1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Romii, românii, Europa şi căderea unui idol

Începutul lunii martie nu pare a fi un timp propice pentru stânga globală şi pentru stânga pură şi dură, pentru colectivişti, socialişti radicali şi antidemocraţi.

Chavez împreună cu omologul său negaţionist, preşedintele iranian Ahmadinedjad

Chavez împreună cu omologul său negaţionist, preşedintele iranian Ahmadinedjad

Unele ziare marchează scurgerea a 6 decenii de la decesul lui Stalin, altele comentează căderea altui idol, în speţă consecinţele morţii recente a emulului său latino-american, Hugo Chavez, considerat de mulţi, şi în Germania, o „icoană a stângii”.

În Europa, exponenţii socialismului de sorginte 68-istă văzuseră în Chavez mai puţin un lider corupt şi autoritar cu priză la gloată şi respingătoare veleităţi de dictator naţional-comunist, cât un soi de Robin Hood. Pentru mulţi amatori de castrism, epigonul venezuelean al lui „maximo lider” de la Havana fusese un idol al „incluziunii” păturilor defavorizate într-o societate latino-americană blocată în mult hulitul capitalism.

În realitate, mulţi comentatori se arată conştienţi că Hugo Chavez nu se mulţumise să-şi conducă autoritar propriul popor, să-l polarizeze şi să-l scindeze în fel şi chip şi că se folosise de bogăţia în petrol a ţării sale nu pentru propăşirea naţiunii şi educarea ei, ci pentru a-şi exporta agresivul stângism.

În plus, Chavez se împrietenise, pe bază de antiamericanism virulent, cu cele mai sinistre figuri extremiste din lumea islamică, între care şi cu preşedintele iranian, negaţionistul Holocaustului Ahmadinedjad.  Printre bunii săi prieteni se număraseră şi locatarii de la Kremlin, şi dictatorul bielorus Lukaşenko, şi ultra-sângerosul tiran sirian Bashar al Assad.  

Pentru amicii săi ideologici era mumă, ca şi pentru „membri familiei sale, dotaţi cu posturi politice, precum şi pentru jurnaliştii constituind oştirea sa de aplaudaci”, după cum relevă ziarul Die Welt. Cu toţii  s-au văzut răsplătiţi generos din bogăţia de ţiţei a ţării. 

În schimb, potrivit cotidianului berlinez, era ciumă „pentru reporterii critici, ale căror posturi de televiziune îşi vedeau licenţele de emise retrase”.

Acelaşi ziar mai scrie că, după cei 13 ani de chavism „rămâne în urmă nu doar o ţară divizată, ci şi una cu o economie putredă, cu o industrie petrolieră caducă, şchiopătând mult în urma standardelor tehnice şi ecologice internaţionale. Dovada vizibilă a acestei stări de lucruri sunt poluatul lac Maracaibo şi devastatoarea deflagraţie care a distrus o  gigantică rafinărie acum câteva luni. Criminalitatea  şi violenţa au explodat în toată ţara şi au ajuns (sub Chavez) să scape de sub control în Capitala Caracas”. 

Dar şi unele oraşe germane se plâng că s-ar confrunta, din pricina imigraţie din sud-estul Europei, cu o situaţie ce-ar risca „să scape de sub control”. În context, ziarul de mare tiraj Bild publică un catalog de 6 note menite să elimine din discuţie erori, mituri şi gogoşi. Între ceea ce numeşte cele „6 adevăruri”  ziarul relevă că „nu există o imigraţie în masă”, şi că 80 la sută din români şi bulgari nou veniţi îşi câştigă traiul muncind cinstit.

Popularul ziar mai consemnează că mulţi dintre imigranţi sunt săraci, şi notează că, într-adevăr, rata criminalităţii a crescut în ultimii 6 ani, iar statisticile poliţiei nu discern între romi şi români. În plus, popularul cotidian relevă că sărăcia e net mai mare în România şi Bulgaria decât în Germania şi că romii din cele două ţări sunt discriminaţi şi marginalizaţi suplimentar.

Bild trimite la declaraţia unui expert care sugerează că rezolvarea chestiunii ar trebui să ţină de forurile europene, în condiţiile în care oraşele germane nu pot rezolva singure problemele sociale din sud-estul Europei. În fine, ziarul mai atrage atenţia asupra analfabetismului care afectează aproape jumătate din romi şi a  nevoii de şcolarizare, ca demers pentru spargerea cercului vicios.