o oroare firească. Dar e mai greu ca în societatea românească să se întâmple ce-ar fi natural să-i anime pe oameni. Cum să se revolte, oare, dacă doar o mică parte a presei (şi ea aflată sub perpetuu atac) informează corect? Altă parte omoară prin nepricepere, neştiinţă, indiferenţă, ori prin susţinerea obscurantismului. Iar o a treia parte, extrem de influentă, a acaparat agenda publică şi atenţia prin sistematice intoxicări politice.

Insistentele dezinformări menite să maculeze personalităţile care, ca Dacian Cioloş, Augustin Lazăr, Laura Codruţa Kövesi şi-au dovedit deopotrivă competenţa, rigoarea şi moralitatea în exerciţiul funcţiunilor lor nu pot rămâne fără efect. Nu doar pentru că securistele  campanii de metamorfozare a victimelor securităţii în făptaşi (pasămite securişti) sunt profesionist regizate. Ci şi pentru că, aşa cum au stabilit în repetate rânduri meşterii propagandei şi a confirmat recent un amplu studiu ştiinţific, orice calomnie, chiar şi denigrările indirecte, care nu sunt date ca fapte certe, chiar şi cele ulterior net infirmate, lasă urme eventual indelebile în subconştientul maselor.

Pe aceeaşi idee funcţionează şi cultul personalităţilor. Deşi Nicolae Ceauşescu a omorât net mai mulţi români decât se crede îndeobşte, într-o societate refulând energic un trecut aproape la fel de greu suportabil ca memorie cum a fost ca prezent, a luat proporţii populaţia nostalgicilor. Sunt inşi care cred în miturile cleptocraţiei dragniote cu privire la Securitatea chipurile "bună", chipurile "patriotică".

E vorba, nota bene, de acea parte a poliţiei politice comuniste care, după ce a omorât în masă prin frig, foame şi torturi, poartă azi, alături de restul analfabet şi penal al regimul Dragnea, partea leului din vina pericolului mortal în care se zbate ţara. Or, în loc să se căiască, plusează şi recidivează.

Securiştii care strigă "securiştii" se folosesc harnic de know-how-ul lor dezinformativ şi ideologic pentru a-şi reedita isprăvile în materie de linşaj mediatic şi de reeditare a cultului personalităţii. De astfel de servicii beneficiază mai nou preşul lui Liviu Dragnea, devenit, precum calul senator al lui Caligula, premierul României. Care stoarce lacrimi în prime time la televiziunea-guvern neoficial, unde ultimul scenariu al laboratoarelor de agitprop au pus-o în scenă ca victimă şi mamă eroină.

Evident, nu se pune problema să se şteargă indestructibila impresie lăsată de instanţele în care şi-a probat analfabetismul, incompetenţa şi iresponsabilitatea, ca principală marionetă guvenamentală.

Ci doar să i se estompeze această imagine dezastruoasă, reeditându-se, în folosul ei, mitul liderului ”sărac, dar cinstit”. I s-a creat deci o naraţiune paralelă care-i edulcorează ruşinea, prin acreditarea unei VV Dăncilă nu tocmai inteligentă, cam becisnică şi slugarnică poate, dar omenoasă, un soi de, apud Bogdan Chireac, "mama naţiunii", când de fapt e clar oricărui ziarist nerinocerizat şi neînregimentat că stăruinţa ei de a i se menţine ţării pe grumaz îi fură neamului viitorul. 

În răstimp, cea mai activă şi cleptocratică parte a clasei politice nu stă nici ea cu mâinile în sân, pregătind, pe bază de extinderi nelimitate de drepturi, între altele la CCR, asasinarea tuturor drepturilor. E ajutată de complicitatea administraţiei, de indiferenţa, şi ea complice, a unei Europe parţial dezintegrate, parţial pe cale de a se dezmembra, care luptă din greu să supravieţuiască.

Şi e proptită indirect de acea parte a populaţiei care, dând ascultare manipulărilor potrivit cărora n-ar mai fi, chipurile, nimic de făcut, s-a resemnat şi nu mai protestează, spre bucuria regimului.

Astfel, dacă încă nu s-a produs, metamorfoza ireversibilă a statului de drept românesc se apropie inexorabil. Întrucât nici alegerile (iremediabil viciate de o manipulare masivă) nu par să mai poată frâna durabil acest proces, e de rău. Ultima şansă? Proteste masive. Dar realmente masive.