1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

România subscrie oficial la proiectul cooperării militare europene

Proiectul de cooperare militară europeană (PESCO) a debutat, în aparență, triumfător cu participarea confirmată a 23 de state europene. Ce se va alege vom vedea pe parcurs.

Reuniunea miniștrilor de Externe și ai Apărării din UE la Bruxelles

Reuniunea miniștrilor de Externe și ai Apărării din UE la Bruxelles

Marea Britanie a refuzat să participe la proiectul de cooperare militară a țărilor din UE, ceea ce confirmă logica recentă a acțiunii sale politice. Mai sunt și alte patru state care au rămas deoparte: Irlanda, Danemarca, Portugalia și Malta. Toate aceste state, fără însemnătate militară proprie, țin de spațiul maritim și aproximează contururile vechiului areal de dominație britanică. Astfel micile disidențe, aparent fără nicio importanță într-un concert masiv de 23 de state europene, dobândesc o semnificație specială. După Brexit, Marea Britanie a susținut ritos că va contribui pe mai departe la securitatea Europei,  dar ceea ce nu era spus explicit era că britanicii nu înțelegeau participarea decât de pe poziții autonome.

Și cu toate acestea Marea Britanie fusese inițiatoarea unui acord (PESC, predecesorul actualului PESCO) menit să pună bazele unei armate europene. În 4 decembrie 1998, la Saint-Malo, Tony Blair și Jacques Chirac semnau un acord prin care doreau să ajungă la ”o capacitate autonomă de acțiune, sprijinită pe forțe militare credibile.”

Forța europeană ar fi acționat în afara NATO, dar acordul preciza că toate angajamentele NATO (inclusiv articolul 5 din Tratat)  vor fi menținute. Presa britanică din epocă critica malițios politica lui Tony Blair, în care vedea doar o încercare lipsită de orizont de a zădărnici apropierea dintre Franța și Germania. Acordul nu a funcționat. Iar așa cum am văzut noul PESCO nu se mai contruiește pe nucleul franco-britanic, ci pe nucleul franco-german, confirmând de fapt temerile mai vechi ale britanicilor.

Luni, ministrul de Externe Teodor Meleșcanu și ministrul Apărării Mihai Fifor au participat în marja Consiliului de Afaceri Externe la semnarea Notificării privind participarea la Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO). Încă din vară țările din Est insistaseră asupra relației cu NATO, temătoare că noua forță europeană ar putea să urmeze o traiectorie divergentă, așa cum sugera președintele Franței în toate discursurile sale. Conform comunicatului MAE, partea română a insistat și de data aceasta asupra complementarității cu NATO, părând chiar că dorește garanții mai puternice că nucleul franco-german nu o să-și ia aripi, devenind o forță de sine stătătoare: „PESCO ar trebui să contribuie, de asemenea, la consolidarea cooperării UE-NATO în domenii diverse, cum este cel al dezvoltării capabilităţilor. Obiectivul trebuie să fie nu numai evitarea duplicărilor, dar şi îmbunătăţirea sinergiilor şi armonizarea priorităţilor UE-NATO”(T. Meleșcanu)

Nu e greu de înțeles că, cel puțin pentru România (Polonia pare să fie pe aceeași lungime de undă), o armată europeană propriu-zisă este de fapt o erezie. Românii conclucrează cu americanii și britanici în operațiuni militare efective și cu germanii și francezii în câteva proiecte industriale și speră pesemne ca lucrurile să rămână în această configurație. Ambițiile unui Emmanuel Macron par să se dilueze treptat în entuziasmul unei participări mult mai largi decât și-ar fi dorit. Iar germanii dau mai curând impresia că sunt mulțumiți cu această evoluție, care se potrivește mai bine cu lipsa lor de entuziasm față de militarismul francez.

Cu toate acestea, francezii insistă în direcția unei structuri exclusiviste, asa cum reiese din mesajul lui Florence Parly, care deține portofoliul Apărării în guvernul de la Paris: ”Ceea ce reclamă Franța este putința de a dezvolta o structură strategică comună împreună cu statele care au pe deplin posibilitățile de a declanșa o operațiune cu mare rapidititate” (twitter). Prin contrast, șefa diplomației de la Bruxelles, Federica Mogherini, se felicita în aceeași zi tocmai pentru caracterul extins al participării (23 de state membre) și pentru dimensiunea inclusivă a proiectului. Nu scopul (militar) părea să conteze, ci doar ecumenismul participării.

Dar până la Consiliul European din decembrie este prematur să judecăm destinul acestui proiect. Comunicatul oficial emis după ședința CSAȚ din 17 octombrie ne înștiința că ”România își va exprima intenția preliminară de participare la un set inițial de 10 proiecte, din cele avansate până în prezent de către statele membre”, dar fără să precizeze care sunt acestea.

Prin urmare, nu știm nici măcar care sunt cu adevărat propunerile României și cu atât mai puțin ce anume se va alege după Consiliul European din decembrie, atunci când ambianța edulcorată insuflată la Bruxelles de Federica Mogherini ar trebui să fie înlocuită cu dezbateri mai directe și lipsite de subterfugii.