1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

România participă la 4 proiecte PESCO

Horațiu Pepine
15 decembrie 2017

Este foarte posibil ca UE să dorească a risipi din start presupunerea că ținta principala a ”Cooperării” inițiate ar fi Rusia.

https://p.dw.com/p/2pRM3
Gipfel der EU-Staats- und Regierungschefs- Zeremonie zu PESCO
Liderii europeni la ceremonia de lansare a PESCOImagine: Reuters/Y. Herman

La recenta întrunire a Consiliului European de la Bruxelles a fost inaugurată noua formă de cooperare militară între statele membre, așa numita PESCO (acronimul englezesc). Subiectul e binecunoscut în România, mai ales datorită tensiunii potențiale cu NATO și, în subsidiar, cu Statele Unite. Oficialii europeni au prezentat inițiativa drept un mare succes, mai ales datorită carcaterului său ”inclusiv”, ceea ce dorește să spună că nu asistăm la constituirea unui nucleu militar occidental, ci la o alianță deschisă cu participare foarte largă. De fapt, în afara Marii Britanii, care oricum se retrage din UE și a Maltei și Danemarcei, toate celalalte 25 de state și-au exprimat intenția de a participa într-un fel sau altul la acest proiect.

Președintele Klaus Iohannis, care a participat la rândul său la ceremonia inaugurării PESCO, a făcut o referire destul de sumară, fără să intre în amănunte. În luna octombrie se convocase ședința CSAȚ la capătul căreia aflam că ”România își va exprima intenția preliminară de participare la un set inițial de 10 proiecte, din cele avansate până în prezent de către statele membre, condiționat de acceptarea acestora în cadrul PESCO și a căror dezvoltare ulterioară corespunde priorităților naționale privind dezvoltarea capabilităților militare” (comunicat oficial).

Conform publicației ”Politico”, care citează un document oficial al Comisiei Europene, România ar participa la 4 proiecte, ceea ce sugerează că celelalte 6 propuneri nu au fost selectate. Care sunt acestea nu știm deocamdată. Țările participante sunt clasificate în trei categorii: lider de proiect, participant și observator. De exemplu, Italia și Germania se găsesc în frunte cu câte 4 proiecte aflate în responsabilitatea lor, Grecia și Franța asumând câte două. Fiecare dintre ele participă și la alte proiecte sau se mulțumesc cu calitatea de observator.

Ar trebui să admitem de pe acum că aceste informații care au fost lăsate la dispoziția publicului nu sunt întru totul relevante. Nu toate proiectele sunt egale între ele din punct de vedere militar sau al costurilor implicate, așa încât pur și simplu nu știm cum au fost împărțite cu adevărat responsabilitățile și cine conduce cu adevărat această ”Cooperare”. Este oarecum derutant să vedem că Franța, bunăoară, care este cea mai mare putere militară europeană după retragerea Marii Britanii (deține și arma atomică), pare, potrivit informațiilor date publicității, să ocupe o poziție mai lipsită de ambiții decât s-ar fi crezut. Este interesant de văzut că Italia și Grecia asumă, cel puțin în aparență, un rol mai important decât se credea, ceea ce ne sugerează totuși un aspect important.

Este foarte posibil ca UE să dorească a risipi din start presupunerea că ținta principală a ”Cooperării” inițiate ar fi Rusia. Și de aceea lasă să se înțeleagă că țările sudice, mediteraneene, ar avea un rol de primplan. În Est, numai Lituania conduce un proiect, iar Polonia -  de fapt singura care contează - participă numai de formă. Polonezii care jură pe NATO și alianța cu SUA s-au înduplecat să participe la două proiecte, mai puțin decât ungurii și bulgarii, iar estonienii și letonii la câte un singur proiect. Finlanda de asemenea pare extrem de reticentă.

Ca să evaluăm mai precis participarea României trebuie să așteptăm ca autoritățile relevante să ne ofere mai multe informații, dar am putea spune de pe acum că nici românii nu par implicați în proiecte majore.

Prin urmare, dacă Italia și Grecia (dublate ce-i drept de Franța și Germania) asumă roluri de primplan, noua forță militară europeană pare să nu răspundă unui imperativ ușor de identificat. În plus, câtă vreme PESCO nu va avea un cartier general și o conducere unitară nu va putea fi considerată o forță militară operațională, ci poate cel mult o strategie abilă prin care țările participante vor renunța la încă o parte din suveranitatea lor.