1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Românii nu vor asalta în 2014 occidentul

Începând cu 1 ianuarie 2014, românii au dreptul neîngrădit de a lucra în alte state ale UE. Totuşi, ei nu vor emigra în masă în occident, fiindcă cine a vrut să plece a plecat deja, după cum afirmă experţii.

Nicu ar prefera să rămână în ţara sa, România. A lucrat 25 de ani ca electrician la un mare furnizor de curent. O fostă companie de stat care a fost preluată de un investitor străin. În ultimii ani, mulţi din colegii săi de muncă au rămas şomeri. Nicu, care are acum 45 de ani, a scăpat la început de valurile de concedieri, cu următorul preţ: "Din cauza lipsei de personal a trebuit să lucrez în schimburi duble. Eram atât de obosit, că am aţipit de două ori la volan în drum spre casă." Până la urmă, a fost pus pe liber şi el.

Pentru a-şi găsi un nou loc de muncă în sectorul privat sau pentru a-şi deschide o firmă, Nicu are nevoie de un nou curs de calificare. Şi asta deşi e vorba de o meserie pe care a practicat-o vreme de mai bine de două decenii. Cursul costă echivalentul a 1000 de euro şi trebuie plătit din buzunarul propriu. Suma depăşeşte două salarii lunare medii. "Dacă dau banii ăştia, nu ştiu cum mai finanţez studiile fiicei mele", spune electricianul. De aceea, se gândeşte tot mai serios să-şi caute, după 1 ianuarie 2014, un job în occident. De exemplu, în construcţii sau agricultură. Dar nu e sigur că va avea curajul s-o facă, fiindcă "riscul e mare să fiu, ca român, exploatat în străinătate".

În ciuda faptului că românii şi bulgarii vor avea dreptul, începând cu 1 ianuarie, să-şi caute liberi de lucru în celelalte state membre ale UE, ei "nu stau cu bagajele făcute", afirmă Sven-Joachim Irmer, şeful biroului Fundaţiei Konrad Adenauer pentru România şi Republica Moldova. Că unii cetăţeni ai UE îşi caută joburi sau locuri de studii în afara ţării de origine este ceva foarte normal, spune el. Iar vestul Europei nu va fi luat cu asalt de români şi de bulgari, după cum avertizează mediile occidentale.

România şi Bulgaria sunt membre ale UE din 2007. Cetăţenii celor două ţări au avut încă înaintea anului 2014 dreptul de a lucra legal în Germania, dacă cereau încuviinţarea Oficiului federal pentru plasarea forţei de muncă. Cei cu înaltă calificare, care urmau să lucreze în specializarea lor, şi familiile acestora, nici nu mai necesitau aprobare, aşa că schimbarea de la 1 ianuarie se referă doar la muncitorii necalificaţi. Aceştia aveau voie să presteze exclusiv munci sezoniere, cu o durată neîntreruptă de maximum şase luni. În noua situaţie, probabil că numai ei vor căuta joburi pe termen mai lung.

În prezent nu există studii referitoare la numărul românilor care intenţionează să emigreze în statele occidentale ale UE după1 ianuarie 2014. Dar numărul nu poate fi prea mare, fiindcă, în prezent, potrivit unui studiu OECD, mai bine de trei milioane de români trăiesc deja în străinătate.