1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

România tânără vorbeşte despre „generaţia turnătorilor”

De ce ar trebui să mire faptul că, în România, o comisie parlamentară condusă de Adrian Păunescu va ancheta activitatea unui Institut condus de H.R.Patapievici? Tinerii sunt uimiţi de tupeul „generaţiei turnătorilor”.

default

Dezbaterea iscată de prezenţa celor doi profesori foşti informatori în cadrul Şcolii de Vară, organizată la Berlin sub umbrela Institutului Cultural Român, a fost deja deturnată în direcţia unor răfuieli politice. Marţi, preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a cerut Comisiei de Cultură a Parlamentului să iniţieze o anchetă a activităţii Institutului Cultural Român, ca urmare a articolelor din presă. Zgomotul creat de o parte a mediei româneşti acoperă, pentru a câta oară, esenţialul unei dezbateri vitale pentru societatea românească: ce atitudine adoptăm în privinţa foştilor informatori ai securităţii, a căror alură profesională şi intelectuală îi face nedispensabili mediului academic?

Precedentul compromişilor din Germania

Această dilemă este departe de a apărea pentru întâia oară în istoria unei ţări europene. Cazul Germaniei postbelice şi a denazificării ei, care continuă oficial şi la şase decenii după sfârşitul războiului, poate reprezenta cel mai bun studiu de caz. Dacă în 1966 numirea democratică a lui Kurt-Georg Kiesinger, fost membru important al partidului nazist, în funcţia de cancelar al R.F.G. a declanşat demonstraţii ale studenţilor şi manifeste revoltate ale celor mai respectaţi scriitori şi intelectuali germani, România de după 1989 a privit aproape calmă instalarea la fel de democratică a unui fost înalt demnitar comunist în funcţia de preşedinte al ţării. În acest context, este izbitoare similaritatea dintre Germania şi România: ambele au practicat un comportament recuperator al intelectualilor şi oamenilor de ştiinţă valoroşi, care au participat înainte de schimbarea regimului la activităţi îndoielnice. Diferenţele sunt însă la fel de izbitoare.

Copiii „epocii de aur”

Problema informatorilor recrutaţi de Securitate din rândul intelectualilor valoroşi este dezbătută în România în special de personalităţi care au fost implicate în mod direct în trecutul comunist al ţării, fie în rol de victimă, fie în cel de beneficiar. Obiectivitatea într-o astfel de dezbatere este un simplu mit, dar o anumită detaşare permite emiterea unei analize lucide. O astfel de detaşare poate fi însă oferită nu de calităţi intelectuale sau morale, ci de avantajul fiziologic al vârstei. Căci pentru generaţia născută după 1974-1975, calitatea de copil al „epocii de aur” a oferit şi protecţie în faţa unei eventuale interogaţii dificile: „mă fac sau nu turnător?”. Am cerut părerea câtorva dintre tinerii remarcabili ai acelei generaţii protejate, prea mică pentru a turna dar suficient de mare pentru a înţelege.

Studenţii îi pot boicota pe profesorii-turnători

Antropologul Alexandru Bălăşescu plasează greutatea deciziei de a permite profesorilor informatori să-şi continue activitatea academică, pe umerii studenţilor din sălile de curs: „ Persoanele implicate în colaborarea cu securitatea nu au avut atunci tăria de caracter să spună „nu” acestei colaborări. Nu cred că ne putem aştepta de la ele să aibă astăzi tăria de caracter de a spune nu - din rectitudine morală - unei poziţii academice sau publice care le aduce avantaje substanţiale. Este o problemă structurală - aceea a imposibilităţii impunerii unui criteriu moral în standarde academice, deşi poate necesar - cât şi una individuală care ţine de decizia personală a celor implicaţi. Dar ca student al unei personalităţi academice care are un trecut îndoielnic, poţi foarte bine, dacă ai o conştiinţă de consumator al cursului persoanei respective, poţi pur şi simplu să boicotezi acel curs. Dacă studenţii invalidează prezenţa acelei persoane, dilema dispare". Această invalidare nu a avut însă loc în cazul românesc. Atunci care ar putea fi soluţia? „ Calitatea morală şi cea profesională sunt inseparabile, mai ales fiind vorba de oameni care formează minţi pentru că au şi activitate pedagogică”, ne spune Alexandru Bălăşescu. Dar eu cred şi în redempţie şi în evoluţie personală. Insist însă asupra recunoaşterii faptelor trecute şi atâta timp cât în standardele academice nu există încorporată o evaluare a trecutului pe standarde morale, degeaba luăm o poziţie dacă nu dăm şi o soluţie. Soluţia ar fi: în momentul evaluării unor proiecte să se evalueze nu doar CV-ul academic ci şi cel politic”.

