1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Românii, delincvenţa şi xenofobia din Italia

Partidul românilor din Italia i-a invitat pe oficialii italieni la discuţii pe tema xenofobiei. Ce se poate face pentru eliminarea încordărilor din Italia?

default

Poliţia italiană la aeroportul Fiumicino, trimiţând acasă delincvenţi români

Românii din Italia au solicitat autorităţilor să adopte măsuri contra manifestărilor de intoleranţă la adresa imigranţilor români.

Situaţia delincvenţei româneşti, atitudinea faţă de imigranţi, tensiunile provocate de relatările privind violuri şi diverse alte delicte săvârşite de nou-veniţi români şi posibilităţile de soluţionare a problemelor existente au făcut să curgă multă cerneală în ultima vreme.

La finele săptămânii trecute premierul român Emil Boc a anunţat amorsarea unui dialog bilateral al oficialităţilor dela Bucureşti şi Roma, pentru ca luni, şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu să confere pe această temă cu omologul său italian, Franco Frattini.

La rândul lor, reprezentanţii românilor din Italia au reliefat de curând, pe baza datelor statistice, faptul că românii nu se află câtuşi de puţin în capul listei autorilor de delicte penale comise de imigranţi.

Recent, autorităţile de la Roma au adoptat decretul lege "contra violurilor", o reglementare în domeniul siguranţei, care prevede între altele înlocuirea arestului la domiciliu cu detenţia în toată regula pentru cei acuzaţi de delicte sexuale. În plus, decretul stipulează organizarea de patrule alcătuite din civili neînarmaţi şi din foşti poliţişti şi carabinieri.

Nu e un secret că mulţi consideră acest decret ca reprezentând consecinţa unor presiuni sociale de sorginte xenofobă.

Fireşte, violuri, furturi, spargeri şi altercaţii cu poliţia au avut loc în Italia şi înaintea stabilirii în peninsulă a primului cetăţean străin. Dar această evidenţă nu dezamorsează în sine o criză, ce riscă să ia amploare, pe măsură ce se adânceşte criza economică.

E salutar faptul că atât autorităţile de la Bucureşti cât şi imigranţii români din Italia au înţeles urgenţa rezolvării problemelor, care au provocat sporirea la cote fără precedent a tensiunilor din peninsulă.

Dar ce măsuri se pot oare adopta întru aplanarea lor? Prea puţine, din păcate, pe termen scurt. Binevenită ar fi de pildă repatrierea delincvenţilor români condamnaţi în Italia, astfel încât să-şi ispăşească pedepsele în România.

Stringentă ar fi, pe de altă parte, satisfacerea unei revendicări a Partidului Identitatea Românească, în speţă trimiterea unui număr suficient de poliţişti români în Italia pentru misiuni de elucidare şi combatere, în cooperare cu autorităţile italiene, a delincvenţei româneşti concentrate la periferia marilor oraşe italiene.

Cât se poate de utilă ar fi însă şi angajarea activă a românilor din Italia nu doar în condamnarea xenofobiei şi în mobilizarea clasei politice în ajutorul imigranţilor, ci şi în depistarea şi izolarea oilor negre din propria comunitate.

Dar atari demersuri, oricât de eficiente ar fi, nu vor putea rezolva integral şi durabil o chestiune cu faţete dintre cele mai diverse. Cu atât mai inutilă ar fi investirea banilor contribuabilor în campanii publicitare menite să amelioreze imaginea românilor din străinătate. Imagine, care are prostul obicei de a nu se schimba defel în funcţie de asemenea campanii.

Pericolul xenofobiei, se ştie, nu ocoleşte nici o societate, nici măcar cele democratice, occidentale. Un val similar de sentimente şi atentate xenofobe au avut loc şi în Germania în primii ani de după prăbuşirea sistemului comunist, marcaţi de sporirea bruscă a imigraţiei româneşti.

Revolta provocată de asemenea excese e cât se poate de legitimă, când nu e folosită că alibi pentru dezlănţuiri rasiste. Dar a atrage atenţia asupra caracterului oneros al culpabilizării unei comunităţi întregi din pricina fărădelegilor comise de unii din membri ei nu ţine loc de soluţie.

Articularea ei reclamă ca şi autorităţile de la Bucureşti să-şi pună o serie de întrebări şi să le găsească răspunsul adecvat. La urma urmei, numărul mare de emigranţi români este şi urmarea extinsei corupţii din România şi a incapacităţii clasei politice postcomuniste de a reforma ţara în mod autentic, nu doar economic, ci şi politic şi judiciar, astfel încât să se deschidă perspective credibile celor ce, altminteri, îşi iau lumea în cap, spre a-şi căuta norocul şi dreptatea aiurea.

In plus, mai există şi problema exportului de violenţă şi de delincvenţă, care ţine între altele şi de carenţele majore ale educaţiei şi învăţământului din grădiniţele şi şcolile româneşti. A include în calcule toate aceste aspecte nu este deloc comod. E clar însă, că nu se va găsi o rezolvare reală a problemelor date, câtă vreme nu se vor aborda serios toate aspectele lor, inclusiv şi mai ales cele mai puţin plăcute.