1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Romania pe drumul pasnic al loviturii de stat parlamentare

Romania pare a fi in plina lovitura de stat parlamentara. Un articol semnat de Corneliu Dan Berari evoca acest tip de puci pasnic, pentru multi straniu

Intr-adevar, in Romania incaputa sub controlul aproape total al USL si al executivului condus de Victor Ponta riscul degradarii democratiei si statului de drept in urma anularii principiului separatiei puterilor in stat si absolutizarii autoritatii forului legislativ si a majoritatii guvernamentale a atins cote fara precedent.

A reiesit acest lucru deopotriva din dispretul afisat de premier si de ministrul sau de interne, Ioan Rus, fata de lege si prevederile ei in cazul aplicarii pedepsei privative de libertate dispuse de judecatorii supremi care l-au condamnat pe Adrian Nastase, fostul protector si indrumator al actualului premier, ca si din ostilitatea manifestata fata de Curtea Constitutionala.

Intrebat, inaintea transarii la Curtea Suprema a conflictului privind reprezentarea tarii la summitul european daca va accepta sentinta judecatorilor CCR, Ponta a declarat ca el unul va merge in orice caz la Consiliul European.

Spre a conferi greutate si autoritate pretentiilor premierului PSD-ist al Romaniei de a se substitui concomitent celorlalte doua puteri, in speta si Curtii Constitutionale si sefului statului si de a vida atributiile prezidentiale in materie de politica externa, senatul a adoptat un proiect de lege care contravine flagrant prin litera si spirit legii fundamentale romanesti.

Proiectul aprobat cu suspecta viteza de senat a transformat forul legislativ in unica instituţie avand dreptul de a decide cine va reprezenta România la summitul UE si in Consiliul European.

Iar pentru a preveni predictibila invalidare a acestei legi de catre judecatorii supremi, Senatul a adoptat cu aceeasi viteza fulgeratoare si un amen­­dament aberant in orice democratie autentica si in orice stat de drept. Propus de membri USL, acest amendament modifica legea Curtii Constitutionale, de sub autoritatea careia se scot hotărârile parlamentului.

Ce inseamna toate acestea e clar. Un parlament a carui majoritate nici macar nu s-a constituit prin alegeri democratice se foloseste de instrumentele democratiei spre a desfiinta democratia in mod pasnic, pe usa din dos, nu atat prin anularea separatiei puterilor in stat, ci prin dezechilibrarea lor durabila si prin castrarea tuturor puterilor situate in afara parlamentului.

Intrucat la cele trei puteri constitutionale se adauga intr-un stat de drept modern si cea de-a patra, care este presa nu trebuie sa mire pe nimeni manevrele care au dus la schimbarea abuziva a conducerii tvr. Dispretului fata de lege afisat in cazul Nastase de ministrul de interne si de un premier incapabil sa invalideze si acuzatiile multiple de plagiat cu care se confrunta i s-a adaugat desconsideratia fata de lege a parlamentarilor USL care au aprobat un Consiliu de Administratie al Televiziunii publice incontestabil ilegal. Fiindca acest nou Consiliu de Administratie al TVR nu contine nici macar un singur membru al opozitiei de centru-dreapta.

Nu e clar daca si cum ar fi posibila salvarea democratiei si a statului de drept autentic prin contracararea acestei lovituri de stat parlamentare aflate in plina derulare. Ar fi nevoie de un masiv protest intern si extern. Dar popularitatea partidelor guvernamentale si antipatia virulenta suscitata de masurile de austeritate ale fostului executiv de centru-dreapta continua sa marcheze profund optiunile multor romani si sa le blocheze raportarea critica la demersurile anticonstitutionale sau antidemocratice ale guvernului Ponta.

Concomitent, de la criza din zona euro, la degradarea situatiei din Orientul Mijlociu si la campania electorala americana, strainatatea care ar putea si ar trebui sa protesteze cu putere e distrasa de varii alte probleme acute.

Incat pericolul unui succes al loviturii de stat parlamentare care sa repete la Bucuresti ce s-a facut la Budapesta este mai mare decat oricand.