Dezirabila delicateţe

Pentru pictorul Dumitru Gorzo responsabilitatea prezenţei neîntrerupte a colaboratorilor Securităţii în spaţiul public românesc trebuie împărţită: „ Eu cred că o persoană ca Herta Müller poate să se simtă jignită de prezenţa într-o academie de vară a doi foşti informatori. Atâta vreme cât mai trăiesc nişte oameni care au suferit crunt de pe urma vechiului regim, şi mulţi dintre ei locuiesc afară, problema trebuia abordată mai delicat. Fiind vorba totuşi de nişte oameni al căror profesionalism e dincolo de orice dubiu, lucrurile ar trebui privite pozitiv. Ei nu trebuie izolaţi, nicidecum. Chiar dacă au fost informatori. Dar atâta vreme cât aceste personaje nu se dau ele singure la o parte, probabil neconsiderând că lucrurile pe care le-au făcut sunt foarte grave, cei care îi trimit în anumite locuri ar trebui să fie mai atenţi”.

Imoralitatea turnătorilor din politică

Suntem obişnuiţi să trăim într-un stat asistenţial şi, prin urmare, aşteptăm din partea instituţiilor statului, inclusiv asumarea responsabilităţii unor alegeri morale, de care ulterior să ne prevalăm. Tocmai de aceea, spre deosebire de cazul german, existenţa unei legi a lustraţiei în România este vitală pentru soluţionarea dilemei discutate. Regizorul Corneliu Porumboiu crede că în alb şi negru puteam judeca în urmă cu 15 ani „când ar fi fost normal să se interzică accesul în viaţa politică a celor care au lucrat cu Securitatea. Însă acum, să interzici accesul în viaţa publică nu se poate, căci aproape 4 milioane de români se pare că turnau la Securitate. Dacă nu există o lege a lustraţiei ce poate să facă Institutul Cultural Român? Nefiind un lucru reglementat, Institutul Cultural Român ar discrimina dacă ar interzice accesul unor oameni bine pregătiţi profesional să participe la evenimente academice”. Însă o lege a lustraţiei, de altfel subiectul celebrului punct 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, depinde exclusiv de clasa politică din România. Ar sprijini această clasă politică, o astfel de iniţiativă legislativă? Corneliu Porumboiu, ca de altfel cei mai mulţi dintre tinerii generaţiei sale, nu îşi face iluzii: „ Să fim serioşi, singurul politician care a fost deconspirat şi căreia i s-a închis accesul la viaţa politică a fost Mona Muscă. Dar ce a făcut ea în comparaţie cu alţii? Şi se ştiu ei care. Însă nu cred că poţi să interzici cuiva dreptul de acces la viaţa publică indiferent de trecutul lui, altfel am reacţiona şi noi ca şi comuniştii. Aceasta este una dintre marile lecţii pe care o putem învăţa din democraţie: să nu discriminăm atâta vreme cât nu există nimic legiferat. Din această cauză, toată această discuţie este absurdă. O lege a lustraţiei este oportună mai ales în viaţa politică. Este imoral să faci politică în România după ce ai fost turnător, şi să semnezi legi după ce ai fost mare comunist”.

O lipicioasă îmbrăţişare

Diferenţa esenţială dintre cazul României şi cel al Germaniei poate fi rezumată în doar câteva rânduri: în România, din 1947 comuniştii s-au aflat la putere sub o formă sau alta. Neîntrerupt, până în prezent. Privită din această perspectivă, transformarea acestei dezbateri într-un nou prilej de asalt politic nu trebuie să mire. Cum nu trebuie să mire nici faptul că o comisie condusă de Adrian Păunescu, fostul mare poet al comunismului, este astăzi trimisă să ancheteze activitatea unui Institut Cultural condus de o echipă ale cărei presupuse simpatii comuniste nu pot fi decât absurde.

Pentru generaţia prea tânără ca să toarne dar suficient de mare să înţeleagă, direcţia este mult mai clară decât pentru acea cincime din poporul român, care se pare că a colaborat cu Securitatea. O direcţie care indică către Europa. Este singura şansă a unei Românii tinere prinsă încă în îmbrăţişarea lipicioasă a generaţiei turnătorilor.

  • Alexandru Bălăşescu a obţinut un doctorat în antropologie la Universitatea din California şi un masterat în etnologie la Universitatea din Lyon. A câştigat peste 10 burse internaţionale şi mai multe premii. S-a născut în 1974.
  • Dumitru Gorzo este unul dintre cei mai de succes artişti plastici ai momentului. A expus în cele mai mari galerii din România şi străinătate. S-a născut în 1975.
  • Corneliu Porumboiu face parte din noul val al cinematografiei româneşti. Este regizorul celui mai premiat film românesc despre revoluţia din 1989, celebrul „A fost sau n-a fost”. S-a născut în 1975.