1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Roma Task Force: 17,5 miliarde de euro alocaţi de UE

Comisia Europeană a constituit, ieri, un grup de lucru menit să asiste ţările membre ale Uniunii în accesarea de fonduri comunitare în vederea integrării minorităţii rome.

default

Grupul de lucru, numit Roma-Task-Force şi creat în urma unei analize a situaţiei romilor din Franţa şi Europa, la care au participat comisarul pentru Justiţie Viviane Reding (care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene) şi colegii acesteia de la Afaceri Sociale şi Incluziune, Laszlo Andor, şi de la Afaceri Interne, Cecilia Malmström, va fi compus din oficiali de rang înalt din Executivul comunitar. Rolul acestora va fi să monitorizeze modul în care statele membre întreprind paşi concreţi în vederea integrării minorităţii rome dar şi să susţină ţările Uniunii în demersul acestora de a accesa fonduri şi a le folosi eficient.

"Suma disponibilă prin fondurile sociale europene este de 17,5 miliarde de euro", a declarat pentru redacţia română a postului de radio Deutsche Welle, Matthew Newman, purtătorul de cuvânt al vicepreşedintelui Reding. "Aceşti bani nu au fost, de fapt, folosiţi decât în mică măsură - doar 175 de milioane de euro au mers în sprijinul integrării romilor. Mai există şi 9,4 miliarde de euro care pot fi folosiţi în acelaşi scop din bugetul alocat pentru ceea ce se cheamă grupuri vulnerabile. Prin noul task-force vrem să vedem că statele membre folosesc banii în funcţie de nevoile pe care chiar ele, statele membre, pot să le identifice, prin competenţele de care dispun în plan local în educaţie, pregătirea profesională şi sănătate. În plus, am modificat legislaţia în aşa fel încât să permitem statelor membre să folosească fondurile de dezvoltare regională pentru a construi locuinţe în folosul grupurilor vulnerabile, cum sunt romii.

Luna viitoare vom organiza o conferinţă, la Bucureşti, prin care încercăm să ajutăm România să înţeleagă cum pot fi folosite fondurile. Acest grup de acţiune al UE va monitoriza modul în care sunt folosiţi banii şi cum evoluează îmbunătăţirea situaţiei. E un subiect căruia vrem să-i dăm greutate politică şi de aceea solicităm preşedinţiei belgiene a UE să convoace un consiliu de miniştri care să discute pe această temă", a conchis Matthew Newman, purtătorul de cuvânt al vicepreşedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding, cea care deţine şi portofoliul de comisar pentru Justiţie.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm